Protest inedit: "Biblioteca pentru Pop". Participanții au cerut demisia ministrului Educației

×
Codul embed a fost copiat

Zeci de oameni au adus cărţi în Piaţa Victoriei, la evenimentul „Biblioteca pentru Pop”. Printre ele, "Ghidul leneşului", "Cel mai iubit dintre pământeni", "Vârsta inocenţei", manuale de Matematică şi de Limba română.

Participanţii au solicitat demisia lui Liviu Pop din funcţia de ministru al Educaţiei, spunând că vor un viitor mai bun pentru copiii lor şi exprimându-şi nemulţumirea faţă de lipsa de interes a ministrului în ceea ce priveşte problemele din învăţământ.

Dorinţa mea este aceeaşi de a NU MAI SE FACE EXPERIENŢE şi experiemente pe copiii României iar anul trecut, toate editurile care au vândut auxiliare pentru clasa a IV-a au făcut EXPERIENŢE pe spatele copiilor'', a comentat ministrul.

Corect ar fi fost să nu se mai facă experimente în învăţământul românesc. Asta cer toţi cei care au participat la acţiunea de marţi. Pe mulţi îi deranjează că au fost interzise materialele auxiliare şi că la clasa a V-a există doar un manual pentru toate materiile.

Ministrul a refuzat darurile celor care îl contesta, spunând că are o bliblioteca mare iar de câteva zile citeşte o carte scrisă de Mircea Miclea (ministru al Educaţiei în guvernul Tăriceanu.

Citește și
Mihai Tudose
Ministrul Pop, ironizat de Mihai Tudose. Ce i-a spus premierul în ședința de Guvern
Românii vor plăti mai mult dacă dispar aceste produse. Ce a spus ministrul Agriculturii

„Îi transmit (lui Liviu Pop, n.r.) să se gândească bine, să se gândească că şi dânsul a avut părinţii în generaţia de sacrificiu. Ne dorim ca măcar copiii noştri să nu mai aibă parte de aşa ceva. Vrem o ţară liberă, cu gândire frumoasă. Mesajul este clar, vrem ceva mai bun pentru copiii noştri”, a spus o femeie care a lăsat pe masa amplasată în intersecţia din Piaţa Victoriei o carte de poveşti pentru copii, de Călin Gruia.

Cei mai mulţi participanţi preferă, însă, să lase cărţile şi să plece, nedorind să declare nimic.

În Piaţa Victoriei au venit şi doi deputaţi PNL, care i-au adus ministrului „Ghidul leneşului” şi „Ghidul ipohondrului”.

Am adus o carte care aş vrea să ajungă la masa domnului ministru, ”Ghidul leneşului”, pentru leneşii rafinaţi. Un leneş rafinat este un cetăţean care a trecut, totuşi prin anumite şcoli, dar după aceste şcoli a părăsit pregătirea pe care a primit-o”, a spus unul dintre deputaţii PNL.

„Pentru că domnul ministru face o grimasă, o suferinţă pe faţa dumnealui când vorbeşte despre sistemul de învăţământ din Romînia, i-am adus ”Ghidul ipohondrului”. I-l recomand cu mare drag. (...) Fiecare ministru crede că reinventează sistemul de învăţământ, dar deciile se dovedesc a fi din ce în ce mai proaste şi cu efecte nedorite asupra elevilor”.

Printre cărţile aduse se numără culegeri sau manuale de Limba română şi matematică, dicţionare, cărţi de gramatică, romane precum „Cel mai iubit dintre pământeni” de Marin Preda, „Dama cu camelii” de Alexandre Dumas, „Vârsta inocenţei”, de Edith Wharton, dar şi cărţi de poveşti pentru copii şi cărţi de poezii.

Unele sunt însoţite de bileţele cu mesaje pentru ministrul Educaţiei: „Cum domnul ministru al Educaţiei este paralel cu educaţia, iar domnul ministru al Culturii, paralel cu domeniul său sfânt, fie ca aceste cărţi să le servească drept secante”.

Organizatorii îşi motivează acţiunea invocând scandalul manualelor şcolare şi "gravele probleme de background profesional" ale ministrului, solicitând sindicatelor din educaţie şi asociaţiilor de părinţi să lise alăture.

Evenimentul se va desfăşura pe tot parcursul zilei, iar cărţile strânse vor fi donate "unor şcoli pe care subfinanţarea le-a adus în situaţia de a nu avea o bibliotecă".

"Hai să îi ducem o carte lui Pop şi să îi cerem demisia! Ministrul Educaţiei, Liviu Marian Pop, a bulversat întregul sistem de învăţământ românesc. Milioane de copii şi de părinţi au privit, în ultimele săptămâni, cum deciziile halucinante ale lui Pop duc şcoala românească spre haos complet. Cea mai recentă măsură care a dat peste cap Educaţia din România a fost ordinul de ministru privind interzicerea materialelor auxiliare, care a proivocat situaţii aberante: părinţii s-au plâns că elevii sunt percheziţionaţi în ghiozdane, profesorii că nu mai au cum să predea la clase, Gazeta Matematică a fost considerată interzisă în şcoli iar soarta examenelor din acest an şcolar a devenit incertă. Din ”palmaresul” ministrului Pop mai amintim: Manualul Unic la clasa a cincea, Manualul de Sport, convingerea că, deşi în România Educaţia e gratuită, asta înseamnă doar că elevii nu plătesc, nu şi părinţii lor", scrie pe pagina de Facebook a evenimentului.

De asemenea, organizatorii argumentează că "societatea românească a putut remarca faptul că Educaţia a ajuns să fie condusă de o persoană cu grave probleme de background profesional şi chiar şi de exprimare: gafele legate de ”genunche” şi ”cu câţi i se scrie cuvântul «copiii» fac parte deja din biografia publică a domnului Pop".

Scopul acţiunii este ca guvernanţii să preţuiască ştiinţa de carte, iar impostura, complicitatea şi laşitatea să nu mai guverneze sistemul de învăţământ.

"Vom transmite acest lucru întregului Guvern, în Piaţa Victoriei, printr-un gest simbolic: dăruindu-le, fiecare, câte o carte. Orice carte, pentru că nu dorim să trăim într-o ţară în care un material didactic sau o operă literară să poată interzise. Dacă doriţi, puteţi scrie şi o dedicaţie pentru domnul Pop, poate va reuşi să înţeleagă mai bine mesajul. Şi să înţeleagă că haosul pe care l-a provocat este prea mare şi e timpul să îşi dea demisia", spun organizatorii, exprimându-şi speranţa că Guvernul, prin Ministerul Educaţiei, va dona cărţile colectate "unor şcoli pe care subfinanţarea le-a adus în situaţia de a nu avea o blibliotecă în care copiii să găsească tot ce au nevoie".

Până marţi dimineaţă, îşi anunţaseră participarea la eveniment 800 de persoane, iar 3.000 erau interesate de el.
 

Articol recomandat de sport.ro
Presa din Spania a reacționat imediat după ce Simona Halep a aflat că joacă cu Paula Badosa în primul meci de la revenire
Presa din Spania a reacționat imediat după ce Simona Halep a aflat că joacă cu Paula Badosa în primul meci de la revenire
Citește și...
Liviu Pop, în plenul Senatului: Greşelile se pot corecta, erorile nu
Liviu Pop, în plenul Senatului: Greşelile se pot corecta, erorile nu

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a declarat luni, în plenul Senatului, în cadrul dezbaterilor asupra moţiunii simple, că în viaţă există greşeli şi erori şi ”greşelile se pot corecta, dar erorile nu”.

Ministrul Pop, ironizat de Mihai Tudose. Ce i-a spus premierul în ședința de Guvern
Ministrul Pop, ironizat de Mihai Tudose. Ce i-a spus premierul în ședința de Guvern

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a spus în şedinţa de Guvern de joi că problema de la Liceul Romano-Catolic din Târgu Mureş nu este a instituţiei pe care o reprezintă, ci este o "problemă locală".

Recomandări
Șeful Consiliului European avertizează: Pentru a avea pace, Europa trebuie să se pregătească de război
Șeful Consiliului European avertizează: Pentru a avea pace, Europa trebuie să se pregătească de război

Europa trebuie să-şi consolideze capacităţile de apărare şi să treacă la o abordare de tipul "economie de război" ca răspuns la ameninţarea reprezentată de Rusia, a declarat luni preşedintele Consiliului European, Charles Michel, citat de Reuters.

Putin, despre alegerile din Rusia: „O campanie electorală civilizată și în deplină concordanță cu legile”
Putin, despre alegerile din Rusia: „O campanie electorală civilizată și în deplină concordanță cu legile”

Vladimir Putin și-a sărbătorit luni seară victoria electorală în Piața Roșie, înțesată de ruși. Liderul de la Kremlin a marcat cu o baie de mulțime și împlinirea a zece ani de la anexarea ilegală a Crimeei.

Bani europeni pentru înființarea centrelor de colectare, refuzați de primării. Câmpurile au devenit „magnet” pentru deșeuri
Bani europeni pentru înființarea centrelor de colectare, refuzați de primării. Câmpurile au devenit „magnet” pentru deșeuri

Peste 1.900 de primării ar fi putut să ia bani europeni prin PNRR pentru înființarea așa-numitelor centre de colectare cu aport voluntar.