Printul Charles, mandru ca are cea mai frumoasa gospodarie din sat. A treia zi de vizita in Romania

×
Codul embed a fost copiat

Ceea ce pare doar o vizita tihnita in Ardeal a printului Charles, nu este deloc asa. Cu fiecare calatorie facuta aici, acest nobil indragostit de lucruri simple ridica zona, facand-o cunoscuta in lumea intreaga.

Ne indeamna si pe noi sa privim cu mai mult respect, minunatiile Transilvaniei. De cativa ani, la Viscri, Saschiz ori Valea Zalanului, preturile caselor sasesti au inceput sa urce, iar localnicii isi deschid pensiuni pentru turisti din Anglia, Germania sau Italia.

In acest peisaj cu dealuri line din inima Transilvaniei, Printul Charles adora sa hoinareasca prin locuri neumblate, iar casa de poveste din Valea Zalanului este ideala pentru odihna. Angajatii, insa, n-au timp de visare.

Dimineata, a plecat salutandu-i frumos, din poarta, pe gospodari si s-a indreptat catre Harman si Prejmer, dornic sa vada una dintre cele mai mari biserici fortificate ale zonei. La plecare, a primit in dar o tesatura taraneasca.

Si nu degeaba trag nadejde oamenii sa-i sprijine printul. Peste tot pe unde a trecut, lucrurile s-au schimbat in bine.

Citește și
Printul Charles
Fascinat de mierea din Romania, Printul Charles a comandat 100 de borcane. Seara secuiasca la conac
Arma care-i sperie pe ruși ar putea ajunge în Ucraina. Moscova amenință că va extinde „zona-tampon”

In zona aceasta, o casa veche saseasca poate sa coste in functie de starea in care se afla si de teren, de la 40.000 de euro in sus.

In Saschiz, localnicii recunosc deschis ca venirea printului i-a facut pe turisti sa-i caute pe harta.

In '97, de exemplu, exista o singura pensiune in Saschiz, dar in 2009 au aparut alte 3, iar acum se toarna fundatiile la inca zece. Turistii se cazau, inainte, in Sighisoara si preferau sa faca de aici turul cetatilor pitoresti din zona.

Insa de doi, trei ani, majoritatea trag peste noapte la localnici: dau intre 80 de lei si 150, si au mic dejun inclus. Pensiunile tipice sint mici, cu cel mult 6 camere.

Grav este insa ca nu exista, la noi, o lege care sa protejeze zona de constructii moderne, si sa-i oblige pe investitori sa pastreze spiritul locului. Cit despre renovare, daca nu este un monument istoric, oricine poate schimba aspectul unei case sasesti, dupa bunul plac.

Articol recomandat de sport.ro
”O echipă maghiară poate ajunge în Liga 1 din România. Anti-maghiarismul, tipic la București”. Reacție deplasată a fotbalistului ungur legitimat în România
”O echipă maghiară poate ajunge în Liga 1 din România. Anti-maghiarismul, tipic la București”. Reacție deplasată a fotbalistului ungur legitimat în România
Citește și...
Primarul din Sf. Gheorghe:
Primarul din Sf. Gheorghe:"Sper ca Printul Charles va intelege ca Tinutul Secuiesc merita autonomia"

Antal Arpad si-a exprimat, joi, speranta ca Printul Charles, "ambasadorul Tinutului Secuiesc", va deveni "peste nu foarte mult timp" un ambasador "al intereselor comunitatii secuiesti" si va intelege ca aceasta zona merita sa aiba un statut de autonomie.

Fascinat de mierea din Romania, Printul Charles a comandat 100 de borcane. Seara secuiasca la conac
Fascinat de mierea din Romania, Printul Charles a comandat 100 de borcane. Seara secuiasca la conac

Vrajit de tinuturile salbatice, de turmele de oi si de dealurile de culoarea smaraldului, printul Charles al Marii Britanii a avut parte joi de o calatorie savuroasa in Transilvania.

La patru ace la jubileu, relaxat in Romania. Primele imagini de la noua vizita a Printului Charles
La patru ace la jubileu, relaxat in Romania. Primele imagini de la noua vizita a Printului Charles

Printul Charles a ajuns miercuri seara in Covasna, in satul Miclosoara, unde i-a vizitat pe bunii sai prieteni contele Kalnoky si sotia sa Ana. Joi va merge pe Valea Zalanului, unde detine doua proprietati.

Recomandări
Liderul PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, urmărit penal de DNA, și-a depus candidatura pentru un nou mandat la CJ Prahova
Liderul PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, urmărit penal de DNA, și-a depus candidatura pentru un nou mandat la CJ Prahova

Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, inculpat pentru corupţie şi cu interdicţia de a exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, şi-a depus, miercuri, semnăturile şi dosarul de candidatură la Consiliul județean Prahova.

Schimbarea la față a Rusiei. Cinci scenarii despre cum ar putea arăta această țară după Vladimir Putin
Schimbarea la față a Rusiei. Cinci scenarii despre cum ar putea arăta această țară după Vladimir Putin

"Ce se va întâmpla pe termen lung cu Rusia?" este marea întrebarea pe care foarte multă lume și-o pune, mai ales că nici măcar "Țarul de la Kremlin", Vladimir Putin, nu poate scăpa de moarte.

Marcel Ciolacu: „Locul domnului Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât ca şi primar, în continuare, la Sectorul 5”
Marcel Ciolacu: „Locul domnului Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât ca şi primar, în continuare, la Sectorul 5”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât ca şi primar, în continuare, la Sectorul 5, el precizând că nu va negocia cu acesta pentru retragerea din cursa electorală.