Prima reacție a bărbatului care a atacat o fată în scara blocului, în Alba Iulia. Trecutul său violent

×
Codul embed a fost copiat

Un atac de o violentă rară, produs în Alba Iulia, şochează şi scandalizează în egală măsură opinia publică. Acolo, un recidivist în vârstă de 33 de ani a urmărit o tânără până în scara unui bloc, după care a lovit-o cu brutalitate şi a tâlhărit-o.

Poliţiştii l-au prins extrem de repede şi astfel s-a aflat că are un trecut întunecat. Revoltător este că aceasta brută a fost eliberată în baza legii privind recursul compesatoriu. Până să se întâmple acest lucru, cineva a fost de acord să se întoarcă pe stradă, printre oamenii lipsiţi de apărare.

Marți a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, de către Judecătoria Alba Iulia, transmite Agerpres.

Scena atacului este înspăimântătoare. Individul a intrat în scara unui bloc din Alba Iulia, în spatele fetei. Alte două persoane, cu sacoșe-n mâini, se află înaintea lor şi intră în lift. Tânăra în vârstă de 20 de ani decide să aştepte. Este gestul care putea să o coste viaţa.

Era atentă la telefonul mobil şi l-a ignorat pe cel din spate. Agresorul profită de situaţie şi loveşte cu o brutalitate extremă. Astfel fata se prăbuşeşte inconştientă. Tâlharul apucă telefonul care căzuse pe podea şi o caută apoi prin buzunare. Pune mâna pe portofelul victimei şi dispare.

Citește și
jaf Alba Iulia
Momentul șocant în care o tânără este atacată și jefuită în scara unui bloc din Alba Iulia. VIDEO
Arma care-i sperie pe ruși ar putea ajunge în Ucraina. Moscova amenință că va extinde „zona-tampon”

Ioana Stan prietena fetei: ”Trebuia să vină la mine şi am văzut că nu mai vine. După o oră m-a sunat prietenul ei să mă întrebe dacă a ajuns şi i-am zis că nu şi atunci a zis sigur s-a întâmplat ceva.”

Poliţiştii l-au prins pe agresor, după ce au vizionat imaginile. Nicolae Tiberu Drăgoi este un individ extrem de periculos, cu un istoric bogat în fapte cu violenţă.

”Reporter: De ce ai lovit-o? Ai aşteptat să rămână singură?
Suspect: Pe cine?
Reporter: Pe fată.
Suspect: Nu ştiu nimic despre ce este vorba, nu ştiu absolut nimic, a venit poliţia la mine acasă şi am crezut că sunt vagabond, nu ştiu nimica, nu am lovit pe absolut nimenea, acuma am fost adus aici să mi se aducă la cunostință ce şi cum."

Ceva mai târziu, pus în fața probelor, şi-a recunoscut faptele.

Victima lui, lovită puternic la cap, este în stare de şoc, are probleme de memorie şi a rămas internată.

Potrivit reprezentanţilor spitalului din Alba Iulia, fata începe să-şi amintească unele fragmente petrecute în ziua respectivă, însă mai acuză cefalee.

"Va fi ţinută sub observaţie, pe secţia de neurologie, până când va dispărea simptomatologia, urmând să fie externată când medicii neurologi consideră că starea de sănătate nu îi va fi pusă în pericol. În prezent pacienta este stabilă, iar evoluţia este favorabilă", se arată într-o informare transmisă presei de SJU Alba Iulia.

Scandalos este că individul care putea să o omoare fusese eliberat din închisoare recent în baza legii recursului compensatoriu. Iar trecutul său arată că nu avea ce să caute în libertate.

Proaspăt eliberat din închisoare, în 2012 s-a ales cu alte două condamnări, una în Grecia alta în România şi a primit în total 11 ani de detenţie pentru tentativă de viol, furt calificat şi conducere fără permis.

În primul atac a încercat să violeze o taximetristă din Cugir, dar nu a reuşit şi, în cele din urmă, a fugit cu maşina femeii. Înainte însă a târât-o pe lângă maşină şi a bătut-o crunt.

Pe drum, a vrut să violeze o alta pe care a încercat să o ia cu el în vehicul. Pentru că aceasta a opus rezistenţă, a lovit-o cu pumnii în faţă. De teama consecinţelor, a fugit în aceeaşi noapte în Grecia.

Acolo, Nicolae Tiberiu Drăgoi a tâlhărit o a treia femeie. I-a furat banii cardurile din geantă şi două telefoane mobile. A fost în cele din urmă prins, iar după un an a fost predat autorităţilor din România.

Psihologii spun că astfel de comportamente se schimbă greu. În plus, în penitenciarele din România nu avem suficienţi profesionişti pregătiţi pentru asta.

Iniţial, după toate faptele comise, Dragoi ar fi trebuit să stea după gratii până în 2021. Însă de două luni era liber în baza legii privind recursul compesatoriu.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
Citește și...
Recidivistul care a atacat o tânără în scara blocului a scăpat cu
Recidivistul care a atacat o tânără în scara blocului a scăpat cu "marea eliberare" a lui Toader

Un atac violent filmat într-o scară de bloc din Alba Iulia, şochează opinia publică: un recidivist urmăreşte o tânără, pândeşte momentul prielnic, profită că, aşteptând liftul, faţă de 20 de ani nu era atentă la el, şi o loveşte cu brutalitate.

Momentul șocant în care o tânără este atacată și jefuită în scara unui bloc din Alba Iulia. VIDEO
Momentul șocant în care o tânără este atacată și jefuită în scara unui bloc din Alba Iulia. VIDEO

Incident de o cruzime extremă într-o scară de bloc, în Alba Iulia. O tânără de 20 de ani a fost atacată cu bestialitate de un bărbat, care a tâlhărit-o în fața liftului.

Recomandări
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie

Românii au în conturile personale de pensii Pilon 2 o sumă record. Peste 160.000 de pensii Pilon 2 au fost deja plătite către cei ieșiți din activitate, jumătate din sumă numai anul trecut.

Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune
Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune

În ultimele săptămâni, Statele Unite au trimis în secret rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei pentru a fi folosite în lupta împotriva invadatorilor ruși, iar Ucraina le-a folosit deja de două ori.

Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați
Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu, după ce un medic ginecolog a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o operație de cezariană, acoperită de asigurarea medicală.