Parchetul General preia ancheta privind intervenția brutală a Jandarmeriei la protestul de vineri

×
Codul embed a fost copiat

Jandarmeria Română se confruntă cu o nouă situaţie jenantă după ce purtătorul sau de cuvânt a susţinut în repetate rânduri că intervenţia brutală a forţelor de ordine la mitingul diasporei de vineri ar fi fost supravegheată de un procuror militar.

Informaţia a fost reluată chiar marți de ministrul de Interne Carmen Dan, însă şeful Parchetului Militar Bucureşti o contrazice categoric şi susţine că aşa ceva ar fi în afara legii.

De asemenea, procurorul general Augustin Lazăr a dispus marţi ca Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General să preia de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar ancheta în dosarul privind modul de intervenţie al jandarmilor şi incidentele petrecute la manifestaţia de vineri seară din Piaţa Victoriei.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în acest dosar s-a dispus, la data de 11 august, începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu.

”Preluarea dosarului are ca temei cercetarea unitară a evenimentelor, avându-se în vedere şi formularea unor plângeri împotriva ministrului Afacerilor Interne, prefectului municipiului Bucureşti, conducerii Jandarmeriei Române şi Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, constituindu-se dosar penal la nivelul Secţiei Parchetelor Militare - PÎCCJ, dosar în care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi purtare abuzivă. Precizăm că dosarul preluat de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a fost constituit ca urmare a sesizării din oficiu a procurorului militar de serviciu al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, care a constatat din imaginile prezentate în spaţiul public că există suspiciunea posibilei comiteri a unor fapte de natură penală de către cadrele militare", susţine Parchetul General.

Citește și
Persoane protesteaza in Piata Victoriei din Capitala; fortele de ordine au folosit gaze lacrimogene
Carmen Dan, audiată în Comisia pentru apărare din Camera Deputaților, în 21 august
„Ce se întâmplă e nebunie curată. Și-au ieşit din minţi. Sunt ruşinea Rusiei”. Omul interzis în Rusia lui Putin vine la București

Conform sursei citate, în acest dosar, au fost înregistrate, până în prezent, 126 de plângeri penale şi au fost audiate 74 de persoane.

PG menţionează că, în perioada 15 - 17 august 2018, în dosarul penal preluat de Secţia Parchetelor Militare se vor efectua acte de urmărire penală, inclusiv primirea de plângeri sau denunţuri, însă activitatea se va desfăşura la sediul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, strada George Georgescu.

Parchetul Militar Bucureşti şi Jandarmeria Română s-au contrazis marţi în legătură cu prezenţa unui procuror la protestul de vineri.

Astfel, prim-procurorul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, Ionel Corbu, a declarat că la protestul de vineri din Piaţa Victoriei nu a fost prezent niciun procuror militar în centrul de comandă al Jandarmeriei.

"În primul rând, vreau să vă comunic faptul că în data de 11 august, după-amiaza, s-a primit o solicitare din partea Direcţiei Jandarmeriei a Municipiului Bucureşti. S-a şi răspuns, în sensul că acest demers de a desemna un procuror să facă parte din Centrul de comandă mobil înaintat excede competenţelor profesionale şi deontologiei. De la Parchetul Militar Bucureşti nu a fost niciun procuror care să facă parte din Centrul mobil de comandă înaintat", a precizat Ionel Corbu.

La scurt timp de la această declaraţie, Jandarmeria a transmis un comunicat de presă în care arăta că un procuror de la Parchetul Militar Bucureşti, locotenent colonel Bogdan Pîrlog, s-a autosesizat în legătură cu evenimentele din Piaţa Victoriei şi a fost prezent vineri în punctul de comandă şi în zona dispozitivelor alături de reprezentanţii Jandarmeriei, Poliţiei şi autorităţilor publice centrale şi locale.

"În data de 10 august, în Piaţa Victoriei, pe timpul asigurării şi restabilirii ordinii publice a fost prezent domnul locotenent colonel magistrat Pîrlog Bogdan din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti. Acesta s-a autosesizat cu privire la evenimentele din Piaţa Victoriei, fiind prezent, în intervalul orar 17,00 - 04,00, atât în punctul de comandă înaintat, cât şi în zona dispozitivelor alături de reprezentanţii Jandarmeriei, Poliţiei şi autorităţilor publice centrale şi locale", explica Jandarmeria.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
Citește și...
Carmen Dan, despre violențele din Piața Victoriei: „Nu am ce să îmi reproșez”
Carmen Dan, despre violențele din Piața Victoriei: „Nu am ce să îmi reproșez”

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat marți dimineața la sediul MAI că nu are ce să își reproșeze după incidentele care au avut loc, vineri seara, la protestul din Piața Victoriei.

Carmen Dan, audiată în Comisia pentru apărare din Camera Deputaților, în 21 august
Carmen Dan, audiată în Comisia pentru apărare din Camera Deputaților, în 21 august

Ministerul de Interne, şefii de la Jandarmerie şi prefectul Capitalei sunt chemaţi la audieri în fata aleşilor.

Carmen Dan: „Nimeni nu poate acuza Jandarmeria că a aplicat legea. Intervenția în forță a fost justificată”
Carmen Dan: „Nimeni nu poate acuza Jandarmeria că a aplicat legea. Intervenția în forță a fost justificată”

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat sâmbătă, în cadrul unei conferințe la sediul MAI, că Jandarmeria a acționat conform Legii la protestul de vineri seara.

Iohannis cere ministrului Carmen Dan un raport privind intervenţia forţelor de ordine.
Iohannis cere ministrului Carmen Dan un raport privind intervenţia forţelor de ordine. "Un guvern iraţional"

Preşedintele afirmă că Jandarmeria a acţionat într-un mod inexplicabil. 

Recomandări
Ursula von der Leyen avertizează: Putin îşi concentrează atacurile hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi
Ursula von der Leyen avertizează: Putin îşi concentrează atacurile hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că Rusia îşi concentrează atacurile sale hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi, informează AFP.

Trei dintre avioanele de luptă F-16 cumpărate de MApN din Norvegia au ajuns în România. GALERIE FOTO
Trei dintre avioanele de luptă F-16 cumpărate de MApN din Norvegia au ajuns în România. GALERIE FOTO

Ministerul Apărării Naţionale anunţă că vineri trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu", de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare.

Reacţii prudente ale oficialilor politici, după exploziile de la Isfahan în conflictul Israel-Iran
Reacţii prudente ale oficialilor politici, după exploziile de la Isfahan în conflictul Israel-Iran

Oficiali politici îndeamnă în primele reacţii - foarte pruente - după riposta Israelului în Iran, la ”evitarea unei escaladări”, relatează AFP.