Pompierii români vor interveni pentru stingerea incendiilor din Grecia.Vineri vor pleca 112 militari

Incendiu în Grecia

Pompierii români vor interveni pe stingerea incendiilor de proporții, alături de colegii din alte țări. Guvernul a decis trimiterea militarilor români în sprijinul autorităților elene, a declarat joi premierul Florin Cîțu.

 

Prim-ministrul a arătat că este pentru prima dată când pompierii români vor fi detașați în Grecia.

„Mai sunt câteva lucruri pe care vreau să le spun. Autorităţile din Grecia au cerut ajutor pentru stingerea incendiilor, atât pentru aer cât şi terestru. A fost acceptat din partea României ajutor pe terestru. Înţeleg de la domnul Arafat că este o premieră acest lucru. Pentru prima oară trimitem acolo pompieri pentru a ajuta”, a declarat Florin Cîţu, la finalul şedinţei de joi a Executivului.

Potrivit secretarului de stat Raed Arafat, a fost oferit sprijin aerian și terestru pentru stingerea incendiilor din Grecia. Acolo va ajunge un modul ISU cu 112 pompieri cu 23 de autospeciale, două cisterne, un centru de comandă.

Citește și
Incendiu Atena - 1
„Aerul era irespirabil, am crezut că murim cu uşile închise”. Mărturia unei românce din Atena, devastată de incendii
Lovitură pentru Serghei Șoigu. În Rusia e scandal uriaș, a fost arestată o a treia persoană anchetată în dosarul viceministrului rus al Apărării

Plecarea pompierilor români este prevăzută pentru vineri, urmând să ofere asistență pentru 10 zile, cu posibilitate de prelungire a intervenției, a precizat Arafat.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
Citește și...
Dezastrul provocat de incendiile din Grecia, prin ochii românilor: ”Am fost nevoită să plec de acasă, mi-a fost teamă”
Dezastrul provocat de incendiile din Grecia, prin ochii românilor: ”Am fost nevoită să plec de acasă, mi-a fost teamă”

Grecia nu scapă de teroarea incendiilor forestiere. Au fost aproape 120 de focare în ultimele 24 de ore. Ultimul, izbucnit miercuri seară pe insula Evia, a dus la imagini dramatice.

„Aerul era irespirabil, am crezut că murim cu uşile închise”. Mărturia unei românce din Atena, devastată de incendii
„Aerul era irespirabil, am crezut că murim cu uşile închise”. Mărturia unei românce din Atena, devastată de incendii

„Aerul era irespirabil, erau 45-48 de grade, am crezut că murim cu uşile închise'”. Este mărturia tulburătoare a unei românce care locuieşte în Atena, şi care alături de mii de oameni a trăit ore de panică şi deznădejde.

Incendiile au devastat sate întregi din sud-vestul Turciei. Alertă și în Atena, Croația și Bulgaria
Incendiile au devastat sate întregi din sud-vestul Turciei. Alertă și în Atena, Croația și Bulgaria

Pentru localnicii din regiunile afectate de incendii, situația este cu mult mai dramatică decât o vacanță ratată.

Recomandări
Emmanuel Macron: Europa ar putea muri. Trebuie să arate că nu este niciodată vasală Statelor Unite
Emmanuel Macron: Europa ar putea muri. Trebuie să arate că nu este niciodată vasală Statelor Unite

Preşedintele francez Emmanuel Macron a pledat joi pentru o apărare europeană mai puternică şi mai integrată.

Clotilde Armand a fost trimisă în judecată exact în ziua în care şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la Sectorul 1
Clotilde Armand a fost trimisă în judecată exact în ziua în care şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la Sectorul 1

Potrivit News.ro, procurorii au decis, joi, trimiterea în judecată a primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, care este acuzată de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.

Ce ar fi provocat gaura misterioasă care a apărut în oraşul prahovean Slănic. „Nimeni nu știe ce e dedesubt”
Ce ar fi provocat gaura misterioasă care a apărut în oraşul prahovean Slănic. „Nimeni nu știe ce e dedesubt”

Este alertă la Slănic Prahova, după ce o stradă din centrul orașului a început să se surpe. Zeci de oameni din blocurile din apropiere au fost evacuați, iar circulația în zonă este oprită.