Poliţia a oprit un transport ilegal de sturioni. Cât valorau peştii

masina sturioni
Politia Romana

Doi bărbaţi care transportau cu o autoutilitară 180 de kilograme de sturioni, din specia nisetru, au fost depistaţi de poliţiştii gălăţeni.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de către reprezentanţii Poliţiei Judeţene Galaţi, doi bărbaţi, de 47 şi 49 de ani, fost depistaţi, pe raza localităţii gălăţene Braniştea, în timp ce transportau sturioni cu o autoutilitară.

Bărbaţii şi autoutilitara au fost duşi la sediul Inpectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, iar în prezenţa unui reprezentant al Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură s-a constatat că erau 180 de kilograme de sturioni din specia nisetru, cu dimensiunile cuprinse între 100-120 centimetri.

Vehiculul şi bunurile depistate au fost indisponibilizate, iar poliţiştii continuă cercetările în acest caz sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere şi transport al sturionilor fără documente şi marcaje legale.
 

Un kilogram de nisetru se vinde cu preţuri între 10 şi 15 euro

Citește și
braconieri sturioni
Braconajul de sturion face ravagii pe Dunare. Plasa uriasa, ce ar putea fi intinsa de la Tulcea la Galati, confiscata
Românii vor plăti mai mult dacă dispar aceste produse. Ce a spus ministrul Agriculturii
Articol recomandat de sport.ro
S-a aflat cauza morții: ce a condus la decesul iubitului Arynei Sabalenka
S-a aflat cauza morții: ce a condus la decesul iubitului Arynei Sabalenka
Citește și...
Imagini dureroase cu masacrul facut de braconieri in Marea Neagra. Sturioni si delfini, gasiti morti in plasele acestora
Imagini dureroase cu masacrul facut de braconieri in Marea Neagra. Sturioni si delfini, gasiti morti in plasele acestora

Fara frica de lege si total lipsiti de copasiune, braconierii fac ravagii in apele Marii Negre.

Braconajul de sturion face ravagii pe Dunare. Plasa uriasa, ce ar putea fi intinsa de la Tulcea la Galati, confiscata
Braconajul de sturion face ravagii pe Dunare. Plasa uriasa, ce ar putea fi intinsa de la Tulcea la Galati, confiscata

Braconajul face ravagii in Delta Dunarii si Marea Neagra. Este concluzia unei ample actiuni care este inca in derulare, in care sunt implicate Garda Nationala de Mediu si Inspectoratul General al Politiei Romane.

Un baiat de doar 9 ani a reusit sa prinda un
Un baiat de doar 9 ani a reusit sa prinda un "monstru" al apelor de peste 250 de kg. Incredibila sa isprava a fost filmata

Un baiat de doar 9 ani din Canada a reusit sa prinda un sturion in apele regiunii British Columbia, iar specimenul capturat era un adevarat "monstru" al apelor.

Recomandări
Cătălin Cherecheș este în drum spre România. Fostul primar din Baia Mare, condamnat la 5 ani de închisoare
Cătălin Cherecheș este în drum spre România. Fostul primar din Baia Mare, condamnat la 5 ani de închisoare

Fostul primar al municipiului Baia Mare Cătălin Cherecheş a fost preluat din Germania şi se află în drum spre România, pentru executarea pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la cinci ani de detenţie pentru luare de mită.  

Se întorc ninsorile. ANM a emis informare de vremea rea pentru toată țara
Se întorc ninsorile. ANM a emis informare de vremea rea pentru toată țara

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi, o informare de vreme rea, cu precipitaţii slabe, dar şi ninsori la munte, însoţite de rafale de vânt, valabilă până joi seara, la nivelul întregii ţări.

„Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a murit”. Ambasada Regatului Unit obligată să dezmintă informaţiile false
„Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a murit”. Ambasada Regatului Unit obligată să dezmintă informaţiile false

Zvonuri despre moartea regelui Charles al III-lea au înfuriat Ambasada Regatului Unit în Ucraina, după ce informaţii false au circulat în masă pe reţele de socializare şi în unele publicaţii ruseşti şi au determinat-o să reacţioneze în mod oficial.