Polițist anchetat după ce ar fi întreținut relații sexuale cu o presupusă prostituată

×
Codul embed a fost copiat

Este anchetă la Hunedoara, după ce în spaţiul public a apărut o filmare în care se observă cum un comisar ar întreţine relaţii intime cu o presupusă prostituată.

Bărbatul poartă uniforma de poliţist în tot acest timp.

Comisarul care apare în imagini este şeful unui post de poliţie dintr-o localitate din judeţ. Este filmat alături de o tânăra despre care există bănuieli că ar practică prostituţia.

La un moment dat, se opreşte şi vorbeşte la telefon cu şeful lui, căruia îi face rezumatul zilei. După ce filmarea, făcută se pare cu o camera de supraveghere, a fost făcută publică. Inspectoratul de poliţie a anunţat că începe verificări.

Superiorii comisarului spun că vor verifică inclusiv confidenţialitatea datelor care apar în înregistrare. Poliţistul îşi va continuă activitatea pe parcursul anchetei interne, urmând ca abia apoi să se decidă ce măsuri vor fi luate.
 

Citește și
suspect Nurnberg
Barbat suspectat de uciderea la Nurnberg a doua prostituate, dintre care una romanca, arestat de politie
„Ce se întâmplă e nebunie curată. Și-au ieşit din minţi. Sunt ruşinea Rusiei”. Omul interzis în Rusia lui Putin vine la București
Articol recomandat de sport.ro
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
Citește și...
Perchezitii in Ploiesti intr-un dosar de proxenetism. Anunturi pe internet si tarife cuprinse intre 100 de lei si 100 de euro
Perchezitii in Ploiesti intr-un dosar de proxenetism. Anunturi pe internet si tarife cuprinse intre 100 de lei si 100 de euro

Au avut loc perchezitii de amploare in Ploiesti, intr-un nou dosar de proxenetism.

Barbat suspectat de uciderea la Nurnberg a doua prostituate, dintre care una romanca, arestat de politie
Barbat suspectat de uciderea la Nurnberg a doua prostituate, dintre care una romanca, arestat de politie

Politia germana a arestat un suspect in legatura cu uciderea a doua prostituate, dintre care una romanca, la Nurnberg, relateaza The Associated Press.

A apelat la serviciile unei prostituate si apoi s-a aruncat de la balcon. Secretul pe care il ascundea femeia. FOTO
A apelat la serviciile unei prostituate si apoi s-a aruncat de la balcon. Secretul pe care il ascundea femeia. FOTO

Un turist britanic s-a aruncat de la balconul hotelului unde era cazat, in Thailanda, dupa ce a apelat la serviciile unei prostituate.

Cersetoarele romance devin prostituate in timpul noptii, in Norvegia. Ancheta care a starnit revolta
Cersetoarele romance devin prostituate in timpul noptii, in Norvegia. Ancheta care a starnit revolta

Politicienii norvegieni si-au exprimat furia, dar si intristarea dupa ce o investigatie a televiziunii nationale a dezvaluit cum multi cersetori romani fac parte din organizatii criminale implicate inclusiv in prostitutie, talharie si trafic de droguri.

Recomandări
Ursula von der Leyen avertizează: Putin îşi concentrează atacurile hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi
Ursula von der Leyen avertizează: Putin îşi concentrează atacurile hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că Rusia îşi concentrează atacurile sale hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi, informează AFP.

Moment istoric la căile ferate. S-a lansat în sfârșit licitația de 300 de milioane de euro pentru un tronson foarte aglomerat
Moment istoric la căile ferate. S-a lansat în sfârșit licitația de 300 de milioane de euro pentru un tronson foarte aglomerat

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a lansat vineri licitația pentru modernizarea căii ferate Constanța-Mangalia, după mai multe amânări.

Reacţii prudente ale oficialilor politici, după exploziile de la Isfahan în conflictul Israel-Iran
Reacţii prudente ale oficialilor politici, după exploziile de la Isfahan în conflictul Israel-Iran

Oficiali politici îndeamnă în primele reacţii - foarte pruente - după riposta Israelului în Iran, la ”evitarea unei escaladări”, relatează AFP.