Pescuitul sturionilor a fost interzis si in urmatorii cinci ani. Motivul pentru care autoritatile au luat aceasta decizie

×
Codul embed a fost copiat

Pescuitul sturionilor a fost interzis si in urmatorii cinci ani, pentru a proteja acesti pesti rari. Autoritatile au decis sa prelungeasca interdictia, in vigoare si in ultimii 10 ani.

Studiile au aratat ca cele mai valoroase specii din apele noastre, morunul, cega, pastruga si mai ales nisetrul, sunt pe cale de disparitie. Braconajul este in crestere, iar interventia oficialilor nu a reusit sa stopeze fenomenul.

In ultimii zece ani, Romania a derulat programe de cercetare, multe cu finantare europeana, pentru supravietuirea acestor specii. Analizele au confirmat ceea ce stia toata lumea: exista o piata neagra a caviarului si a sturionilor, dezvoltata de cei care pescuiesc si comercializeaza ilegal acesti pesti.

Mai mult, doua specii de sturioni, tipul si viza, nu le mai putem vedea decat in planse vechi sau in atlase de zoologie.

Specialistii de la Institutul Piscicol din Galati spun ca sansele de a mai fi gasite astfel de exemplare in Dunare sunt extrem de reduse.

Citește și
peste
CAMERA ASCUNSA. Braconierii pun in farfuriile romanilor specii aflate pe cale de disparitie. Afacerea cu sturioni si calcani
Arma care-i sperie pe ruși ar putea ajunge în Ucraina. Moscova amenință că va extinde „zona-tampon”

Neculai Patriche, dir. Institutul Piscicol: "Ele se tot anunta ca ar fi, ca le-ar fi vazut pescarii, ca ar fi fost nu stiu pe unde, intr-o captura, dar le-a dat drumul. Asta cred eu ca deja au intrat in sfera legendelor. Atata timp cat nu le-am mai vazut, de treizeci de ani de cand lucrez in domeniul asta, cred eu ca ele nu mai sunt."

Asta s-ar putea intampla, in urmatorii ani, si cu nisetrul, de exemplu, un sturion pe care cei care pescuiesc in scop stiintific l-au capturat in plase din ce in ce mai rar. Este si motivul pentru care cercetatorii au considerat ca prohibitia trebuie neaparat prelungita, macar in urmatorii cinci ani.

Tudor Ionescu, cercetator Universitatea "Dunarea de Jos" Galati: "O prelungire de inca cinci ani este binevenita. Deoarece nu am observat o asa mare imbunatatire a biodiversitatii si a stocurilor de sturioni ca sa se poata permite deschiderea pescuitului comercial la aceste specii".

Pescuitul sturionilor este oprit si in celelalte tari riverane Marii Negre. Din 1996, in Turcia au fost interzise total capturile la acesta specie. Asta nu inseamna insa ca si pescarii turci, prinsi deseori la braconaj si in apele romanesti ale Marii Negre, respecta regulile.

Prohibitia este in vigoare si in Bulgaria, Ucraina, Georgia si Rusia dar, de multe ori, pesti crescuti si eliberati in Romania ajung in restaurantele luxoase din estul Europei.

In Delta Dunarii traiesc, in prezent, singurii sturioni salbatici din
Uniunea Europeana care cresc si se reproduc in mod natural.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS El va fi antrenorul Barcelonei în sezonul următor!
BREAKING NEWS El va fi antrenorul Barcelonei în sezonul următor!
Citește și...
Specialisti din 15 tari solicita prelungirea perioadei de prohibitie pentru sturioni in Dunare
Specialisti din 15 tari solicita prelungirea perioadei de prohibitie pentru sturioni in Dunare

Aceasta este concluzia cercetatorilor care de doi ani au reusit sa repopuleze fluviul cu peste 200 de mii de exemplare din aceasta specie.

CAMERA ASCUNSA. Braconierii pun in farfuriile romanilor specii aflate pe cale de disparitie. Afacerea cu sturioni si calcani
CAMERA ASCUNSA. Braconierii pun in farfuriile romanilor specii aflate pe cale de disparitie. Afacerea cu sturioni si calcani

Sturionii si calcanii ajung fara nici o restrictie in piete si restaurante, desi legea interzice pescuitul si vanzarea acestor pesti pe cale de disparitie.

200.000 de sturioni cu microcipuri implantate. Proiectul prin care 6 tari monitorizeaza pestii din Dunare si Marea Neagra
200.000 de sturioni cu microcipuri implantate. Proiectul prin care 6 tari monitorizeaza pestii din Dunare si Marea Neagra

Cercetatori din sase tari din bazinul Marii Negre se lupta sa salvaze sturionii, una dintre speciile de peste grav amenintata si aflata pe cale de disparitie in mediul natural.

Recomandări
Dosarul Mineriadei. Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet. Iliescu, audiat la domiciliu
Dosarul Mineriadei. Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet. Iliescu, audiat la domiciliu

Fostul premier Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu şi fostul director SRI Virgil Măgureanu au fost citaţi, joi dimineaţa, la sediul Parchetului General, pentru a li se aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei.

VIDEO. Moment extrem de bizar, „silenzio stampa”, cu judecătoarea care a întrebat dacă tânărul ucis de Vlad Pascu e în sală
VIDEO. Moment extrem de bizar, „silenzio stampa”, cu judecătoarea care a întrebat dacă tânărul ucis de Vlad Pascu e în sală

Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, Ioana Ancuța Popoviciu, care a provocat furia familiei victimelor după ce a întrebat dacă tânărul mort în accident e în sală, a fost protagonista unui moment foarte bizar, miercuri.

De ce nu poate Popescu Piedone să se întoarcă la Sectorul 5, așa cum ar vrea Marcel Ciolacu. Analist: „Ar fi ca o înfrângere”
De ce nu poate Popescu Piedone să se întoarcă la Sectorul 5, așa cum ar vrea Marcel Ciolacu. Analist: „Ar fi ca o înfrângere”

La nici 12 ore după ce l-au schimbat pe medicul Cătălin Cîrstoiu cu Gabriela Firea în lupta pentru primăria Bucureștiului, social-democrații îi sugerează lui Cristian Popescu Piedone să se retragă din cursă.