Pelerinajul de Sfântul Dumitru din Capitală va avea loc, chiar dacă nu se știe cine l-a aprobat. Ce reguli trebuie respectate

×
Codul embed a fost copiat

Pe Dealul Patriarhiei, au început pregătirile pentru Pelerinajul Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Și asta cu toate că noul prefect al Bucureștiului, dar și premierul, au declarat că ar mai fi niște decizii de luat în această privință.

UPDATE Credincioșii care vor să se închine la moaștele sfinte, începând de duminică, trebuie să aibă buletin de București și să stea la distanță unii de ceilalți.

La prânz, pe Dealul Mitropoliei câțiva muncitori amenajau scena pe care vor urca preoții. Vor putea intra numai credincioșii cu buletin de București.

Slujbele vor fi ținute în curtea Patriarhiei, iar în fața altarului de vară vor putea participa simultan doar 200 de persoane.

Pe jos au fost trasate deja semne de distanțare la un metru și jumătate unul față de celălalt.

Citește și
Coronavirus
Lista bolilor care cresc de până la 3 ori riscul de deces în urma infecției cu noul coronavirus
„Păpușa de fier a lui Putin” explică propaganda Kremlinului: „Nu contează ce se întâmplă cu adevărat”

Doar 300 de persoane vor putea aștepta la coadă, iar moaștele sfântului vor fi scoase abia duminică dimineața.

Credincioșii vor purta în permanență masca de protecție și nu vor mai putea săruta așadar ca în anii trecuți racla sfântă.

Vor putea însă să o atingă și să se roage în fața ei preț de câteva secunde.

După fiecare pelerin suprafața de protecție cu care racla sfântă va fi acoperită va fi dezinfectată de către un reprezentant al Patriarhiei.

Femeie: "Eu sunt conștientă și pun fruntea și mă mulțumesc pentru lucrul ăsta, pun o poză pe raclă și fruntea mea și mă ajută, de aici pornesc toate".

La coadă, oamenii vor sta la un metru și jumătate unul față de celălalt, iar dacă pe bulevardul de lângă Patriarhie se vor forma cozi, jandarmii sunt pregătiți să monteze garduri.

Georgian Enache, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Române: ”Pentru a crea un flux cât mai rapid și pentru a nu întârzia desfășurarea activităților este bine să aibă totuși un act de identitate asupra lor".

Regulile au fost stabilite printr-un protocol semnat de Patriarhie și Primăria Capitalei.

 

Nu se știe cine a aprobat pelerinajul

 

Însă atât premierul cât și proaspătul prefect al Capitalei, Traian Berbeceanu, au susținut că nu știu cum s-a ajuns la această decizie.

Traian Berbeceanu, prefectul Capitalei: "Înainte de începerea ceremoniei de depunere a jurământului de către mine, nu era luată o decizie definitivă la nivelul Guvernului. Nu știu dacă între timp această decizie a fost luată”.

Ludovic Orban, premierul României: "Există o solicitare care a fost transmisă. Este o chestiune care se va discuta în Comitetul pentru Situații de Urgență București, dacă va fi necesară o discuție și în Comitetul Național pentru Situații de Urgență o vom face, dacă nu, nu".

Reprezentanții Patriarhiei spun că, odată cu prelungirea stării de alertă, a fost permisă și organizarea pelerinajelor cu condiția ca la ele să participe doar persoanele care locuiesc în orașul respectiv.

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române: "Dialogul instituționalizat purtat ulterior de organizatori, recte Arhiepiscopia Română, Bucureștilor, s-a purtat cu instituțiile abilitate care au această responsabilitate de a oferi aprobări punctuale când este vorba de organizarea unui astfel de eveniment: mai precis cu Jandarmeria Română, cu DSP, cu ISU, Poliția Capitalei, cu Prefectura".

Autoritățile au restrâns și durata pelerinajului, de la o săptămână cât era în anii trecuți, la numai trei zile. Credincioșii pot vizita însă racla sfântă și pe timpul nopții.

- - -

 

Și în aceste condiții Patriarhia a anunțat că s-a înțeles cu Ministerul de Interne iar pelerinajul de Sfântul Dumitru din Capitală va avea loc.

Totuși, noul prefect, Traian Berbeceanu, care devine și președinte al Comitetului pentru Situații de Urgență susține că nu știe despre acest protocol între părţi.

Şi nici dacă se respectă toate măsurile de siguranță presupuse de un scenariu roşu.

La acest pelerinaj sunt așteptate aproape 2.000 de persoane. În acest context s-au luat anumite măsuri speciale de distanțare. Racla sfântă va fi dezinfectată după fiecare pelerin, iar oamenii nu vor avea voie să își dea măștile jos.

Se montează și scena unde vor avea loc slujbele de liturghie, capacitatea din fața scenei fiind de aproximativ 200 de persoane. Despre toate aceste reguli, Prefectul Capitalei a anunțat că nu știe nimic.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Citește și...
Coronavirus România, bilanț 23 octombrie. 5.028 cazuri noi de persoane infectate, record de pacienți la ATI
Coronavirus România, bilanț 23 octombrie. 5.028 cazuri noi de persoane infectate, record de pacienți la ATI

Coronavirus România, bilanț 23 octombrie. Până vineri, pe teritoriul României, au fost confirmate 201.032 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 144.429 de pacienți au fost declarați vindecați.

Lista bolilor care cresc de până la 3 ori riscul de deces în urma infecției cu noul coronavirus
Lista bolilor care cresc de până la 3 ori riscul de deces în urma infecției cu noul coronavirus

Persoanele care suferă de unele boli prezintă un risc de până la trei ori mai mare de deces în cazul în care se infectează cu noul tip de coronavirus, arată un nou studiu, potrivit Science Daily.

Guvernul alocă bani pentru cumpărarea de Remdesivir, necesar tratării pacienților cu Covid
Guvernul alocă bani pentru cumpărarea de Remdesivir, necesar tratării pacienților cu Covid

Guvernul României a aprobat, în ședința de joi, o hotărâre privind alocarea de sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Sănătății.

Recomandări
În plin an electoral, oficialii PSD-PNL au în plan o nouă majorare a salariilor. Cu cât ar crește, din iulie, salariul minim
În plin an electoral, oficialii PSD-PNL au în plan o nouă majorare a salariilor. Cu cât ar crește, din iulie, salariul minim

Deși presați de cheltuieli prea mari la buget, oficialii au în plan o nouă majorare a salariilor, în an electoral. 

Europenii vor să-și întărească armatele, în timp ce Ucraina primește un nou pachet de ajutor
Europenii vor să-și întărească armatele, în timp ce Ucraina primește un nou pachet de ajutor

Noul pachet de ajutor american pentru Ucraina va include și rachete ghidate cu o rază de acțiune de 300 de km.  

Filmul evenimentelor. Cum s-a rupt coaliția PSD-PNL la Primăria Capitalei, din cauza medicului Cătălin Cîrstoiu
Filmul evenimentelor. Cum s-a rupt coaliția PSD-PNL la Primăria Capitalei, din cauza medicului Cătălin Cîrstoiu

După două luni de căutări și încă una în care au făcut campanie pentru medicul Cătălin Cîrstoiu, liderii PNL și PSD au anulat toate planurile comune pentru Primăria generală a Capitalei.