Pacient plimbat între două spitale în Gorj, în stare gravă după ce a încercat să se sinucidă

ambulanta arges
Pro TV

Un bărbat în vârstă de 60 de ani cu afecțiuni psihice din Gorj se află în stare gravă la spital, după ce a încercat să se sinucidă, aruncându-se de la etajul 1 al Spitalului Rovinari, după ce a fost plimbat între două spitale.

Bărbatul a ajuns, vineri seară, la Spitalul din Rovinari, după ce familia a solicitat ambulanța, întrucât bărbatul, cu afecțiuni psihice mai vechi, devenise extrem de agitat. Acesta tocmai ce fusese externat, în acea dimineață, la cerere, din Spitalul Județean de Urgență (SJU) Tg-Jiu.

După ce a fost plimbat între două spitale, într-un interval de 12 ore, iar medicul psihiatru a scris în foaia de observație că pacientul e ”liniștit” și nu reprezintă o urgență, peste aproximativ o oră acesta a sărit pe geam încercând să se sinucidă. Acesta se află acum în stare gravă, la Terapie Intensivă în Spitalul de Urgență Tg-Jiu, scrie gorj-domino.ro.

Era în stare de agitație psihomotorie cu elemente delirante. S-a luat legătura cu psihiatria de la Tg-Jiu, iar doctorița Câmpeanu mi-a spus că, dacă nu ar fi vorba de dependența de oxigen a pacientului și necesitatea acestuia de a sta conectat la un aparat de oxigen, ar primi cazul dar în aceste condiții este greu de internat într-un serviciu de psihiatrie. Ni s-a recomandat să i se administreze un sedativ. Am încercat să facem acest lucru însă pacientul a refuzat cu desăvârșire orice fel de medicație aruncând pe jos paharul cu medicamentul în două rânduri”, a declarat medicul Ionuț Cocheci, cel care era de gardă în acea seară.

Medicul a solicitat ca pacientul să fie escortat și de către un polițist până la Târgu Jiu, având în vedere starea de agitație a acestuia, numai că asistentul de pe ambulanță a dat asigurări că se descurcă singur.

Citește și
Chirurgi
Un bărbat a fost readus la viață după ce inima sa nu a mai bătut timp de 18 ore
De ce Rusia va pierde în războiul din Ucraina. Un expert chinez în geopolitică explică care sunt cei patru factori principali

La Secția de Psihiatrie a SJU, bărbatul a fost văzut de un alt medic, care a consemnat în documentele medicale că, la ora 9,50 ”pacientul este liniștit, OTS, cooperant, nu prezintă fenomene productive în sfera percepțiilor psihosenzoriale. Nu reprezintă urgență psihiatrică. Se returnează la CPU Rovinari”.

Medicul Butulescu afirmă, însă, că era obligatoriu ca pacientul să fie internat la Psihiatrie. ”El a plecat agitat și mi s-a întors la fel de agitat. Eu am crezut-o pe cuvânt pe colega mea de la Psihiatrie, avînd consultul la foaie (foaia de observație medicală – n.n). la mine nu se fac consultații la telefon, i-am explicat colegei”, a precizat medicul.

Revenit în spitalul de la Rovinari, Constantin Ducan a fost internat în salonul 5, situat la etajul 1 al unității medicale, iar după aproximativ o oră s-a aruncat în gol de pe fereastră.

La nivelul unității a fost demarată, marți, o cercetare internă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
Cum a fost sancționată asistenta din Oradea filmată în timp ce țipa la pacienți
Cum a fost sancționată asistenta din Oradea filmată în timp ce țipa la pacienți

Asistenta din Oradea filmată în timp ce țipa la un pacient care aștepta la Urgenţe a fost retrogradată.

Un bărbat a fost readus la viață după ce inima sa nu a mai bătut timp de 18 ore
Un bărbat a fost readus la viață după ce inima sa nu a mai bătut timp de 18 ore

Un bărbat a reuşit să fie readus la viaţă, după ce inima sa a încetat să mai bată timp de 18 ore.

Șocul trăit de un pacient după operație. ”Știi că ți-a extirpat rinichiul?”
Șocul trăit de un pacient după operație. ”Știi că ți-a extirpat rinichiul?”

E anchetă la Spitalul Judeţean din Bistriţa, după ce un bărbat de 62 de ani îl acuză pe un medic urolog că i-a scos un rinichi, deşi intervenţia iniţială fusese doar pentru a elimina o piatră, prin laparoscopie.

Recomandări
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”

Limitat și strict simbolic, așa califică experții răspunsul Israelului la atacul iranian de sâmbătă. Acțiunea a vizat o bază militară de lângă Isfahan. în vecinătatea unor instalații nucleare.

Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni
Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a negat informaţiile că liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, i-au cerut să se retragă din cursă, dar a precizat că va avea o discuţie cu aceştia, probabil luni.

Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă
Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă

Un nou episod de vreme rea, cu grindină și polei, îi pune în dificultate pe șoferi. Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident produs în județul Sibiu.