Organizatorii dezbaterii anticorupție de la Bruxelles, către un jurnalist român: Ești fake news!

Petras Austrevicius
Facebook.com

Un schimb dur de replici a avut loc, marți, la Bruxelles, la finalul unei dezbateri organizate la Parlamentul European, unde șefa DNA, Laura Codruța Kovesi a vorbit despre acțiunile instituției.

Astfel, Laura Codruța Kovesi și organizatorii dezbaterii, europarlamentarii Petras Austrevicius şi Rebecca Harms, se pregăteau pentru o poză de grup, așa cum se poate observa dintr-o filmare făcută de Antena 3.

În acest timp, Maria Grapini se plânge că moderatorul i-a acordat mai multe minute Monicăi Macovei pentru discurs, la care acesta îi spune să „nu mai fie așa invidioasă”. Ea continuă vărsându-și supărarea la deputatul PSD Liviu Pleșoianu.

„Este incredibil. Asta ce lecție de democrație și obiectivitate e? Eu o să fac scris acest lucru, foarte clar. Dacă am venit ca să facem imagine cuiva sau am venit să dezbatem pentru a putea ști care e calea de urmat și cum putem să schimbăm lucrurile. Pentru că, altfel, nu mi-aș fi dedicat atâta timp aici, că cineva aplică o regulă strâmbă și noi vorbim de Justiție aici”, îi spune Maria Grapini lui Pleșoianu.

În acest timp, imaginea se mută pe europarlamentarul Petras Austrevicius, care spune: „Toată lumea a avut aceleași drepturi aici”.

Citește și
Cum a ajuns Petre Roman inculpat în Dosarul Mineriadei din 1990: „în subsolul Universității s-au găsit 22 de arme cu glonț; la sediul PNȚCD, substanțe halucinogene și materiale legionare”

În replică, jurnalistul Răzvan Savaliuc, de la „Lumea justiției” răspunde: „E opinia mea”.

„Nu, e știre falsă din partea ta. Scuze, voi face ca Trump: <revine Petras Austrevicius.

„Îmi plac știrile false (I like fake news)”, răspunde Savaliuc.

„Problema ta”, răspunde Austrevicius, râzând.

Co-organizatoarea Rebecca Harms intervine, spunând că „urăște minciunile”. „Nu ne plac minciunile”, punctează ea.

Incidentul a avut loc, marți, la Parlamentul European, unde șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, a participat la o dezbatere, în cadrul căreia a ținut un discurs despre activitatea instituției. Prezenți la dezbatere au fost și deputatul social-democrat Liviu Pleșoianu, cât și jurnaliștii Mirel Curea și Răzvan Savaliuc.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
Citește și...
Kovesi, la Bruxelles: Acțiunile DNA au efect durabil doar dacă sunt dublate de ale celorlalte instituții
Kovesi, la Bruxelles: Acțiunile DNA au efect durabil doar dacă sunt dublate de ale celorlalte instituții

Șefa Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Laura Codruța Kovesi, a afirmat, marți, la Bruxelles, că acțiunile instituției pe care o conduce „pot avea efect durabil doar dacă sunt dublate de acțiuni preventive” din partea autorităților statului.

Recomandări
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie

Românii au în conturile personale de pensii Pilon 2 o sumă record. Peste 160.000 de pensii Pilon 2 au fost deja plătite către cei ieșiți din activitate, jumătate din sumă numai anul trecut.

Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune
Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune

În ultimele săptămâni, Statele Unite au trimis în secret rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei pentru a fi folosite în lupta împotriva invadatorilor ruși, iar Ucraina le-a folosit deja de două ori.

Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați
Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu, după ce un medic ginecolog a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o operație de cezariană, acoperită de asigurarea medicală.