Olga Tudorache, înmormântată la Cimitirul Bellu. ”A plecat fizic, dar va rămâne în istorie”

Ultimul update: Duminica 29 Octombrie 2017 21:20
Data publicarii: Sambata 21 Octombrie 2017 18:03
Categorie: Actualitate

Sute de actori, prieteni şi admiratori şi-au luat sâmbătă rămas bun în ropote de aplauze de la "Regina Mamă" a teatrului românesc: Olga Tudorache.

Cu toţii spun însă că va rămâne vie amintirea celei care a dat viaţă zecilor de de personaje în tot atâtea roluri de excepţie, pe scenă sau pe micul ecran. Olga Tudorache a fost înmormântată cu onoruri militare, pe Aleea Actorilor din Cimitirul Bellu.

Olga Tudorache i-a avut la căpătai pe toţi cei care au iubit-o. Cu toţii şi-au luat rămas bun în lacrimi de la cea care a fost numită pe drept cuvânt ”Regina Mamă” sau Doamna Teatrului Românesc.

Manuela Hărăbor, actriță: ”Ar trebui să păstrăm în memoria noastră ceea ce a însemnat Olga Tudorache pentru ţara asta, în primul rând, pentru că a sfinţit teatrul, a sfinţit scena, pentru că a făcut meseria asta cu o dăruire totală şi dragoste nemarganita. A iubit fiecare coleg şi fiecare student până la ultimul spectator pe care l-a respectat.

Ion Dichiseanu, actor: ”Doamne, un monstru sacru. Să joc eu alături de Olga Tudorache, pentru mine era o sărbătoare, un vis!

Portretul actriței Olga Tudorache: puternică, neiertătoare, magnifică

Olga Tudorache lasă în urmă roluri memorabile. A jucat în zeci de filme şi spectacole de teatru, iar cei care i-au fost studenţi spun că au avut un adevărat privilegiu să înveţe tainele actoriei de la ea.

Doctor Monica Pop: ”Doamna a fost un Luceafăr, nu o stea, un om deosebit. Mie mi s-a părut o actriţa de geniu. S-a născut cu harul ăsta. E un dar de la Dumnezeu pe care doamna l-a avut din plin.

Carmen Tănase, actriță: ”Se duce o lume, se cam duce o generaţie de modele. Olga a plecat fizic de pe pământul asta, dar ea a rămas în istorie şi va rămâne în istorie, copiii care vor fi studenţi la teatru vor învaţă despre Olga Tudorache. Olga o să trăiască veşnic.

Poate cel mai bine o descrie pe Olga Tudorache fostul ei asistent de la Universitatea de Artă teatrală, Forin Zamfirescu. I-a fost aproape multă vreme şi spune că îi plăcea să facă yoga, să-şi îngrijească trupul şi mintea.

Florin Zamfirescu, actor: ”Ne despărţim de o mare vrăjitoare. În sensul cel mai strict al cuvântului. Olga Tudorache executa asupra spectatorilor o vrajă. Nu ştiai de unde vine. I-am fost asistent la facultate timp de zece ani şi mă intriga prin forţa pe care o răspândea în jur. Parcă înţepenea totul când apărea. avea o vrajă.

Olga Tudorache a fost înmormântată în Cimitirul Bellu, pe Aleea Actorilor, la doar câţiva paşi de Gheorghe Dinică.

Zeci de artiști, prieteni și foști studenți i-au adus un ultim omagiu actriței Olga Tudorache

Zeci de artiști, prieteni și foști studenți i-au adus un ultim omagiu actriței Olga Tudorache

tramvai

Un pasager a murit într-un tramvai din Galați. Polițiștii fac cercetări pentru moarte suspectă

CTP, despre desemnarea Vioricăi Dăncilă: Lenin a spus: ”Fiecare gospodină trebuie să știe să conducă statul”

Comunitatea ”Corupția ucide” critică decizia președintelui Iohannis. ”Un gest inacceptabil de complicitate cu PSD”

Ghiţă Ciobanul, plângere la DNA împotriva Ministerului Agriculturii: ”Nereguli cu fonduri europene”

Ciobanul ale cărui oi amenință scutul antirachetă de la Deveselu cere 80.000 de lei să renunțe la stână

Scandal uriaș pe seama construcției spitalului metropolitan. Firea: ”Vreți să distrugeți Bucureștiul”

instanta

Şase cetăţeni străini, condamnaţi la Constanţa la 18,5 și 19,5 ani de închisoare pentru trafic de droguri

Străzi acoperite de șuvoaie, în Vestul țării, după o ploaie de câteva ore

DNA a extins urmărirea penală față de Tel Drum. ”A fost implicată în activitatea grupului inițiat de Dragnea”

Anchetă la Târgu Jiu, după ce o casierie a societăţii de apă a fost transformată în apartament

Un copil de 6 ani și-a salvat tatăl de la moarte, după ce locuința lor a fost cuprinsă de flăcări

Fostă casieră angajată direct în Guvern, promovată acum în conducerea Rompetrol