O hală de prelucrare a lemnului, distrusă de flăcări, în Argeș

×
Codul embed a fost copiat

Un incendiu puternic, izbucnit marţi seară, a distrus în totalitate o hală în care se prelucra lemn situată în localitatea Lăpuşani din judeţul Argeş.

Intervenţia pompierilor a fost una dificilă, în condiţiile în care în zonă nu erau surse de apă, iar hala era amplasată în apropierea unui rezervor încărcat cu opt tone de combustibil.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, Mădălina Epure, incendiul a izbucnit în incinta unei hale cu structură din lemn şi cu acoperiş din azbociment. Construcţia, amplasată într-o curte alături de un rezervor încărcat cu opt tone de motorină şi de o casă de locuit, era folosită drept depozit şi loc pentru prelucrarea lemnului, însă nimeni nu lucra în momentul izbucnirii incendiului.

Flăcările s-au extins rapid pe o suprafaţă de aproximativ 400 de metri pătraţi, iar intervenţia pompierilor a fost una extrem de dificilă, în condiţiile în care în zonă nu există surse de apă, iar autospecialele au fost nevoite să se alimenteze cu apă dintr-un râu. Cinci autospeciale de la ISU Argeş şi una de la Serviciul Voluntar din Domneşti au intervenit la faţa locului.

 Primele informaţii de la faţa locului arată că nimeni nu a fost rănit în urma incendiului.

Citește și
Aniversare Argentina
Scene de groază la ziua unei copile. Sărbătorita a fost cuprinsă de flăcări
De ce Rusia va pierde în războiul din Ucraina. Un expert chinez în geopolitică explică care sunt cei patru factori principali

Cauza izbucnirii focului nu a fost stabilită încă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
Incendiu la fabrica de vopsele din Orăștie: risc pentru sănătatea populaţiei din cauza poluării
Incendiu la fabrica de vopsele din Orăștie: risc pentru sănătatea populaţiei din cauza poluării

O persoană a fost grav rănită şi patru s-au intoxicat cu fum, în urma unui incendiu produs, marţi după-amiază, la o fabrică de vopseluri din Orăştie, judeţul Hunedoara. Rănitul a fost transportat la spital, iar pompierii încearcă să stingă flacările.

Scene de groază la ziua unei copile. Sărbătorita a fost cuprinsă de flăcări
Scene de groază la ziua unei copile. Sărbătorita a fost cuprinsă de flăcări

Ziua de naștere a unei fete s-a transformat într-un adevărat fiasco, după ce sărbătorita a luat foc.

Accident grav la ieșirea din Buzău. Șoferul a murit carbonizat
Accident grav la ieșirea din Buzău. Șoferul a murit carbonizat

Un cumplit accident de circulaţie a avut loc la ieşirea din Buzău. Un şofer a murit în maşină pe care o conducea. Autoturismul a fost lovit de un alt vehicul din spate, a ajuns pe celălalt sens de mers, a izbit o autocisternă, apoi a luat foc.

Triplă campioană mondială la culturism, decedată în urma unui accident de mașină
Triplă campioană mondială la culturism, decedată în urma unui accident de mașină

O campioană mondială la culturism a murit arsă de vie, după ce maşina pe care o conducea s-a ciocnit de un autocamion.

Recomandări
Ședință decisivă a coaliției luni, după explicațiile lui Cîrstoiu. „Eram un om respectat, acum am devenit omul negru”
Ședință decisivă a coaliției luni, după explicațiile lui Cîrstoiu. „Eram un om respectat, acum am devenit omul negru”

După ce liderii PSD și PNL i-au cerut să lămurească acuzațiile de incompatibilitate, medicul Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun al celor două partide la primăria Capitalei, a anunțat ieri că mandatul său este pe masa coaliției.

Marcel Boloș: „În ultimul an, agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă” dar „e loc de creștere”
Marcel Boloș: „În ultimul an, agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă” dar „e loc de creștere”

România are un rating suveran și o perspectivă stabilă economic, confirmată de agențiile internaționale de rating, „dar asta nu înseamnă că nu există loc de creștere”, afirmă ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.

Zelenski îi trage de mânecă pe aliații NATO: „Ucraina are nevoie de cel puțin șapte sisteme de apărare antiaeriană Patriot”
Zelenski îi trage de mânecă pe aliații NATO: „Ucraina are nevoie de cel puțin șapte sisteme de apărare antiaeriană Patriot”

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, le-a spus liderilor din Alianța Nord-Atlantică (NATO) de ce ar avea nevoie țara sa pentru a putea face față atacurilor aeriene lansate fără oprire de armata Kremlinului.