NY Times: Regele Mihai, văzut de români în opoziție cu o clasă politică asociată cu corupția

×
Codul embed a fost copiat

Imaginile pe cât de impresionante, pe atât de dureroase de la funeraliile Regelui Mihai, fac înconjurul lumii.

Cele mai importante publicaţii, printre care ''New York Times'', ''Time'' sau ''The Telegraph'', au alocat articole speciale acestui eveniment, vorbind despre un moment istoric pentru români, dar şi despre personalităţile sosite la Bucureşti. Jurnaliştii străini au fost impresionaţi de numărul de oameni care au participat la eveniment.

În ţară, despărţirea de Regele Mihai i-a făcut pe mulţi să vorbească despre necesitatea unei schimbări în societate şi în clasa politică, în spiritul valorilor promovate de Majestatea Sa.

Presa din Marea Britanie, Statele Unite, Franţa sau Italia a scris despre funeraliile regale din România. Cei mai mulţi jurnalişti străini au evidenţiat mulţimea impresionantă de oameni.

Într-un montaj video, BBC a scris că peste 20.000 de oameni au ieşit în străzi. La Bucureşti, Calea Victoriei a fost plină, cortegiul fiind aplaudat şi la Piaţa Unirii, pe Bulevardul Magheru sau pe Bulevardul Kiseleff. Dincolo de lacrimi, în glasurile multora s-a simţit o puternică dorinţa de schimbare:

Citește și
Fostul principe Nicolae la Curtea de Arges
Înmormântarea Regelui Mihai, în imagini. Momentele emblematice. FOTO
Cum a ajuns Petre Roman inculpat în Dosarul Mineriadei din 1990: „în subsolul Universității s-au găsit 22 de arme cu glonț; la sediul PNȚCD, substanțe halucinogene și materiale legionare”

Trăim zile în care nu mai avem modele, nu mai avem valori şi pentru că Majestatea Sa a reuşit să ne readucă în suflete aceste sentiomente, respect.

Poporul român a pierdut un simbol, un reper de credinţă în Dumnezeu, de smerenie, de răbdare, de dragoste faţă de patrie şi popor.

Este prima oară când poporul român îşi vede măreţia. Oamenii nu au cunoscut aşa ceva, pentru că le-a fost furată identitatea în 1947. Am venit aici cu speranţa că acest sistem de guvernare, care este monarhia constituţională şi care este legătura noastră firească cu istoria, va putea fi repusă în drepturi, în ciuda opoziţiei clasei politice de astăzi care se comportă absolut iresponsabil.

Înduioşătoare au fost şi scenele surprise în gările prin care a Trecut Regal. La Piteşti, câteva mii de oameni au stat răbdători pe teren.

Publicaţia The New York Times a titrat "Mii de români l-au plâns pe fostul Rege Mihai". Şi a notat că oamenii au strigat în stradă "jos comunismul":

"Chiar dacă restaurarea monarhiei nu este posibilă în acest stat european, Mihai s-a bucurat de mare respect din partea românilor, care l-au văzut într-o opoziţie clară cu o clasă politică pe care ei o asociază cu sărăcia şi corupţia." - au mai scris jurnaliştii americani.

Iar britanicii de la The Telegraph şi-au concentrat atenţia asupra prezenţei prinţului Charles la Bucureşti, alături de celelalte capete încoronate. Aceştia au explicat relaţia de rudenie pe care Charles o avea cu Regele Mihai. Tatăl lui Charles, Prinţul Philip de Edinburgh, este văr primar al Regelui Mihai, în timp ce mama sa, regina Elisabeta, este verişoară de gradul al III-lea.

La Bucureşti, Prinţul Charles a fost surprins stând de vorbă în special cu fostul Rege al Spaniei şi cu Regina Sofia. După ceremonia religioasă de la Patriarhie, cei mai importanţi oaspeţi cu sânge albastru au mers la Cotroceni, la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis.

Au fost prezenţi Regele Carl Gustaf al Suediei şi Regina Sylvia, Henri, Marele Duce de Luxemburg şi foştii suverani ai Spaniei. Prinţul Charles nu a putut onora invitaţia pentru că avea programată plecarea la ora 15. În schimb, Prinţul Lorenz al Belgiei şi Prinţesa Astrid au mers la Curtea de Argeş, participând astfel întreaga zi la funeralii.

Tot în presă străină au apărut, însă, informaţii şi despre ultimele conflicte din Casa Regală a României. Site-ul revistei Time a evidenţiat că la înmormântare a participat şi nepotul dezmoştenit al regelui.

"Cele cinci fiice ale lui Mihai şi nepotul său dezmoştenit, Nicholas Medforth-Mills, care a fost lăsat fără titlu, după ce se presupune că ar avea un copil în afara căsniciei, au mers în spatele sicriului", a scris Time.

La finalul ceremoniei de înmormântare de la Curtea de Argeş, Prinţul Nicolae a ieşit ultimul, fiind vizibil extrem de afectat.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
Citește și...
Momentul în care sicriul Regelui Mihai este coborât în criptă, pe sunetul salvelor de tun. VIDEO
Momentul în care sicriul Regelui Mihai este coborât în criptă, pe sunetul salvelor de tun. VIDEO

Sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai a ajuns, sâmbătă seara, la Catedrala Arhiepiscopală de la Curtea Regală, unde a fost oficiată o slujbă religioasă în prezența Familiei Regale a României, de un sobor de preoți.

Înmormântarea Regelui Mihai, în imagini. Momentele emblematice. FOTO
Înmormântarea Regelui Mihai, în imagini. Momentele emblematice. FOTO

Regele Mihai I al României a fost înmormântat, sâmbătă seara, la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș. Sicriul cu trupul neînsuflețit a fost depus la Necropola Regală, unde se odihnește și Regina Ana.

Scrisoarea principesei Margareta către Regele Mihai: „Există o parte în acest om care nu ne aparţine nouă”
Scrisoarea principesei Margareta către Regele Mihai: „Există o parte în acest om care nu ne aparţine nouă”

Principesa Margareta i-a scris o scrisoare emoționată tatălui său, Regele Mihai, cu ocazia zilei când Majestatea Sa a împlinit vârsta de 80 de ani.

Rămas bun, Majestate! Regele Mihai a fost înmormântat alături de soția sa, Regina Ana, în Necropola Regală
Rămas bun, Majestate! Regele Mihai a fost înmormântat alături de soția sa, Regina Ana, în Necropola Regală

Cei care l-au preţuit pe suveran, şi am văzut cu toţii că n-au fost puţini, au simţit sâmbătă cât de tare poate să doară despărţirea de un om mare.

Recomandări
Petre Roman, în fața procurorilor. Este informat oficial despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1991
Petre Roman, în fața procurorilor. Este informat oficial despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1991

Petre Roman a ajuns joi la sediul Parchetului General, ca să ia la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990. Roman a fost premierul României între 1989-1991.

„Acțiune ofensivă” pornită de Israel în sudul Libanului: „Trupele sunt desfăşurate în număr mare de-a lungul frontierei”
„Acțiune ofensivă” pornită de Israel în sudul Libanului: „Trupele sunt desfăşurate în număr mare de-a lungul frontierei”

Sudul Libanului este vizat de „o acțiune ofensivă” pornită de Israel, miercuri, în paralele cu pregătirile pentru o operațiune terestră în Rafah.

Peste 60% dintre români ar fi de acord cu votul obligatoriu, cu 20% mai mulți decât în 2014. Care este motivul. Sondaj INSCOP
Peste 60% dintre români ar fi de acord cu votul obligatoriu, cu 20% mai mulți decât în 2014. Care este motivul. Sondaj INSCOP

Peste 60% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu, argumentând că o prezenţă mai mare la vot poate schimba lucrurile în bine, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro.