Noi reguli, după cazul fetiţei de 6 ani care a căzut din telescaun

×
Codul embed a fost copiat

Administratorii societății de transport pe cablu din Sinaia rescriu regulile de călătorie cu telescaunul după accidentul de vineri.

O fetiță de șase ani a căzut de la opt metri înălțime. A fost dusă cu elicopterul la spital în Târgu Mureș și ar putea fi externată în zilele următoare. Se simte bine, dar am fi putut asista la o tragedie, dacă nu era bine echipată, iar zăpada moale nu ar fi atenuat căderea.

Prima măsură luată de administratori privește modul în care turiștii stau în telescaun. Fetița de șase ani ani făcea parte dintr-un grup mai mare de copii, aflat în grija unui instructor de schi. Cei sub 10 ani nu au voie să urce decât însoțiți de un adult.

Cătălin Țicu, Directorul Societății de Transport Urban Sinaia: „Adultul, din ce am vorbit cu dumnealui, a ales să stea pe extremitatea stangă, tocmai ca să echilibreze scaunul, să nu stea într-o parte și, probabil, a ajuns mai greu la copilă."

Imediat după îmbarcare, bara de protecție trebuie coborâtă complet. Se pare că, în acest caz, mișcarea nu a fost executată corect. Copila a alunecat pe dedesubt și a căzut pe zăpadă.

Citește și
O fetiță de 6 ani a căzut din telescaun, la Sinaia. Care este starea ei
O fetiță de 6 ani a căzut din telescaun, la Sinaia. Care este starea ei
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

Pe viitor, adultul va trebui să ocupe locul din mijloc.

Cătălin Țicu, directorul Societății de Transport Urban Sinaia: „Astfel încât să ajungă și într-o parte și în cealaltă a scaunului, să poată să ajute în caz că se întâmplă să alunece vreun copil."

Instalațiile sunt verificate săptămânal. Ultima revizie s-a făcut chiar marți, cu trei zile înainte de incident. Nu este luată în calcul vreo defecțiune. Între timp, fetița a fost supusă unei investigații RMN. Medicii spun că este bine. A și avut noroc. O vor mai ține, totuși, sub observație.

Oana Preda, director Clubul Sportiv Carpați Sinaia: „Este într-o rezervă la ATI, se simte bine, se joacă, mănâncă. A avut, iar, un mare avantaj casca de protecție, care nu s-a desfăcut în momentul impactului, lucru care a avantajat-o."

Fetița este la grupa de schiori avansați. În momentul căzăturii urca pentru o ultimă tură pe versant, din acea zi.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
Citește și...
Cum a supraviețuit fetița de șase ani care a căzut din telescaun la Sinaia. Mesajul părinților
Cum a supraviețuit fetița de șase ani care a căzut din telescaun la Sinaia. Mesajul părinților

Schiorii care se aflau dimineață pe pârtia Valea Soarelui, aflată la Cota 2000, în Sinaia, au avut parte de scene de coșmar. O fată de 6 ani a căzut din telescaun, de la aproape 8 metri înălțime, pe zăpadă.

O fetiță de 6 ani a căzut din telescaun, la Sinaia. Care este starea ei
O fetiță de 6 ani a căzut din telescaun, la Sinaia. Care este starea ei

O fetiță de numai 6 ani din Sinaia a căzut, vineri dimineața, din telescaunul de pe pârtia Valea Soarelui. Copila, membră a unui club sportiv, era la un antrenament de schi când s-a petrecut incidentul.

Accident la ski, cu final fericit. O femeie a căzut din telescaun, dar a fost prinsă în siguranță
Accident la ski, cu final fericit. O femeie a căzut din telescaun, dar a fost prinsă în siguranță

O femeie din Statele Unite a scăpat cu bine dintr-un accident petrecut la ski, într-o staţiune de pe Coasta de Est.

Telescaunul şi Gondola din Sinaia, oprite din cauza vremii nefavorabile
Telescaunul şi Gondola din Sinaia, oprite din cauza vremii nefavorabile

Telescaunul Soarelui, Teleschiul Valea Soarelui şi Gondola Carp golesc liniile şi opresc funcţionarea, ca urmare a vremii nefavorabile care se înregistrează duminică.

Recomandări
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare
Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare

Este alertă în Slănic Prahova, după ce o stradă din centrul orașului a început să se surpe. Zeci de oameni din blocurile din apropiere au fost evacuați, iar circulația în zonă este oprită.

STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră
STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră

Un instructor de yoga din București, considerat discipol al lui Gregorian Bivolaru, este acuzat fapte grave.