Nelu Tătaru: "Ne apropiem de scenariul 4". Ar putea fi emisă o nouă ordonanţă militară

Un pacient din Deva care a fost cofirmat ca fiind infectat cu coronavirus este transportat si internat in carantina la Spitalul de Boli Infectioase Victor Babes din Timisoara
Inquam Photos / Virgil Simonescu

Ministrul Sănătăţii a vorbit sâmbătă seară despre posibilitatea intrării în scenariul 4, odată ce se va trece de 2.000 de cazuri de infectare cu coronavirus în România.

Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a declarat că pentru scenariul patru al epidemiei de coronavirus COVID-19 se are în vedere ca aceia care sunt afectaţi să nu meargă în izolare dacă au în familie persoane peste 65 de ani, ci să rămână în carantină, propuneri în acest sens fiind făcute către Ministerul de Interne pentru a fi cuprinse într-o viitoare ordonanţă militară.

"Avem nişte propuneri pe care le-am făcut la colegii noştri de la Ministerul de Interne ca într-o ordonanţă militară viitoare să putem cuprinde şi acest punct în care să ne protejăm vârstele extreme şi să ne protejăm şi pe cei cu comorbidităţi", a afirmat ministrul Tătaru, într-un interviu difuzat sâmbătă seara de postul Digi24, citat de Agerpres.

El a adăugat că în scenariul patru testările vor fi extinse la "tot ce înseamnă personalul medical".

"Avem un scenaru patru în care testările sunt extinse la tot ce înseamnă persoană instituţionalizată, la tot ce înseamnă personal medical, întâi cel care este contact şi simptomatic, pe urmă şi celălalt personal. Trebuie să ne protejăm personalul medical, trebuie să-l avem pentru acest scenariu patru pe tot valid (...) Suntem deocamdată la o medie de vârstă a pacienţilor de 40-49 de ani. Am văzut că avem mortalitate la persoane peste 65 de ani, dar am văzut şi persoane de 45 sau 49 de ani. Există o patogenitate crescută a acestui virus. Trebuie să ne adaptăm atât noi, ca personal medical, ca minister, prin dotări, prin, eu ştiu, asigurarea a tot ce înseamnă aparatură în acest moment în secţiile de terapie intensivă pentru a putea controla aceste cazuri severe şi critice", a afirmat ministrul Sănătăţii.

Citește și
Lovitură pentru Serghei Șoigu. În Rusia e scandal uriaș, a fost arestată o a treia persoană anchetată în dosarul viceministrului rus al Apărării

 

Ce se va întâmpla cu medicii şi spitalele în scenariul 4

 

El a arătat că pentru faza patru a epidemiei vor interveni şi cele 36 de spitale care sunt clasificate ca unităţi de suport şi vor aduce un surplus de 8.000 de paturi, pe lângă cele 2.000-2.300 care sunt folosite în faza actuală pentru persoanele confirmate cu coronavirus.

"Ne apropiem, într-adevăr, de scenariul patru, un scenariu care implică tratarea unor cazuri uşoare şi medii la domiciliu, sub supraveghere medicală, uneori chiar şi a voluntarilor, iar în spital tratamentul pacienţilor cu afecţiuni coronavirus manifestări moderat-severe şi critice. Cele moderat-severe se vor afla în secţiile de boli infecţioase, iar cele critice în secţiile de terapie intensivă, sub suport ventilator sau cardiovascular. Avem, tot în scenariul patru, un moment în care personalul medical asimptomatic, dar pozitiv la coronavirus, va rămâne şi va trata pacienţii infectaţi cu coronavirus, care sunt spitalizaţi. Ne gândim la un scenariu patru în care intervin tocmai aceste unităţi de suport. Dacă în acest moment avem o capacitate de 2.000-2.300 de paturi, odată cu intrarea celor 36 de spitale plus specialiţăţi tip dializă sau alte patologii, care au infecţie coronavirus, vom mai aduce un surplus de 8.000 de paturi", a spus ministrul Tătaru.

Potrivit acestuia, aceste spitale suport vor trebui să aducă pe lângă aportul de paturi şi pe cel de aparatură de terapie intensivă.

"În acest moment avem o listă finalizată, după o analiză completă a DSP-urilor şi a ministerului la aceste unităţi care să aducă un aport o dată de paturi, o dată de terapie intensivă, a doua oară de aparatură de terapie intensivă, fiindcă ce ne interesează în acest moment este să putem susţine cazurile severe şi critice. Mortalitatea vine tocmai de la aceste cazuri. Aparatura este cea care ajută. Oxigenul, s-a văzut şi în Italia şi în Spania, este cel care menţine în viaţă un organism. La fel, comorbidităţile trebuie să le protejăm", a mai spus ministrul Tătaru.

 

Când se va aplica scenariul 4 

 

Scenariul patru se va aplica de la un număr mai mare de 2.000 de persoane infectate. Potrivit raportărilor de sâmbătă ale Grupului de Comunicare Strategică, în România era un număr total de îmbolnăviri de 1.452 de persoane, cu 7.801 persoane în carantină instituţionalizată şi alte 131.367 în izolare la domiciliu. Numărul de decese este de 37.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
Citește și...
STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră
STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră

Un instructor de yoga din București, considerat discipol al lui Gregorian Bivolaru, este acuzat fapte grave.

Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare
Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare

Este alertă în Slănic Prahova, după ce o stradă din centrul orașului a început să se surpe. Zeci de oameni din blocurile din apropiere au fost evacuați, iar circulația în zonă este oprită.

Peste două tone de pești au dispărut dintr-o fermă piscicolă din județul Mureș. 12 indivizi au fost reținuți
Peste două tone de pești au dispărut dintr-o fermă piscicolă din județul Mureș. 12 indivizi au fost reținuți

Peste două tone de pești au dispărut dintr-o fermă piscicolă din județul Mureș. Suspecții, 12 indivizi au fost reținuți după o serie de percheziții.

Recomandări
Emmanuel Macron: Europa ar putea muri. Trebuie să arate că nu este niciodată vasală Statelor Unite
Emmanuel Macron: Europa ar putea muri. Trebuie să arate că nu este niciodată vasală Statelor Unite

Preşedintele francez Emmanuel Macron a pledat joi pentru o apărare europeană mai puternică şi mai integrată.

Clotilde Armand a fost trimisă în judecată exact în ziua în care şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la Sectorul 1
Clotilde Armand a fost trimisă în judecată exact în ziua în care şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la Sectorul 1

Potrivit News.ro, procurorii au decis, joi, trimiterea în judecată a primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, care este acuzată de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.

Ce ar fi provocat gaura misterioasă care a apărut în oraşul prahovean Slănic. „Nimeni nu știe ce e dedesubt”
Ce ar fi provocat gaura misterioasă care a apărut în oraşul prahovean Slănic. „Nimeni nu știe ce e dedesubt”

Este alertă la Slănic Prahova, după ce o stradă din centrul orașului a început să se surpe. Zeci de oameni din blocurile din apropiere au fost evacuați, iar circulația în zonă este oprită.