Modificări de procedură după uciderea ursului Arthur. Precizările ministrului Mediului

×
Codul embed a fost copiat

Ministrul Mediului nu poate să spună dacă ursul împușcat de prințul Emanuel de Liechtenstein în Covasna este cel care le făcea necazuri localnicilor.

Și asta după ce au ajuns la el rapoartele a 3 anchete diferite, făcute de Garda Națională de Mediu, Agenția Națională pentru Protecția Mediului și Garda Forestieră. Singurul lucru cert pe care ministrul l-a putut declara a fost că prințul avea permis de port-armă și autorizație de vânătoare.

Anchetele au scos totuși la iveală faptul că la dosarul pe baza căruia a fost obținută autorizația de vânătoare nu existau nici poze sau înregistrări video cu animalul problemă.

Ministrul Mediului susţine că vânătorii au monitorizat ursul problemă. Cu toate acestea, la dosarul derogării nu există nicio dovadă în acest sens.

Reporter: Aveţi sau nu dovada la dosar că ursul împuşcat este unul şi acelaşi cu cel care cobora în localitate?
Ministrul Mediului: Nu avem poză cu ursul care cobora în localitate. Acolo se vorbea de mai multe exemplare. Singura entitate care poate să facă identificare este asociaţia de vânătoare. Responsabilitatea e a lor prin lege.

Citește și
urs, Arthur
Cazul ursului Arthur, în atenția comisarului european de Mediu: ”Urmăresc foarte atent"
Lovitură pentru Serghei Șoigu. În Rusia e scandal uriaș, a fost arestată o a treia persoană anchetată în dosarul viceministrului rus al Apărării

22 de zile au trecut între momentul în care ministrul a dat derogare şi momentul în care prinţul Emanuel a venit în România şi a împuşcat un urs de trofeu.

Reporter: De ce s-a aşteptat atât?
Ministrul Mediului: Este o problemă cu care s-a confruntat ministerul ani de zile. Tot timpul s-a dat până la sfârșitul anului. A fost restrânsă până la 60 de zile, văd că nici acest lucru nu a fost suficient.

Tocmai această procedură, susţine ministrul Mediului, va fi modificată. De acum încolo, valabilitatea derogării va fi de 15 zile. Există însă dreptul de prelungire, în cazul în care ursul nu mai coboară în localităţi. În cazul ursului împuşcat la Ojdula, în schimb, au trecut mai mult de 3 săptămâni până când a fost ucis.

În plus, în cazul în care urşii creează probleme, trebuie vânaţi doar de personalul tehnic.

Reprezentanţii ministerului susţin că concluziile anchetei au fost depuse atât la DNA cât şi la Parchet. Având în vedere că fac parte dintr-o cercetare penală, nu au oferit prea multe amănunte. Totuşi, au recunoscut ca derogarea pentru împuşcare s-a bazat pe nişte atacuri vechi ale ursului, comise în urmă cu şase luni, faţă de momentul în care s-a dat aprobarea.

Ministrul susţine că în România nu există un recensământ oficial al urşilor, aşa că nu ştie dacă ursul împuşcat este Arthur. Oficialul va cere probe ADN ONG-ului de mediu care l-a monitorizat. Vrea să le compare cu cele prelevate de la ursul împuşcat.

În ceea ce priveşte trofeul, ministrul susţine că nu va pleca din ţară şi că ar vrea să fie expus la muzeul cinegetic de la Posada.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
Citește și...
Ministrul Mediului: S-au cerut mostre ADN pentru identificarea ursului Arthur
Ministrul Mediului: S-au cerut mostre ADN pentru identificarea ursului Arthur

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat marți, într-o conferință de presă, că se încearcă identificarea ursului Arthur prin recoltarea de probe ADN.

Cazul ursului Arthur, în atenția comisarului european de Mediu: ”Urmăresc foarte atent
Cazul ursului Arthur, în atenția comisarului european de Mediu: ”Urmăresc foarte atent"

Comisarul european pentru mediu, Virginijus Sinkevicius, a anunțat că „analizează” rapoartele ONG-urilor potrivit cărora un prinț din Liechtenstein a ucis un urs mare în România într-un act de vânătoare de trofee.

Recomandări
Petre Roman, în fața procurorilor. Este informat oficial despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1991
Petre Roman, în fața procurorilor. Este informat oficial despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1991

Petre Roman a ajuns joi la sediul Parchetului General, ca să ia la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990. Roman a fost premierul României între 1989-1991.

Pun capăt războiului și acceptă pacea, cu o condiție. Ce a cerut Hamas ca să oprească luptele cu Israelul
Pun capăt războiului și acceptă pacea, cu o condiție. Ce a cerut Hamas ca să oprească luptele cu Israelul

Un oficial de rang înalt din Hamas a declarat pentru AP că grupul islamist militant este dispus să accepte un armistițiu de cinci ani sau mai mult cu Israelul.

 

Banca Transilvania, OTP Bank și Exim Banca Românească, procese câștigate cu ANPC. Nu plătesc amenzi și nu oferă rate egale
Banca Transilvania, OTP Bank și Exim Banca Românească, procese câștigate cu ANPC. Nu plătesc amenzi și nu oferă rate egale

Alte trei bănci au câștigat procesele cu Autoritatea Națională a Consumatorilor, care le obligase să emită scandețare cu rate egale la credite pentru toși clienții. La acest moment sunt cinci instituții bancare care au avut căștig de cauză.