Mircea Negulescu și Lucian Onea au fost plasați sub control judiciar. Primele reacții

mircea negulescu
Inquam Photos/ Octav Ganea

Fostul şef al DNA Ploieşti Lucian Onea şi fostul procuror Mircea Negulescu au fost audiați vineri la sediul Parchetului General în dosarul în care sunt anchetaţi pentru inducere în eroare a organelor judiciare.

Ulterior, aceștia au anunțat că au fost plasați sub control judiciar și că vor contesta măsura.

"S-a luat măsura controlului judiciar, cu anumite interdicţii. Eu sunt foarte optimist. O să contest această măsură, pentru că este nelegal luată", a spus Onea la ieşire din sediul Parchetului General, conform Agerpres.

"Am control judiciar. Mă apăr în faţa organelor de urmărire penală. Mă consider nevinovat. Am dreptul la prezumţia de nevinovăţie. Până la rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare, sunt nevinovat", a spus și Negulescu la ieşire din sediul Parchetului.

Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului instanţei supreme, procurorii au reţinut că, în anul 2015, Lucian Onea, la acea dată procuror-şef în cadrul DNA Ploieşti, “a participat la constrângerea unui martor (ameninţându-l în mod direct că o va inculpa pe sora acestuia într-o cauză penală) să întocmească în fals o sesizare pe un alt nume şi tabele/liste cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept mită electorală. Documentele au fost expediate prin fax şi poştă din Chişinău la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti”.

Citește și
„Păpușa de fier a lui Putin” explică propaganda Kremlinului: „Nu contează ce se întâmplă cu adevărat”

Instanţa mai preciza că Onea a recurs la aceste lucruri cu toate că ştia că “probele sunt ticluite în mod mincinos de martor, procurorul Onea Lucian a solicitat Tribunalului Prahova arestarea preventivă a unui inculpat pentru infracţiunea de coruperea alegătorilor, prezentând instanţei drept probe, documentele ticluite”.

În 24 mai, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a anunţat că procurorii Lucian Onea şi Mircea Negulescu de la DNA Ploieşti sunt urmăriţi penal, fiind suspectaţi că în perioada aprilie - mai 2015 ar fi constrâns o persoană să întocmească în fals o sesizare şi documente care să susţină cele reclamate în conţinutul acesteia, iar actele falsificate au fost expediate DNA Ploieşti şi folosite drept probe în două dosare.

În data de 22 mai, Lucian Onea a demisionat de la conducerea DNA Ploieşti.

Articol recomandat de sport.ro
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Citește și...
Doi tineri ucraineni care au trecut graniţa în România prin munți au fost găsiți de un localnic, epuizați și în hipotermie
Doi tineri ucraineni care au trecut graniţa în România prin munți au fost găsiți de un localnic, epuizați și în hipotermie

Doi tineri ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului au fost descoperiţi de un localnic din comuna Poienile de sub Munte, a informat, marţi seara, directorul Serviciului Public Judeţean Salvamont Maramureş, Dan Benga.

Grav accident la intrare în Deva. Șapte bărbați au fost răniți după ce un microbuz a intrat într-un parapet
Grav accident la intrare în Deva. Șapte bărbați au fost răniți după ce un microbuz a intrat într-un parapet

Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc, marţi seară, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers.

Un tânăr din Giurgiu a fost arestat după ce și-a violat fosta iubită. Nu avea voie să se apropie de ea
Un tânăr din Giurgiu a fost arestat după ce și-a violat fosta iubită. Nu avea voie să se apropie de ea

Un bărbat de 29 de ani, din municipiul Giurgiu, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce şi-ar fi violat fosta concubină, deşi îi fusese interzis, prin ordin de protecţie, să se apropie la o distanţă mai mică de 100 de metri faţă de ea.

Recomandări
În plin an electoral, oficialii PSD-PNL au în plan o nouă majorare a salariilor. Cu cât ar crește, din iulie, salariul minim
În plin an electoral, oficialii PSD-PNL au în plan o nouă majorare a salariilor. Cu cât ar crește, din iulie, salariul minim

Deși presați de cheltuieli prea mari la buget, oficialii au în plan o nouă majorare a salariilor, în an electoral. 

Europenii vor să-și întărească armatele, în timp ce Ucraina primește un nou pachet de ajutor
Europenii vor să-și întărească armatele, în timp ce Ucraina primește un nou pachet de ajutor

Noul pachet de ajutor american pentru Ucraina va include și rachete ghidate cu o rază de acțiune de 300 de km.  

Filmul evenimentelor. Cum s-a rupt coaliția PSD-PNL la Primăria Capitalei, din cauza medicului Cătălin Cîrstoiu
Filmul evenimentelor. Cum s-a rupt coaliția PSD-PNL la Primăria Capitalei, din cauza medicului Cătălin Cîrstoiu

După două luni de căutări și încă una în care au făcut campanie pentru medicul Cătălin Cîrstoiu, liderii PNL și PSD au anulat toate planurile comune pentru Primăria generală a Capitalei.