Militar român, rănit în timpul unui exercițiu în largul Mării Negre

fregata Regele Ferdinand

Un militar român aflat pe fregata Regele Ferdinand a fost rănit, joi, în timpul unui exerciţiu efectuat în largul Mării Negre, după ce a căzut de la înălţime, el fiind dus la Spitalul Militar din Bucureşti.

Potrivit reprezentanţilor Forţelor Navale, un militar a fost rănit joi, în timp ce făcea o coborâre din elicopter, iar la un moment dat a căzut pe puntea fregatei. El a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru îngrijiri medicale, ulterior el fiind transportat cu o aeronavă la Spitalul Militar din Bucureşti.

Militarul a suferit mai multe traumatisme şi este supus investigaţiilor de specialitate pentru evaluarea stării de sănătate.

MApN precizează că scafandrul militar este conştient şi se află în stare stabilă.

Comandantul unităţii a numit o comisie pentru cercetarea cauzelor producerii evenimentului.⁠⁠⁠⁠

Citește și
exerciţiu militar suedez în Gotland
Exerciţiu militar de proporţii, în Suedia, simultan cu Zapad al ruşilor
Lovitură pentru Serghei Șoigu. În Rusia e scandal uriaș, a fost arestată o a treia persoană anchetată în dosarul viceministrului rus al Apărării
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
Citește și...
Câțiva jurnaliști ar fi fost răniți din greșeală de rachetele unui elicopter rusesc. VIDEO
Câțiva jurnaliști ar fi fost răniți din greșeală de rachetele unui elicopter rusesc. VIDEO

Două persoane au ajuns la spital cu răni grave după ce un elicopter a tras cu rachete, din greșeală, în direcția celor care asistau la exercițiile militare Zapad 2017.

Exerciţiu militar de proporţii, în Suedia, simultan cu Zapad al ruşilor
Exerciţiu militar de proporţii, în Suedia, simultan cu Zapad al ruşilor

Suedia, ţară neutră, a lansat cele mai ample exerciţii de război din ultimele două decenii, cu susţinerea ţărilor NATO.

Preşedintele Moldovei interzice armatei să participe la exerciţii militare internaţionale fără acceptul său scris
Preşedintele Moldovei interzice armatei să participe la exerciţii militare internaţionale fără acceptul său scris

Președintele pro-rus de la Chişinău, Igor Dodon, ripostează după ce un contingent moldovenesc a participat la un exerciţiu NATo în Ucraina.

Igor Dodon amenință cu represalii. Guvernul a trimis, peste interdicția sa, militari la un exercițiu NATO
Igor Dodon amenință cu represalii. Guvernul a trimis, peste interdicția sa, militari la un exercițiu NATO

Igor Dodon a dispus joi efectuarea unui control la Batalionul 22 de menținere a păcii și la Brigada 1"Moldova" pentru a investiga plecarea unui grup de militari la exercițiul militar "Rapid Trident 2017” din Ucraina, la care participă militari americani.

Recomandări
Parlamentul European a alocat 4,8 miliarde de euro pentru sprijinul Ucrainei
Parlamentul European a alocat 4,8 miliarde de euro pentru sprijinul Ucrainei

Parlamentul European a decis alocarea a 4,8 de miliarde de euro pentru sprijinirea Ucrainei, la inițiativa deputatului Siegfried Mureşan (PPE/PNL). Raportul său, care conține și această prevedere, a fost votat joi cu largă majoritate.

Politico: Klaus Iohannis, pe lista scurtă pentru șefia Comisiei Europene. Ce șanse are să o înlocuiască pe von der Leyen
Politico: Klaus Iohannis, pe lista scurtă pentru șefia Comisiei Europene. Ce șanse are să o înlocuiască pe von der Leyen

Politico a enumerat o serie de posibili succesori ai Ursulei von der Leyen, șefa Comisiei Europene. Printre ei se numără și președintele României, Klaus Iohannis.  

Banca Transilvania, OTP Bank și Exim Banca Românească, procese câștigate cu ANPC. Nu plătesc amenzi și nu oferă rate egale
Banca Transilvania, OTP Bank și Exim Banca Românească, procese câștigate cu ANPC. Nu plătesc amenzi și nu oferă rate egale

Alte trei bănci au câștigat procesele cu Autoritatea Națională a Consumatorilor, care le obligase să emită scandețare cu rate egale la credite pentru toși clienții. La acest moment sunt cinci instituții bancare care au avut căștig de cauză.