Metoda inedită prin care doi hoți au acționat într-un coafor din Zalău

hoti
salajeanul.ro

Metodele folosite de hoți au devenit din ce în ce mai diverse, astfel că doi bărbați din Zalău sunt căutați de poliție, după ce au sustras din geanta unei femei suma de 500 de lei într-un mod absolut neașteptat.

Spargerea a fost dată miercuri într-un coafor din Zalău. Doi bărbați, de aproximativ 30 de ani, au intrat în coafor, unul a stat de vorbă cu coafeza sub pretextul că dorește să-și programeze soția, iar celălalt s-a așezat pe o canapea, unde se aflau hainele și gențile clientelor.

Profitând de faptul că la salon se afla multă lume, a sustras dintr-o geantă portofelul în care se aflau aproximativ 500 de lei și documentele de identitate.

La ora 18.13, partea vătămată a sesizat lipsa banilor și a anunțat Poliția prin apelul de urgență 112, după care s-a deplasat la sediul Poliției municipale și a depus plângere. În cauză, oamenii legii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de furt și continuă cercetările pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”, a precizat Maria Cristea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de poliţie Judeţean Sălaj, potrivit salajeanul.ro.

Articol recomandat de sport.ro
Spaniolii s-au lămurit în privința lui Ianis Hagi, după România - Columbia 2-3
Spaniolii s-au lămurit în privința lui Ianis Hagi, după România - Columbia 2-3
Citește și...
Un hoț din Lituania s-a prezentat cu mașina furată la poliție
Un hoț din Lituania s-a prezentat cu mașina furată la poliție

Un tânăr din Lituania i-a uluit pe poliţişti cu îndrăzneala lui.

Hoț prins la furat după ce înainte cu o zi a dat lovitura în acelaşi loc
Hoț prins la furat după ce înainte cu o zi a dat lovitura în acelaşi loc

Sperând că ulciorul merge de două ori la apă, un bărbat din Târgu Mureş a fost prins în flagrant în timp ce încerca să fure dintr-un depozit un videoproiector şi câteva unelte, după ce înainte cu o zi furase din acelaşi loc o boxă.

Hoți din Cehia, blocați cu motostivuitoarele până la sosirea poliției. Operațiunea, filmată
Hoți din Cehia, blocați cu motostivuitoarele până la sosirea poliției. Operațiunea, filmată

Hoți din Cehia, blocați cu motostivuitoarele până la sosirea poliției. Operațiunea, filmată

Recomandări
Rusia e deranjată de modernizarea bazei de la
Rusia e deranjată de modernizarea bazei de la "Mihail Kogălniceanu" și susține că NATO se pregătește pentru război

Activitățile NATO în Europa de Est și în regiunea Mării Negre au ca scop pregătirea unui posibil conflict cu Rusia, a anunțat, joi, Ministerul rus de Externe, informează RIA Novosti.

Mesaj ferm al lui Putin privind un atac asupra NATO. Cele cinci state menționate
Mesaj ferm al lui Putin privind un atac asupra NATO. Cele cinci state menționate

Rusia nu are proiecte privind nicio ţară din NATO şi nu va ataca Polonia, statele baltice sau Republica Cehă, dar dacă Occidentul îi livrează Ucrainei avioane de luptă F-16, atunci acestea vor fi doborâte de forţele ruse, a afirmat Vladimir Putin.

Presa americană:
Presa americană: "Mafia românească vine după cardurile voastre". Metoda prin care interlopii fac 9 mil. $ pe lună

Procurorii din California susțin că mafia românească a dat o nouă înfățișare unei vechi înșelătorii: skimming-ul cardurilor de debit.