Mesajele pe care i le-a trimis Răzvan Cuc fostei șefe Tarom în ziua moțiunii: „Aștept numele”

×
Codul embed a fost copiat

Ies la iveală detalii revoltătoare în scandalul dintre fostă şefă a companiei Tarom şi ministrul demis al Transporturilor.

Mădălina Mezei a dezvăluit presei că Răzvan Cuc i-ar fi cerut să invoce probleme tehnice şi să ţină la sol mai multe aeronave, astfel încât 5 parlamentari ai opoziţiei să nu mai ajungă în Bucureşti în ziua moţiunii de cenzură.

Mai mult decât atât, conform unor mesaje care au intrat în posesia Ştirilor Pro TV, ministrul Cuc ar fi sunat inclusiv la SRI, pentru a se asigura că nimeni nu va interveni, iar aparatele de zbor nu vor pleca în cursă. Răzvan Cuc neagă întreaga poveste.

Fosta şefă Tarom povesteşte că a avut o primă discuţie cu ministrul Transporturilor Răzvan Cuc în biroul acestuia, marţi, 8 octombrie, cu două zile înainte de moţiune.

Mădălina Mezei, fosta directoare Tarom: "Ar fi trebuit să fie oprite la sol anumite aeronave ca să împiedice parlamentarii să vină joi să voteze moţiunea de cenzură.
Reporter: Domnul ministru Cuc v-a spus asta expres?
Mădălina Mezei, fosta directoare Tarom: Da.
Reporter: V-a spus asta cu martori?
Mădălina Mezei, fosta directoare Tarom: Nu, eram doar eu singură în birou la dumnealui. O solicitare iraţională, nu aveam cum să o duc la îndeplinire. Piloţii Tarom sunt curajoşi şi liberi, nu pot fi îngrădiţi de niciun interes obscur."

Citește și
Mezei
Șefa demisă de la Tarom, noi declarații despre confruntarea cu Răzvan Cuc
Mesaj către Zelenski: „OK, am reuşit. Acum du-te şi câştigă lupta”

A doua zi, directoarea Tarom l-ar fi informat pe ministrul Transporturilor că nu poate da curs solicitării. Seara, pe 9 octombrie, în jurul orei 22, Răzvan Cuc ar fi mers acasă la Mădălina Mezei pentru a discuta încă o dată despre reţinerea avioanelor la sol.

Mădălina Mezei, fosta directoare Tarom: "L-am chemat pe domnul ministru Cuc să-i spun că aşa ceva nu este posibil şi că am luat toate măsurile pentru a împiedica întârzierea zborurilor. Aşa ceva mi se pare peste limita legalului. Cred că a fost o exaltare, o panică, o dorinţă a dumnealui de a face nişte demersuri în sensul blocării moţiunii."

Într-un schimb de mesaje purtat în 10 octombrie la 00:40 dimineaţa, ministrul Cuc se arăta deranjat că povestea reţinerii avioanelor la sol ar fi ajuns la Serviciul Român de Informaţii, iar cineva ar fi contactat-o pe şefa Tarom.

"Vă rog să îmi spuneţi numele doamnei care v-a apelat ca să pot informa mai departe în cadrul instituţiei dânsei și numărul de telefon de pe care v-a apelat. Un print screen ar fi cel mai potrivit. M-au anunţat cei de acolo ca ei nu au autorizat un asemenea telefon. Aștept numărul acum pentru că așa ceva este de neconceput ca un serviciu de informații să pună presiune pe șefii companiilor de stat care vor să își facă treaba”, îi scria Răzvan Cuc Mădălinei Mezei.

Următoarele mesaje i le-a transmis câteva ore mai târziu, la 9 dimineaţa, în ziua moţiunii. Se interesa de parlamentarii opoziţiei.

(Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor)
"Mai uitaţi-vă pe Satu Mare
Dacă a plecat vreunul"

(Mădălina Mezei, directorul Tarom)
"Bună dimineața
Da 1"

(Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor)
"Cine?"

(Mădălina Mezei, directorul Tarom)
"Petretchi"

(Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor)
"Ok
Aștept numele
Celei care v-a sunat
Sau după veniți să îmi spuneți"

(Mădălina Mezei, directorul Tarom)
"Mă chemați Dvs?"

Articol recomandat de sport.ro
”O echipă maghiară poate ajunge în Liga 1 din România. Anti-maghiarismul, tipic la București”. Reacție deplasată a fotbalistului ungur legitimat în România
”O echipă maghiară poate ajunge în Liga 1 din România. Anti-maghiarismul, tipic la București”. Reacție deplasată a fotbalistului ungur legitimat în România
Citește și...
Scandalul Tarom. Răzvan Cuc: Nu i-am cerut doamnei Mezei să ţină niciun avion la sol
Scandalul Tarom. Răzvan Cuc: Nu i-am cerut doamnei Mezei să ţină niciun avion la sol

Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a declarat, vineri, că fostul director general al Tarom Mădălina Mezei dovedeşte incompetenţă, inconsecvenţă şi că este aservită unor grupuri de interese.

Șefa demisă de la Tarom, noi declarații despre confruntarea cu Răzvan Cuc
Șefa demisă de la Tarom, noi declarații despre confruntarea cu Răzvan Cuc

Fostul director general al companiei Tarom, Mădălina Mezei, a susținut vineri o conferință de presă în fața sediului Tarom, cu privire la demiterea sa.

Dosar de abuz în serviciu la DNA, după dezvăluirile fostului director al Tarom
Dosar de abuz în serviciu la DNA, după dezvăluirile fostului director al Tarom

Fosta directoare Tarom spune că a fost citată ca martor la DNA, într-un dosar pentru abuz în serviciu, după ce a dezvăluit că ministrul Transporturilor i-a cerut să ţină avioane la sol, pentru ca parlamentarii să nu ajungă la votul moţiunii de cenzură.

Recomandări
INTERVIU. Cum a urmărit Nicușor Dan seara în care Cîrstoiu a fost eliminat de PSD-PNL: ”M-am jucat cu copiii și m-am culcat”
INTERVIU. Cum a urmărit Nicușor Dan seara în care Cîrstoiu a fost eliminat de PSD-PNL: ”M-am jucat cu copiii și m-am culcat”

Primarul general Nicușor Dan nu a mai avut răbdare să stea până la finalul negocierilor PSD-PNL în seara zilei de luni, în care Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au decis soarta candidatului Cătălin Cîrstoiu, așa că s-a jucat cu copiii și ... s-a culcat.

Schimbarea la față a Rusiei. Cinci scenarii despre cum ar putea arăta această țară după Vladimir Putin
Schimbarea la față a Rusiei. Cinci scenarii despre cum ar putea arăta această țară după Vladimir Putin

"Ce se va întâmpla pe termen lung cu Rusia?" este marea întrebarea pe care foarte multă lume și-o pune, mai ales că nici măcar "Țarul de la Kremlin", Vladimir Putin, nu poate scăpa de moarte.

Cum răspunde Nicușor Dan la acuzațiile lui Piedone, că face ”blat politic” cu PSD-PNL: ”E o prostie. Nu e niciun blat”
Cum răspunde Nicușor Dan la acuzațiile lui Piedone, că face ”blat politic” cu PSD-PNL: ”E o prostie. Nu e niciun blat”

Nicușor Dan - candidat independent la Primăria Capitalei, susținut de Alianța Dreapta Unită (USR, PMP, Forța Dreptei) - nu exclude faptul ca Popescu Piedone, principalul său contracandidat, după cum crede chiar el, să se retragă din cursa electorală.