Meleşcanu: România sprijină în mod special lupta împotriva terorismului

Teodor Melescanu

Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a semnat în Cartea de condoleanţe deschisă la Ambasada Spaniei pentru victimele atentatelor teroriste, şi a exprimat "foarte clar” sprijinul pe care România îl acordă poporului spaniol.

"Suntem în momente ca acesta, în care singurul lucru pe care putem să-l facem este să ne exprimăm condoleanţele pentru familiile celor care au suferit pierderi ireparabile în urma atentatului terorist şi, în acelaşi timp, să exprimăm foarte clar sprijinul pe care România îl acordă Spaniei în general, şi în lupta împotriva terorismului în mod special, a afirmat ministrul de Externe, potrivit News.ro.

Teodor Meleşcanu şi-a exprimat încrederea că "autorităţile spaniole vor depăşi acest moment”, chiar dacă este "o situaţie grea”.

Cartea de condoleanţe de la Ambasada Spaniei este deschisă luni şi marţi între orele 9.00-12.00 şi 14.00-16.00, iar printre cei care au semnat se numără premierul Mihai Tudose, președintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, liderul PNL, Ludovic Orban şi consilierul prezidenţial Bogdan Aurescu.
 

Articol recomandat de sport.ro
”O echipă maghiară poate ajunge în Liga 1 din România. Anti-maghiarismul, tipic la București”. Reacție deplasată a fotbalistului ungur legitimat în România
”O echipă maghiară poate ajunge în Liga 1 din România. Anti-maghiarismul, tipic la București”. Reacție deplasată a fotbalistului ungur legitimat în România
Citește și...
Mama suspectului principal din Barcelona: Aș prefera să fie mort!
Mama suspectului principal din Barcelona: Aș prefera să fie mort!

Mama lui Younes Abouyaaqoub, bărbatul suspectat că a dat cu camioneta peste oamenii care se plimbau pe La Rambla, omorând 15 persoane și rănind alți 120, i-a cerut acestuia să se predea.

Bilanţul atentatelor din Spania: 15 morţi. Suspectul, căutat în toată Europa
Bilanţul atentatelor din Spania: 15 morţi. Suspectul, căutat în toată Europa

Bilanţul morţilor în urma atentatelor de la Barcelona şi Cambrils, revendicate de Statul Islamic, a ajuns la 15 morţi, a anunţat ministrul de Interne din Catalania, Joaquim Form, citat de AFP.

Imamul suspectat pentru atacul din Barcelona, legături cu teroriștii din Madrid
Imamul suspectat pentru atacul din Barcelona, legături cu teroriștii din Madrid

Imamul suspectat pentru atacul de la Barcelona ar fi avut legături cu teroriştii care au comis atentatul de la Madrid

Recomandări
Liderul PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, urmărit penal de DNA, și-a depus candidatura pentru un nou mandat la CJ Prahova
Liderul PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, urmărit penal de DNA, și-a depus candidatura pentru un nou mandat la CJ Prahova

Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, inculpat pentru corupţie şi cu interdicţia de a exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, şi-a depus, miercuri, semnăturile şi dosarul de candidatură la Consiliul județean Prahova.

Schimbarea la față a Rusiei. Cinci scenarii despre cum ar putea arăta această țară după Vladimir Putin
Schimbarea la față a Rusiei. Cinci scenarii despre cum ar putea arăta această țară după Vladimir Putin

"Ce se va întâmpla pe termen lung cu Rusia?" este marea întrebarea pe care foarte multă lume și-o pune, mai ales că nici măcar "Țarul de la Kremlin", Vladimir Putin, nu poate scăpa de moarte.

Marcel Ciolacu: „Locul domnului Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât ca şi primar, în continuare, la Sectorul 5”
Marcel Ciolacu: „Locul domnului Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât ca şi primar, în continuare, la Sectorul 5”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât ca şi primar, în continuare, la Sectorul 5, el precizând că nu va negocia cu acesta pentru retragerea din cursa electorală.