Medicamentul experimental pentru tratamentul coronavirusului care se testează și la noi. Este dezvoltat în Coreea de Sud

×
Codul embed a fost copiat

România a înregistrat astăzi cel mai mare număr de infectări cu SARS COV 2, din ultima lună: aproape 4.000 de cazuri. Între timp, un medicament pentru tratarea infecției este în teste la Institutul „Matei Balș”.

Cercetătorii cauta noi tratamente împotriva infecţiei COVID-19. Agenţia Europeană a Medicamentului a început analizarea în timp real a datelor privind Regdanvimab, un medicament cu anticorpi monoclonali, dezvoltat de compania farmaceutică sud-coreeană Celltrion. Practic, specialiştii EMA urmăresc rezultalele preliminare ale unui studiu în curs care cuprinde, pe lângă teste pe animale şi oameni, şi datele privind calitatea medicamentului.

Dar, spun experţii europeni, este prea devreme pentru a putea emite o părere despre eficacitatea tratamentului.

Acest medicament este în studii clinice inclusiv în România, la ''Institutul Matei Bals''.


În privința vaccinului, 700.000 de doze de ser sunt acum în depozitele din toată ţara, iar în câteva săptămâni, sunt şanse mari, să primim şi al patrulea vaccin: cel produs de Johnson & Johnson. Acesta este în faza de aprobare, la Agenţia Europeană a Medicamentului, dar şi în Statele Unite.

Citește și
Studiu: Un medicament pentru artrită reduce riscul de deces la pacienţii cu o formă gravă de COVID-19
Studiu: Un medicament pentru artrită reduce riscul de deces la pacienţii cu o formă gravă de COVID-19
De ce Rusia va pierde în războiul din Ucraina. Un expert chinez în geopolitică explică care sunt cei patru factori principali

Conform Administrației Americane pentru siguranța Alimentelor și Medicamentelor, autoritatea care aprobă vaccinurile în Statele Unite, serul Johnson & Johnson este sigur şi eficace. Experţii americani au studiat independent rezultatele testelor clinice desfășurate pe aproximativ 40.000 de persoane în mai multe țări şi, potrivit documentelor publicate, eficacitatea acestui vaccin a fost de 85% asupra prevenirii formelor grave ale infecţiei COVID 19 şi de 66 de procente în ceea ce priveşte formele moderate. Însă în ceea ce priveşte spitalizarea ...eficacitatea este de 100%.

Andrei Baciu, secretar de stat: „Sunt câteva avantaje: se păstrează la temperaturi între 2-8 grade, se face o singură doză''

Vaccinul Johnson & Johnson ar urma să fie autorizat la jumătatea lunii martie şi de la Agenţia Europeană a Medicamentului, spun autorităţile noastre.

„În aprilie va ajunge în România și ne-ar reveni circa 8 milioane de doze'' spune medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul Programului Național de Vaccinare.

Un alt vaccin anti-covid pe care îl va primi România, imediat ce va obţine aprobare de la Agenţia Europeană a Medicamentului, este cel produs de CureVac. Autorităţile de la noi au semnat deja un contract de peste 9 milioane de doze. Acest ser este produs prin tehnlogia ARN Mesager şi sunt necesare, la fel ca în cazul celor de la Pfizer şi Moderna, 2 injectii. Rapelul va fi la 28 de zile.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
Medicament indicat la diabet, dovedit eficient pentru slăbit. Persoanele obeze au pierdut chiar și 20% din greutate
Medicament indicat la diabet, dovedit eficient pentru slăbit. Persoanele obeze au pierdut chiar și 20% din greutate

Un medicament prescris pentru diabet a determinat scăderi importante în greutate la persoanele obeze, care nu sufereau de această boală. Este o „descoperire majoră”, potrivit unui studiu, întrucât taie senzația de foame.

Studiu: Un medicament pentru artrită reduce riscul de deces la pacienţii cu o formă gravă de COVID-19
Studiu: Un medicament pentru artrită reduce riscul de deces la pacienţii cu o formă gravă de COVID-19

Un medicament antiinflamator, tocilizumab, reduce riscul de deces la pacienţii spitalizaţi cu o formă gravă de COVID-19, conform rezultatelor unui vast studiu, salutate de specialişti şi catalogate drept "veşti bune", informează joi AFP.

Remdesivir confiscat în Columbia, de la o femeie care pretindea că este vaccin împotriva Covid-19
Remdesivir confiscat în Columbia, de la o femeie care pretindea că este vaccin împotriva Covid-19

Autorităţile din Columbia au confiscat 27 de colete cu medicament antiviral remdesivir pe aeroportul din Cucuta, de la o femeie care afirma că este vorba de vaccin împotriva coronaviruslui, au anunţat vineri oficialităţi citate de Reuters.

Recomandări
Ședință decisivă a coaliției luni, după explicațiile lui Cîrstoiu. „Eram un om respectat, acum am devenit omul negru”
Ședință decisivă a coaliției luni, după explicațiile lui Cîrstoiu. „Eram un om respectat, acum am devenit omul negru”

După ce liderii PSD și PNL i-au cerut să lămurească acuzațiile de incompatibilitate, medicul Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun al celor două partide la primăria Capitalei, a anunțat ieri că mandatul său este pe masa coaliției.

Cutremur cu magnitudinea 5, raportat vineri noapte. Unde a fost resimțit
Cutremur cu magnitudinea 5, raportat vineri noapte. Unde a fost resimțit

Un cutremur semnificativ cu magnitudinea de 5 a fost raportat vineri noapte, la ora 23:59:32, ora locală a României.

 

Țara care îi dă afară pe soldații americani pentru a face loc armatei ruse. Ordinul acceptat de Washington
Țara care îi dă afară pe soldații americani pentru a face loc armatei ruse. Ordinul acceptat de Washington

Statele Unite şi-au dat vineri acordul de a-şi retrage din Niger cei 1.000 de soldaţi angajaţi acolo în lupta antijihadistă, au anunţat mai mulţi responsabili americani sub protecţia anonimatului, scrie AFP.