Lung șir de erori în intervenția din Onești. Victimele au murit în chinuri

×
Codul embed a fost copiat

Intervenția poliţiştilor în cazul luării de ostatici din Oneşti, sfârşită tragic cu doi morţi, a fost presărată de un lung şir de erori. 

Sindicatul Poliţiştilor Europeni spune că nimeni nu şi-ar fi asumat decizia unei intrări în forţă cât victimele erau în viaţă.

Alţi poliţişti cu experienţă în misiuni de salvare a persoanelor sechestrate sunt însă de părere că o pătrundere, în rapel, de pe acoperişul blocului, ar fi putut schimba radical finalul. Problema este că în Bacău nu sunt poliţişti pregătiţi pentru aşa ceva. Pe de altă parte, miercuri au apărut imagini din apartamentul de la care a pornit totul.

Pardoseala apartamentului în care au fost sechestraţi şi ucişi cei doi bărbaţi nevinovaţi este îmbibată cu sânge. Imobilizaţi cu mâinile la spate, cei doi au fost lipsiţi de apărare în fața loviturilor agresorului. Au murit în chinuri. Amândoi aveau plăgi tăiate adânc în zona toracelui - au transmis legiştii, fără să anunţe însă ora exactă a morţii.

În secvenţele surprinse de martori - în balconul de unde ameninţa Gheorghe Moroşan - apar la un moment dat ambele victime. Mai târziu este doar una. Aşadar este posibil ca agresorul să îi fi ucis la ore diferite.

Citește și
Florin Citu
Premierul Cîțu intervine în cazul crimelor de la Onești. "Am cerut o anchetă rapidă"
„Ce se întâmplă e nebunie curată. Și-au ieşit din minţi. Sunt ruşinea Rusiei”. Omul interzis în Rusia lui Putin vine la București

De ce nu au intervenit poliţiştii imediat după ce au observat dispariția celui de-al doilea bărbat - nimeni nu a explicat până acum. Ar fi prima eroare gravă în gestionarea situaţiei de criză.

Martor: "Unul era în poziţia bisericii, cu mâna la spate. Altul în partea opusă. A căzut. Am văzut cum s-a dus spre el domnul Moroşan, i-a dat un cuţit şi posibil a fugit după Dan după care s-a ridicat şi a zis ceva la geam, că-i omoară."

Martor: "Erau mascaţii în spatele blocului. Au intrat şi după după 3-5 ore am auzit focurile de arme sus. Nu înţeleg de ce au stat atâta."

Acţiunea a fost coordonată la faţa locului de şeful Poliţiei Oneşti.

Comandat al operaţiunii a fost însă adjunctul poliţiei Bacău - comisarul şef Adrian Tuluc. A ajuns la Oneşti după terminarea acţiunii eşuate de salvare.

Reprezentanţii sindicatului EUROPOL vorbesc de o a doua eroare gravă: nimeni nu şi-ar fi asumat decizia intervenţiei în forţă.

Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Europol: „A lipsit cu desăvârşire asumarea unei decizii cu privire la finalitatea acţiunii poliţieneşti. O vinovăţie atât a procurorului de caz care a ajuns la 40 de minute la faţa locului şi a putut coordona întreaga activitate alături de omologul Inspectoratului Bacău, adjunctul acestuia, ei sunt cei care puteau decide modul de acţiune. Structurile speciale trebuiau doar să facă propunere pe care să o prezinte şi cei doi să decidă aplicarea uneia.”

Altul poate că ar fi fost deznodământul operaţiunii de salvare a ostaticilor dacă poliţiştii de la comandă ar fi decis că trupele speciale să coboare în rapel de pe acoperişul blocului în apartamentul de la etajul trei.

Acum spun că în Bacău nu există agenţi specializaţi în astfel de coborâri, dar puteau cere de la Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale al Poliţiei Române. Ar fi a treia eroare.

În 1998 - în Bucureşti - un bărbat luat ostatic într-un apartament de un deţinut evadat şi înarmat cu un cuţit - a fost salvat tocmai pentru că forţele de poliţie au intervenit în forţă de pe acoperişul blocului.

Cristi Bocănilă a studiat imaginile intervenţiei din Oneşti. Cu 20 de ani de experiență, fostul luptător din trupele speciale vorbeşte despre o acţiune total greşită a poliţiei.

„Nu poţi să spui că a fost o intervenţie... a fost simplu pierderea a două vieţi nevinovate”, spune Cristi Bocănilă.

Paul Iștoan și-a pierdut fratele în apartamentul din Oneşti. Lipsa de organizare a poliţiei i se pare criminală.

Articol recomandat de sport.ro
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
Citește și...
Cine sunt cei doi meșteri uciși în Onești. Gheorghe Moroşan le-a mai amenințat un coleg în trecut
Cine sunt cei doi meșteri uciși în Onești. Gheorghe Moroşan le-a mai amenințat un coleg în trecut

Cei doi ostatici ucişi luni în Oneşti au intrat fără ezitare în apartamentul în care aveau de făcut lucrări. Au fost doi buni profesionişti prinşi la mijloc în furia unui agresor decepţionat.

Premierul Cîțu intervine în cazul crimelor de la Onești.
Premierul Cîțu intervine în cazul crimelor de la Onești. "Am cerut o anchetă rapidă"

Premierul Florin Cîţu a informat, miercuri, că i-a cerut ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, o anchetă internă "cât mai rapidă" în cazul dublei crime de la Oneşti.

FOTO. Primele imagini din ”apartamentul groazei”, unde s-au comis crimele din Onești
FOTO. Primele imagini din ”apartamentul groazei”, unde s-au comis crimele din Onești

Suspectul în cazul dublei crime de la Onești a fost detubat și, spun medicii, cel mai devreme, joi, ar putea fi audiat fără ca starea lui de sănătate să reprezinte un impediment. Individul este păzit de patru polițiști, în prezent.

Recomandări
Ursula von der Leyen avertizează: Putin îşi concentrează atacurile hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi
Ursula von der Leyen avertizează: Putin îşi concentrează atacurile hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că Rusia îşi concentrează atacurile sale hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi, informează AFP.

Trei dintre avioanele de luptă F-16 cumpărate de MApN din Norvegia au ajuns în România. GALERIE FOTO
Trei dintre avioanele de luptă F-16 cumpărate de MApN din Norvegia au ajuns în România. GALERIE FOTO

Ministerul Apărării Naţionale anunţă că vineri trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu", de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare.

Reacție neașteptată a Iranului după atacul atribuit Israelului. „Mai degrabă infiltrare decât atac”
Reacție neașteptată a Iranului după atacul atribuit Israelului. „Mai degrabă infiltrare decât atac”

Teheranul minimizează exploziile de vineri atribuite Israelului şi anunţă că nu intenţionează să se răzbune, în dorinţa de a evita un război în regiune.