Jurnalistă Vogue, impresionată de orașul Cluj-Napoca. ”Un oraş minunat prin felul lui de a fi”

×
Codul embed a fost copiat

Nu mai este nevoie de Dracula sau de poveştile cu vampiri, pentru ca oraşul Cluj-Napoca să atragă milioane de turişti.

Asta scrie celebra revistă Vogue, după ce o jurnalistă renumită pentru reportajele turistice, făcute în toate colţurile lumii a stat 3 zile în oraşul de pe Someș. A rămas impresionată de localurile şi clădirile cu patina vremii, dar, mai ales de oamenii plini de viaţă.

Articolul apărut în revistă Vogue face o radiografie completă a vieţii sociale din Cluj-Napoca. Autoarea articolului, Alia Akkam, a petrecut trei zile aici şi a descoperit un oraş fascinant, care nu are nevoie de legende ca să atragă turişti.

"Am descoperit un oraş minunat prin felul lui de a fi. Mulţi oameni îmi scriu acum că i-am făcut curioşi şi că vor să vadă cu ochii lor Clujul, iar unii mi-au scris că deja şi-au programat o vacanţă la Cluj", spune Alia.

Jurnalista de la Vogue îi îndeamnă pe turişti să viziteze cafenele şi restaurante care dau culoare oraşului. S-au investit în ultimii ani milioane de euro în aceste localuri. Iar arhitecţi, designeri de interior şi studenţi la arte au făcut din asemenea baruri minuni arhitecturale.

Citește și
crima cluj
Caz sinistru în Cluj. Un tânăr și-a aruncat bunica de la etajul 10 și și-a bătut bunicul
Puterea clanului Corduneanu. Liderul decedat al grupării a fost anchetat pentru trafic de droguri, cămătărie, trafic de persoane și acte de violență, dar condamnat doar pentru „spionarea soției”

În cele mai spectaculoase sunt dotate cu roboţi care se mişca, sculpturi din lemn sau figurine din metal.

"Peste 20 de publicaţii străine au scris despre noi şi acest lucru a făcut să crească rulajul zilnic de clienţi străini. Le place că e ceva ieşit din tipar, e o poveste nouă, un loc unde ai vrea să mergi şi să te laşi dus de poveste", spune Cristiana Luiza Negu, PR-ul unei cafenele din Cluj.

De la an la an, Clujul atrage tot mai mulţi turişti. Anul trecut, de pildă, au fost peste 600 de mii.

"Anul trecut am avut o dublare a numărului de turişti faţă de 2012 şi am avut o creştere a numărului de turişti dublă faţă de media naţională. Suntem oraşul din România cu cea mai mare creştere a numărului de turişti", susține Ovidiu Câmpean, director direcția de dezvoltare locală a primăriei Cluj-Napoca.

20 la sută dintre turiştii care au vizitat Clujul anul trecut au fost străini, majoritatea atraşi de festivalurile de muzică şi film organizate aici.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
Citește și...
Ce știe să facă Antonia, primul funcționar public virtual, care va ”lucra” la Primăria Cluj
Ce știe să facă Antonia, primul funcționar public virtual, care va ”lucra” la Primăria Cluj

Antonia, primul funcţionar public virtual din România, va începe ''sa lucreze'' la Primăria din Cluj, în mai puţin de o lună. Nu este un robot vorbitor, ci un soft performant, care va prelua cererile oamenilor şi le va transfera mai departe.

Caz sinistru în Cluj. Un tânăr și-a aruncat bunica de la etajul 10 și și-a bătut bunicul
Caz sinistru în Cluj. Un tânăr și-a aruncat bunica de la etajul 10 și și-a bătut bunicul

Poveste sinistră petrecută vineri dimineaţă în cartierul Mănăștur din Cluj Napoca. Un tânăr de 23 de ani s-a certat îngrozitor cu bunicii şi, într-o criză de furie, a ucis-o pe femeie, şi l-a bătut crunt pe bunic.

Accident pe o stradă din Cluj-Napoca. Un şofer a izbit un stâlp şi o ţeavă de gaze
Accident pe o stradă din Cluj-Napoca. Un şofer a izbit un stâlp şi o ţeavă de gaze

Doi bărbaţi, de 31, respectiv 26 de ani, au ajuns la spital cu răni grave după ce duba în care se aflau s-a izbit violent de un stâlp şi a lovit o conductă de gaz.

Recomandări
Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA
Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA

Israelul și Statele Unite au folosit pentru prima oară într-o situație reală interceptoarele de rachete balistice împotriva proiectilelor lansate de Iran.

ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum a sărit în aer blocul din Craiova. Deflagrația a rupt pereții
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum a sărit în aer blocul din Craiova. Deflagrația a rupt pereții

O persoană a murit și trei au fost rănite în explozia care a distrus un bloc din Craiova. Deflagrația a rupt pereții, iar o parte din primul etaj s-a prăbușit.  

Românii blocați în Dubai acuză că au fost lăsați de izbeliște de birocrații plătiți din banii tuturor. „Ne-au cam jecmănit”
Românii blocați în Dubai acuză că au fost lăsați de izbeliște de birocrații plătiți din banii tuturor. „Ne-au cam jecmănit”

Sute de români blocaţi de marţi în Dubai după inundațiile istorice care au lovit Emiratele Unite Arabe au început să sosească în țară.