Jandarmeria, contrazisă din nou: ce informație oficială a ieșit la iveală miercuri

×
Codul embed a fost copiat

Intervenția violentă a Jandarmilor în timpul mitingului diasporei de vineri seara din Piața Victoriei este mult prea gravă, așa că Procurorii Militari continuă să preia şi miercuri plângerile penale din partea celor care au avut de suferit.

Numărul celor care îi reclamă pe jandarmi se apropie deja de 200. Însă ancheta Parchetului Militar trebuie să ajungă de acum la cei violenţi.

Jandarmeria continuă să refuze să dea explicaţii pentru intervenţia neobişnuit de violentă din Piaţa Victoriei, care a provocat peste 400 de răniţi.

Procurorii trebuie să îi identifice pe cei violenţi şi să îi tragă la răspundere acum.

Public, oficialii nu fac referiri, însă au trimis la Parchetul Militar documentele legate de misiune, informaţiile primite de jandarmi şi forţele de ordine trimise pentru a interveni.

Citește și
gaze lacrimogene, jandarmerie, piata victoriei, proteste
Șeful Brigăzii Speciale a Jandarmeriei, recunoaşte că el este "omul în alb": E vară, e cald, aşa am venit îmbrăcat de acasă
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

Protestatarii care au avut de suferit sunt aşteptaţi în continuare la Parchetul Militar pentru a depune plângeri.

Între timp, sunt analizate şi imaginile video, pentru a lua măsurile care se impun.

Miercuri, a ieșit la iveală o nouă contradicție în privința declarațiilor Jandarmeriei, după cea de marți în care instituția vorbea de faptul că un procuror militar a fost prezent la intervenție, lucru negat de Parchetul Militar.

Dacă sâmbătă purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei vorbea de 8 dosare penale şi 35 de protestatari violenţi cercetaţi pentru ultraj, miercuri, informaţiile oficiale contrazic categoric aceste afirmaţii.

În acest moment, sunt la Parchetul de Sector doar 4 dosare penale care se referă la provocatori, însă din dosare reiese un singur protestatar pentru care a fost pusă în mişcare acțiunea penală şi care a fost pus sub control judiciar.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
Citește și...
Nou șef interimar la Jandarmerie, în locul lui Sebastian Cucoş
Nou șef interimar la Jandarmerie, în locul lui Sebastian Cucoş

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a numit un nou șef la Jandarmerie. Ionuț Sindile a fost adjunctul lui Sebastian Cucoș.

Șeful Brigăzii Speciale a Jandarmeriei, recunoaşte că el este
Șeful Brigăzii Speciale a Jandarmeriei, recunoaşte că el este "omul în alb": E vară, e cald, aşa am venit îmbrăcat de acasă

Cătălin Paraschiv, şeful Brigăzii Speciale a Jandarmeriei Române, recunoaşte că el este "omul în alb", coordonator al intervenţiei jandarmilor de la protestul de vineri seară din Piaţa Universităţii.

Cine este bărbatul suspectat că a furat arma femeii jandarm. 11 persoane filmate lovind-o pe femeie
Cine este bărbatul suspectat că a furat arma femeii jandarm. 11 persoane filmate lovind-o pe femeie

Individul bănuit că a furat arma femeii jandarm bătută de huligani, în Piaţa Victoriei, a fost prins. Se numeşte Daniel Dumitru, are 32 de ani şi a fost ridicat de poliţişti luni noapte, după ce un cetăţean din Ilfov a sunat la poliţie.

Șeful Jandarmeriei, prima reacție după violențele de la protest. ”Colegii mei și-au făcut datoria”
Șeful Jandarmeriei, prima reacție după violențele de la protest. ”Colegii mei și-au făcut datoria”

Șeful interimar al Jandarmeriei Române, colonelul Sebastian Cucoș, a susținut, marți, o declaraţie de presă. Acesta a spus că nu îşi dă demisia, dar şi că jandarmii şi-au făcut vineri datoria.

Recomandări
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare
Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare

Este alertă în Slănic Prahova, după ce o stradă din centrul orașului a început să se surpe. Zeci de oameni din blocurile din apropiere au fost evacuați, iar circulația în zonă este oprită.

STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră
STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră

Un instructor de yoga din București, considerat discipol al lui Gregorian Bivolaru, este acuzat fapte grave.