Incident neobișnuit în Slatina. O fetiță a ajuns la spital, după ce a fost atacată de pisica bunicului

pisica
iStock

O fetiţă în vârstă de 11 ani, din Slatina, a ajuns la spital după ce, în Ajunul Crăciunului, în timp ce dormea, a fost atacată şi muşcată de pisica bunicului său.

Evenimentul a avut loc în noaptea de 23 spre 24 decembrie, când, în jurul orelor 00.34, pisica a devenit, fără nici un motiv, extrem de agresivă. După ce a atacat-o pe fetița de 11 ani, proprietarul animalului a cerut ajutor la dispeceratul Poliției Locale. Polițiștii locali care au ajuns la fața locului au chemat imediat ambulanța.

Un incident mai puțin obișnuit a fost înregistrat prin dispeceratul instituției, în data de 24.12.201, în jurul orelor 00.34, când proprietarul unui animal de companie, în spetă, pisică, a sesizat faptul că aceasta, fără un motiv aparent, a devenit agresivă și în timp ce dormeau, a sărit și mușcat pe nepoata sa în vârsta de 11 ani și pe fiul acestuia de 42 ani. La fața locului s-a deplasat un echipaj de polițiști locali care au solicitat ambulanța”, a declarat țeful Poliției Locale Slatina, Adrian Pop, potrivit olt-alert.ro.

Minora a rămas internată în spital, pentru investigații amănunțite și tratament medical suplimentar.

Articol recomandat de sport.ro
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
Citește și...
32 de operații de cataractă au fost făcute la lumina unei lanterne, în India
32 de operații de cataractă au fost făcute la lumina unei lanterne, în India

Autorităţile indiene au deschis să demareze o anchetă după ce 32 de pacienţi care sufereau de cataractă au fost operaţi într-un spital guvernamental din statul Uttar Pradesh la lumina unor lanterne, informează Xinhua.

Zeci de răniți, după ce un show cu artificii a eșuat. Participanții au ajuns la spital cu răni grave
Zeci de răniți, după ce un show cu artificii a eșuat. Participanții au ajuns la spital cu răni grave

Zeci de cubanezi s-au ales cu arsuri, după ce artificiile organizate în ziua de Crăciun într-un oraş din centrul ţării au funcţionat defectuos.

Polițistul lovit cu sabia, în stare mult mai bună. Medicii spun că este vorba de un miracol
Polițistul lovit cu sabia, în stare mult mai bună. Medicii spun că este vorba de un miracol

Polițistul din Suceava, lovit cu sabia în timpul unor percheziții care au avut loc acum trei săptămâni, va fi externat după sărbători.

Recomandări
Un cetăţean polonez care ratase îmbarcarea ar fi anunţat prezenţa unei bombe la bordul avionului aterizat la Timişoara
Un cetăţean polonez care ratase îmbarcarea ar fi anunţat prezenţa unei bombe la bordul avionului aterizat la Timişoara

Un avion care decolase din Polonia, cu peste o sută de pasageri la bord, a aterizat de urgență joi noapte pe aeroportul din Timișoara, după ce a fost primită o amenințare cu bombă.

Moment istoric la căile ferate. S-a lansat în sfârșit licitația de 300 de milioane de euro pentru un tronson foarte aglomerat
Moment istoric la căile ferate. S-a lansat în sfârșit licitația de 300 de milioane de euro pentru un tronson foarte aglomerat

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a lansat vineri licitația pentru modernizarea căii ferate Constanța-Mangalia, după mai multe amânări.

Israelul a atacat Iranul. Presa iraniană anunță că „nu au fost raportate daune sau explozii la scară largă”
Israelul a atacat Iranul. Presa iraniană anunță că „nu au fost raportate daune sau explozii la scară largă”

Israelul a lansat joi noapte un atac asupra Iranului, după acțiunea din weekend asupra teritoriului său. Explozii puternice s-au auzit în centrul țării, în orașul Isfahan, în apropierea unei baze militare.