Incendiu la un apartament din Târgul Mureș, din cauza unui fier de călcat

Pompieri
Pro TV

Panică într-un bloc din Târgu Mureş, din pricina unui incendiu izbucnit într-un apartament! O femeie de 38 de ani a fost transportată la spital în stare de şoc. Se pare că focul a pornit din cauza unui fier de călcat uitat în priză.

Alarmă a fost dată puţin după ora şapte dimineaţă, când locatarii au văzut un fum gros ieşind de pe fereastră unui apartament de la ultimul etaj. Apoi au auzit-o şi pe chiriaşă de-acolo strigând după ajutor.

Oamenii au sunat imediat la 112. Până la sosirea salvatorilor au încercat să stingă focul.

Vecină: "O bubuitură am auzit în uşa noastră. Vecinul de la patru a venit şi mi-a cerut cheia să luăm stingătorul că a lăsat fierul de călcat în priză şi s-a aprins canapeaua. Ea făcea dus. Un fum de nedescris. Toţi am intrat în panică. Am scos-o pe vecină."

Intervenţia pompierilor a fost îngreunată din cauza copacilor din faţă blocului. Nu au putut folosi scară metalică aşa că au fost nevoiţi să ajungă la apartament urcând pe scările blocului.

Cristian Porav, ISU Mureş
: "Ne-am deplasat cu două autopseciale de stingere, o scară mecanică o ambulanţă pentru a interveni în apartamentul incendit. Cel mai probabil cauza este un fier de călcat."

Citește și
Incendii în Grecia
Incendii de vegetație în mai multe zone turistice din Europa
Lovitură pentru Serghei Șoigu. În Rusia e scandal uriaș, a fost arestată o a treia persoană anchetată în dosarul viceministrului rus al Apărării

Victima a fost transportată la spital şi se află sub supravegherea medicilor.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
Citește și...
Aproximativ 50 de locatari evacuați dintr-un bloc din Sibiu, în urma unui incendiu
Aproximativ 50 de locatari evacuați dintr-un bloc din Sibiu, în urma unui incendiu

Aproximativ 50 de locatari ai unui bloc din municipiul Sibiu au fost evacuaţi, marţi, în urma unui incendiu izbucnit într-un apartament aflat la etajul al doilea al imobilului.

Incendii de vegetație în mai multe zone turistice din Europa
Incendii de vegetație în mai multe zone turistice din Europa

Un incendiu de pădure, izbucnit sâmbătă, ameninţă două localităţi de coastă, situate la nord-est de Atena. Este vorba despre Kalamos şi Varnavas, aflate la aproximativ 40 de kilometri de capitală.

O groapă de gunoi din Bacău arde de peste 30 de ore. Măsurile luate
O groapă de gunoi din Bacău arde de peste 30 de ore. Măsurile luate

Un incendiu de proporţii izbucnit la groapa de gunoi a oraşului Bacău îi ţine în alertă pe pompieri de peste 30 de ore.

Incendiu într-un bloc din Câmpia Turzii. S-a declanşat Planul Roşu
Incendiu într-un bloc din Câmpia Turzii. S-a declanşat Planul Roşu

Incendiu puternic la parterul unui bloc din Câmpia Turzii.

Recomandări
Români plecați la muncă în UK, transformați în sclavi. O familie de infractori le lua actele și făcea avere de pe urma lor
Români plecați la muncă în UK, transformați în sclavi. O familie de infractori le lua actele și făcea avere de pe urma lor

Traficanţi români de persoane, condamnaţi în Marea Britanie. Sub paravanul unei afaceri de „leasing de personal”, aduceau muncitori din România şi îi exploatau.

Petre Roman, în fața procurorilor. Este informat oficial despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1990
Petre Roman, în fața procurorilor. Este informat oficial despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1990

Petre Roman a ajuns joi la sediul Parchetului General, ca să ia la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990. Roman a fost premierul României între 1989-1991.

Banca Transilvania, OTP Bank și Exim Banca Românească, procese câștigate cu ANPC. Nu plătesc amenzi și nu oferă rate egale
Banca Transilvania, OTP Bank și Exim Banca Românească, procese câștigate cu ANPC. Nu plătesc amenzi și nu oferă rate egale

Alte trei bănci au câștigat procesele cu Autoritatea Națională a Consumatorilor, care le obligase să emită scandețare cu rate egale la credite pentru toși clienții. La acest moment sunt cinci instituții bancare care au avut căștig de cauză.