Horia Georgescu asteapta sa afle daca va fi arestat. Fostul sef al ANI a fost "turnat" la DNA de catre Dorin si Alin Cocos

×
Codul embed a fost copiat

Horia Georgescu, a fost retinut luni, fiind suspectat de abuz in serviciu, iar marti a cerut instantei supreme sa fie cercetat in libertate, pentru ca sotia lui are probleme cu sarcina. Horia Georgescu si-a dat demisia din functia de sef al ANI.

Urmariti acest subiect si pe Twitter: @StirileProTV

UPDATE ORA 21:00 - Fostul sef al ANI Horia Georgescu a plecat de la sediul Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ), care a ramas in pronuntare privind propunerea procurorilor DNA de arestare a sa, spunand ca va accepta decizia instantei oricare ar fi aceasta.

UPDATE ORA 19:00 - Horia Georgescu, dar si Mihnea-Remus Iuoras, Ingrid Popa-Mocanu si Constantin-Catalin Canangiu au acceptat sa ramana in comisia ANRP, desi nu erau interesați de atributii, motivand ca vor sa evite tensiunile politice, arata DNA, precizand ca acestia ”au furat bugetul statului prin deciziile abuzive”.

"Cei patru inculpati au acceptat sa ramana in comisie, deși nu erau interesați de atributiile profesionale, argumentele fiind mai degraba de tipul: «am ramas sa evit tensiunile politice», ca si cum scopul ar fi fost de a nu supara, de a nu-si fragiliza pozitia personala, de a-si conserva pozitia, si nu acela de a-si indeplini indatoririle profesionale actionand in folosul beneficiarilor sumelor prin acceptarea posibilitatii producerii rezultatului infractional", se arata in referatul cu propunere de arestare in cazul fostului sef al Agentiei Nationale de Integritate Horia Gorgescu si al altor sapte inculpati din dosar, citat de Mediafax.

Citește și
Marian Vanghelie
Aflat dupa gratii, Marian Vanghelie raspunde pe Facebook la acuzatii. Ce spune despre presupusii bani dati unui jurnalist
„Păpușa de fier a lui Putin” explică propaganda Kremlinului: „Nu contează ce se întâmplă cu adevărat”

Mai mult, procurorii au ajuns la concluzia ca Georgescu, Iuoras, Popa-Mocanu si Canangiu au "furat bugetul statului roman prin deciziile abuzive" luate cu incalcarea legii.

Astfel, descriu anchetatorii, daca unul dintre expertii evaluatori, Alexandru-Florin Hanu, a primit mita 10.000 de euro, "alti membri ai aceleiasi comisii au obtinut foloase de natura profesionala", iar cei patru - Horia Georgescu, Mihnea-Remus Iuoras, Ingrid Popa-Mocanu si Constantin-Catalin Canangiu - au obtinut foloase de natura materiala.

"Toti patru au fost inscrisi la Fondul Proprietatea si au beneficiat, pe langa despagubiri, de acțiuni pe care le-au valorificat pe bursa", potrivit referatului DNA.

UPDATE ORA 18:00 - Dosarul in care Horia Georgescu a fost retinut pentru abuz in serviciu a fost deschis de procurorii DNA in urma unor denunturi formulate de Dorin si Alin Cocos, legate de presupuse fapte de coruptie care au avut loc la ANRP, potrivit referatului cu propunere de arestare, obtinut de Mediafax.

Conform sursei citate, in 4 martie, in urma denunturilor formulate de Dorin si Alin Cocos, s-a dispus inceperea urmaririi penale pentru infractiunea de luare de mita, constand in primirea de catre Sergiu Diacomatu, fost vicepresedinte al Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP), a sumei de 400.000 de euro pentru urgentarea solutionarii a patru dosare. In cazul acestuia, procurorii DNA au deschis un nou dosar, pentru luare de mita.

Dupa sesizarea Directiei Nationale Anticoruptie, la sase zile distanta, Guvernul a transmis Raportul de control al Corpului de control al primului-ministru privind verificarile facute la Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor in legatura incalcarea legii in cazul unor imobile retrocedate.

”In 4 martie 2015, ca urmare a denunturilor formulate de Cocoș Dorin si Cocos Alin (...) s-a dispus inceperea urmaririi penale cu privire la savarsirea infractiunii de luare de mita, constand in primirea de catre Diacomatu Sergiu a sumei de 400.000 euro pentru urgentarea solutionarii dosarelor cu nr. 21567/FFCC/2010, 21997/FFCC/2010, 22139/FFCC/2010 si 22076/FFCC/2010. Dupa sesizarea Directiei Nationale Anticoruptie, la data de 10 martie 2015 Guvernul Romaniei a transmis Raportul de control al Corpului de control al Primului-Ministru privind verificarile efectuate la Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor in legatura cu modul de indeplinire a atributiilor in procesul de aplicare a dispozitiilor Legii nr. 10/2001, prin care se sesizeaza incalcari ale dispozitiilor legale privind modul de indeplinire a atributiilor in procesul de aplicare a dispozitiilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, pentru perioada 2008-2011”, arata anchetatorii in referatul cu propunerea de arestare pentru Horia Georgescu si celelalte sapte persoane retinute in dosar.

In urma analizarii celor doua sesizari, precum si a celei facute de ANRP in luna ianuarie privind retrocedarea unor imobile si terenuri, procurorii au deschis un dosar penal.

"Din probele administrate in cauza rezulta ca, prin rapoartele de evaluare intocmite in dosarele nr. 8745/CC/2006, 26600/CC/2006 si 13653/FFCC/2008, evaluatorii desemnati de catre Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor au supraevaluat terenurile evaluate, contribuind in acest fel la prejudicierea bugetului de stat prin prezentarea rapoartelor de evaluare Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor si aprobarea lor de aceasta comisie formata din: Ingrid Zaarous, Mihnea-Remus Iuoras, Attila-Gabor Marko, Ingrid-Luciana Popa-Marcu, Remus-Virgil Baciuc, Constantin-Catalin Canangiu, Theodor-Catalin Nicolescu si Horia Georgescu, care au aprobat rapoartele de evaluare ale expertilor evaluatori: Gheorghe Visoiu - angajat al Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor, Neculai Nistor - angajat in cadrul Rom-Consultin Co SRL, Dorin-Cornel Drula - angajat in cadrul Preciss Consulting SRL si Florin Alexandru Hanu ", se mai mentioneaza in referatul DNA.

UPDATE ORA 16:00 - Ordonanta de retinere valabila timp de 24 de ore, eliberata pe numele sefului ANI, Horia Georgescu, a expirat in timp ce instanta suprema judeca cererea de arestare preventiva. Horia Georgescu a solicitat instantei sa fie cercetat pentru faptele de care este suspectat in stare de libertate, motivand cererea prin aceea ca sotia lui este insarcinata, avand o sarcina cu probleme (sarcina toxica".

UPDATE ORA 12:30 - Horia Georgescu a fost adus, marti, la ICCJ, pentru judecarea cererii de arestare preventiva, in dosarul in care este acuzat de abuz in serviciu, in cazul unor despagubiri acordate de ANRP pentru imobile supraevaluate cu 75 de milioane de euro. Horia Georgescu a fost adus, in jurul orei 12.00, din Arestul Politiei Capitalei la Inalta Curte de Casatie si Justitie, instanta care urmeaza sa decida daca el va fi arestat prevenitiv, arestat la domiciliu sau va fi cercetat sub control judiciar. Alaturi de Georgescu, au mai fost aduse alte sapte persoane, toate retinute de procurorii DNA in acelasi dosar. 

Udrea, pe Facebook: Este o fortare uriasa

Elena Udrea a comentat retinerea lui Horia Georgescu, pe Facebook, aratand ca aceasta decizie, precum si inaintarea unei cereri de arestare pentru „abuz in serviciu” reprezinta o fortare uriasa.

In mesajul postat de echipa sa de comunicare, Udrea mai arata ca "avem de-a face cu un plan foarte bine ticluit de binomul Coldea – Kovesi prin care se incearca decapitarea tuturor institutiilor importante din Romania si punerea pe pozitii a unor oameni perfect controlabili."

"Tinta finala este schimbarea majoritatii parlamentare si inlocuirea Executivului, Puterea aparenta urmand sa fie exercitata de binomul Iohannis – PNL, controlat si el de CoKo", concluzioneaza deputatul.

 

 

Comunicatul DNA: Prejudiciul se ridica la 75 milioane euro

In ordonanta de retinere se arata ca, in cauza, exista date si indicii din care rezulta suspiciunea rezonabila care contureaza urmatoarea stare de fapt:

In cursul lunii ianuarie 2015, Guvernul Romaniei - Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor a sesizat Directia Nationala Anticoruptie cu privire la faptul ca, in perioada 2008 - 2009, rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat despagubiri conform Legii nr. 247/2005 nu au respectat cerintele Standardelor Internationale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piata a imobilelor.

Concret, in perioada respectiva, Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor din cadrul Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor, din care facea parte si inculpatul Georgescu Horia, a aprobat rapoartele de evaluare, intocmite de expertii evaluatori, corespunzatoare unui numar de 3 dosare, cu nerespectarea Standardelor Internationale de Evaluare, a dispozitiilor Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei precum si unele masuri adiacente, in care imobilele pentru care se solicitau despagubiri fusesera supraevaluate.

Valoarea totala la care au fost evaluate imobilele supuse despagubirii s-a ridicat, conform expertilor evaluatori, la suma de 129.709.168 euro, (467.448.907 lei ).

Din analiza rapoartelor de evaluare in cazul celor 3 dosare a rezultat ca evaluatorii desemnati nu au purtat o corespondenta cu bancile, notarii publici, birourile de carte funciara, agentiile imobiliare etc. privind tranzactiile deja efectuate/certe cu proprietati imobiliare similare.

In doua cazuri evaluatorii desemnati au utilizat, in cadrul metodei comparatiei directe, "comparabile" constand in anunturi de vanzare publicate online sau in ziare, fara a purta corespondenta cu detinatorii de informatii privind tranzactiile certe cu proprietati imobiliare care ar fi constituit un criteriu obiectiv de natura a determina pretul real al pietei imobiliare.

Concluzionand, Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor a emis in cazul celor 3 dosare titluri de despagubire pe baza unor rapoarte de evaluare care nu au respectat cerintele Standardelor Internationale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piata a imobilelor si nici prevederile art. 10 alin. 6 si 7 din Legea nr. 247/2005, privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, supraevaluand bunurile imobile respective cu suma totala de aproximativ 75.000.000 euro, cu aceasta suma fiind prejudiciat bugetul de stat concomitent cu obtinerea unor despagubiri necuvenite de catre titularii si cesionarii drepturilor de despagubire.

Avocatul lui Georgescu, Cristian Ene: "S-a stabilit si un prejudiciu care, din punctul nostru de vedere, nu este cel real".

Primul dosar la care se refera procurorii este cel al unui teren de 21 de hectare, situat in Cernica. Pentru ca nu se mai putea obtine suprafata in natura, ANRP a decis sa le dea omului de afaceri Valentin Visoiu si altor doua persoane 375 de milioane de lei. Visoiu, al carui nume apare in mai multe dosare in care s-au cerut bani pentru imobile, a luat partea leului, 71 la suta.

Pe locul doi este cazul familei Bortica. Statul a platit 84 de milioane de lei in schimbul unei proprietati de 55 de mii de metri patrati, situata pe soseaua Oltenitei.

Iar pentru un alt imobil s-au platit 7 milioane si jumatate de lei cu rapiditate pentru ca titularul "a solicitat solutionarea cu prioritate a dosarului, motivand cu „starea de sanatate foarte subreda" a tatalui sau si cu varsta inaintata".

Suma totala pe care statul roman a acordat-o in cele trei dosare este de aproape 130 de milioane de euro, iar procurorii spun ca valoarea reala ar fi la jumatate.

Horia Georgescu, seful Agentiei Nationale de Integritate, a fost RETINUT. Avocat:  Este suspectat de abuz in serviciu

Horia Georgescu a fost scos din sediul DNA incatusat si urcat intr-o masina cu care a fost dus in Arestul Politiei Capitalei. La iesirea din sediul Directiei Nationale Anticoruptie, Georgescu avea mainile incatusate la spate. Intrebat daca a luat bani pentru retrocedarea unor imobile la un pret supraevaluat, presedintele Agentiei Nationale de Integritate a raspuns: "Niciodata".

In urma audierilor de luni, procurorii au decis sa emita o ordonanta de retinere pentru 24 de ore pe numele lui Horia Georgescu, el urmand sa fie prezentat instantei cu propunere de arestare pentru 30 de zile. Potrivit unor surse apropiate de DNA, Horia Georgescu este vizat intr-un dosar care s-a desprins din celebrul si controversatul dosar al retrocedarilor de la ANRP, in care deja au fost facute arestari - inclusiv in ceea ce o priveste pe fosta sefa de la DIICOT Alina Bica, dar si pe fostul presedinte al ANRP.

La vremea respectiva, undeva in cursul anului 2008, Horia Georgescu era consilier al ministrului Justitiei si facea parte din acea comisie de despagubiri de la ANRP - din care a facut parte si Alina Bica. Se pare ca unul dintre acele dosare a fost rezolvat in mod nelegal, iar cel care ar fi revendicat dreptul de proprietate, si implicit despagubirea, ar fi primit o suma fabuloasa, fara sa aiba drept pentru acest lucru.

Avocatul lui Horia Georgescu, Cristian Ene, a anuntat ca presedintele ANI are calitatea de inculpat, el fiind acuzat de trei fapte de abuz in serviciu, in dosarul retrocedarilor presupus ilegale a unor imobile supraevaluate. "Clientului meu i s-au adus la cunostinta cele doua calitati, cea de suspect, dupa care cea de inculpat, si s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale pentru trei fapte de abuz in serviciu. De asemenea, s-a stabilit si un prejudiciu care, din punctul nostru de vedere, nu este cel real", a declarat Ene, dupa retinerea clientului sau.

Avocatul a adaugat ca Horia Georgescu se declara nevinovat si urmeaza sa probeze faptul ca retinerea si viitoarea propunere de arestare preventiva sunt "total disproportionate" cu scopul masurilor preventive.

La sediul DNA vor ajunge luni nu mai putin de 11 persoane. Toti sunt membri ai acelei comisii de despagubiri a ANRP si toti ar putea fi acuzati de abuz in serviciu

Horia Georgescu a ajuns la sediul Directiei Nationale Anticoruptie in jurul orei 08.15, fiind adus de acasa, imbracat in trening, de anchetatorii care au pus in executare mandatul de aducere emis pe numele sefului ANI. Intrebat, la intrarea in sediul DNA, in ce dosar va da declaratii, Horia Georgescu a spus ca nu stie despre ce cauza este vorba.

Pe de alta parte, deputatul PNL Theodor Catalin Nicolescu a fost adus cu mandat la DNA, luni, in acelasi dosar in care este audiat si seful Agentiei Nationale de Integritate, Horia Georgescu, surse judiciare declarand ca anchetatorii vizeaza retrocedarea ilegala a unor imobile supraevaluate.

Theodor Catalin Nicolescu, deputat ales intr-un colegiu din judetul Arges, care din septembrie 2014 este vicepresedintele Comisiei judicice din Camera Deputatilor, nu a dorit sa faca nicio declaratie cand a fost adus de anchetatori la sediul Directiei Nationale Anticoruptie.

Horia Georgescu va ajunge marti in fatza instantei cu propunere de arestare.

Cine este Horia Georgescu

 Horia Georgescu, in varsta de 38 de ani, este presedinte al Agentiei Nationale de Integritate din aprilie 2012.

In perioada 15 august 1993 - 1 mai 2004, Georgescu a fost consilier la SC Imperial SRL Brasov. Din mai 2004 pana in martie 2007, Geogescu a lucrat ca specialist in investigatii financiare in domeniul protectiei intereselor financiare ale Uniunii Europene la Ministerul Public, Parchetul de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie, Directia Nationala Anticoruptie. Ulterior, Horia Georgescu a fost consilier asistent personal Cabinet secretar de stat - presedinte la Agentia Nationala pentru intreprinderi Mici si Mijlocii.

In perioada mai-iulie 2007, Georgescu a fost consilier personal al ministrului pentru intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale, apoi a devenit consilierul ministrului Justitiei (iulie 2007 - noiembrie 2008). Totodata, din aprilie pana in noiembrie 2008 a fost consilier al ministrului - detasat cu atributii de secretar general la Agentia Nationala de Integritate.

Incepand din noiembrie 2008 si pana in aprilie 2012, Horia Georgescu a fost secretar general al ANI.

Ce avere are Horia Georgescu

 Seful ANI, Horia Georgescu, are o casa de 356 de metri patrati in Brasov, precum si doua apartamente in Brasov si in Bucuresti, potrivit declaratiei sale de avere, in care mentioneaza si o datorie de 250.000 de euro catre nasii sai.

Potrivit ultimei sale declaratii de avere din iunie 2014, seful Agentiei Nationale de Integritate (ANI) are un teren agricol in suprafata de 2,5 hectare in Lehliu, judetul Calarasi, obtinut prin donatie in anul 2007. De asemenea, el are un apartament de 140 de metri patrati in Brasov, cumparat in anul 2007, precum si o casa tot in Brasov, in suprafata de 356 metri patrati cumparata, de asemenea, in anul 2007.

In declaratia de avere, seful ANI mai mentioneaza un apartament in suprafata de 69,93 de metri patrati in Sectorul 1 al Capitalei, cumparat in anul 2011, pe numele Alinei Calborean.

Horia Georgescu are si un autoturism Volskwagen, cumparat in anul 2008. El are un cont curent de 3.310,77 de lei, deschis in 2007 si declara, de asemenea, doua conturi in lei pe numele Alinei Calborean, in valoare de peste 136.000 de lei, aceasta avand in cont si 5.108 de euro. Seful ANI a trecut in declaratia de avere, la capitolul ”datorii”, si mai multe carduri de credit cu valori de 25.200 de lei, 26.000 de lei, 10.000 de lei si 56.645 de euro. La aceeasi rubrica, el mentioneaza si mai multe carduri de credit pe numele Alinei Calborean.

De asemenea, Horia Georgescu precizeaza in declaratia de avere si un imprumut de 250.000 de euro luat in anul 2007 de la Marian si Carmen Petcu, scadent in anul 2027.

In ceea ce priveste veniturile realizate, Horia Georgescu precizeaza ca a incasat in anul fiscal precedent suma de 105.431 de lei din salariul de la ANI, in timp ce Alina Calborean a incasat 119.634 de lei ca notar public. De asemenea, seful ANI mentioneaza in declaratia de avere ca a incasat 25.317 de lei din inchirierea terenului din Lehliu si a apartamentului din Brasov.

Articol recomandat de sport.ro
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Citește și...
"Cazurile exceptionale" care au transformat retrocedarile ANRP intr-o afacere profitabila. Guvernul anunta ca va sesiza DNA

Paranoia, lombosciatica si atacurile de panica au fost considerate "cazuri exceptionale" de catre Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor, care a aprobat cu prioritate dosarele depuse de persoane cu astfel de boli.

Aflat dupa gratii, Marian Vanghelie raspunde pe Facebook la acuzatii. Ce spune despre presupusii bani dati unui jurnalist
Aflat dupa gratii, Marian Vanghelie raspunde pe Facebook la acuzatii. Ce spune despre presupusii bani dati unui jurnalist

Aflat dupa gratii, Marian Vanghelie raspunde pe retelele de socializare unora dintre acuzatiile care i-au fost aduse.

DNA cere arestarea lui Sova pentru fapte de coruptie. Ar fi obtinut foloase necuvenite in valoare de 3.5 milioane de lei
DNA cere arestarea lui Sova pentru fapte de coruptie. Ar fi obtinut foloase necuvenite in valoare de 3.5 milioane de lei

Inca un nume sonor din politica romaneasca are emotii serioase. Senatorul Dan Sova ar putea fi retinut si chiar arestat preventiv, pentru fapte de coruptie.
 

Recomandări
În plin an electoral, oficialii PSD-PNL au în plan o nouă majorare a salariilor. Cu cât ar crește, din iulie, salariul minim
În plin an electoral, oficialii PSD-PNL au în plan o nouă majorare a salariilor. Cu cât ar crește, din iulie, salariul minim

Deși presați de cheltuieli prea mari la buget, oficialii au în plan o nouă majorare a salariilor, în an electoral. 

Europenii vor să-și întărească armatele, în timp ce Ucraina primește un nou pachet de ajutor
Europenii vor să-și întărească armatele, în timp ce Ucraina primește un nou pachet de ajutor

Noul pachet de ajutor american pentru Ucraina va include și rachete ghidate cu o rază de acțiune de 300 de km.  

România are cea mai mică rată de imunizare împotriva HPV din UE, deși vaccinul e gratuit pentru fete și băieți
România are cea mai mică rată de imunizare împotriva HPV din UE, deși vaccinul e gratuit pentru fete și băieți

Dacă păstram ritmul actual vom avea nevoie de cel puțin 50 de ani de acum înainte pentru ca România să atingă rata de imunizare împotriva infecției cu HPV, recomandată de Organizația Mondială a Sănătății.