Guvernul a aprobat plafonarea la 400 lei a preţului pe metrul cub de lemn de foc

×
Codul embed a fost copiat

Lemnul de foc, brichetele, și peleții pentru încălzire vor avea prețurile plafonate, de la jumătatea acestei luni.

Lemnul comercializat, va costa cel mult 400 de lei, metrul cub, în condițiile în care pe piață, unii vânzători, cer dublu.

Pe de altă parte, doar în zonele fără păduri, lemnul vândut de stat, are un preț mai mare, de acest plafon.

Criza lemnelor de foc, a făcut ca Romsilva să suplimenteze cantitatea care va fi livrată, până la sfarsitul anului.

Peste trei milioane de familii din tara se încălzesc acum cu lemne de foc, brichete și peleți. Mulți oameni se gândesc cu groază cât vor mai avea de cheltuit dacă iarna va fi grea. De exemplu, în comuna Rășinari, din județul Sibiu, tarifele pornesc de la 300 de lei, insa unii localnici au dat și peste 400 de lei pe un metru cub de lemn.

Citește și
S-au scumpit lemnele de foc și sunt din ce în ce mai greu de găsit. La magazine s-au făcut liste de așteptare
S-au scumpit lemnele de foc și sunt din ce în ce mai greu de găsit. La magazine s-au făcut liste de așteptare
De ce Rusia va pierde în războiul din Ucraina. Un expert chinez în geopolitică explică care sunt cei patru factori principali

Cumpărător lemne de foc: "Cumpărăm cât or fi de scumpe. Trebuie să băgăm în foc, nu putem sta în frig".

Cumpărător lemne de foc: "Am luat în primăvară 8 metri cubi de lemn care ne-o costa vreo 42 de milioane, ne mai trebuie încă pe atât, să luăm de acum în continuare să avem pentru toată iarna. Și acum să vedem cât om plăti, cum îl găsim, la ce preț".


După 15 octombrie, Guvernul a decis ca prețul lemnului de foc să fie plafonat la 400 de lei metrul cub, la 1.500 de lei pentru tona de brichete in timp ce in cazul peleților tariful este limitat la 2.000 de lei.

Tanczos Barna, ministrul Mediului: "Prețul plafonat este preț final la consumator, se referă la toți comercianții, toți agenții economici sau persoane fizice care vând lemn de foc. Nu există, în momentul de față, propunere de compensare. Este doar plafonarea prețului".

Adrian Crețu, președintele Asociației Administratorilor de Păduri din România: "Fiind o plafonare, eu o văd ca diferența dintre lemnul de pe piață și acestă plafonare să fie suportată de cineva, cum se practică de obicei la energia electrică cât și la consumul de gaz metan. Nu se va mai vinde și nu va mai cumpăra lemn. Va fi o presiune pe masa lemnoasă pentru aprovizionarea populației cu lemn de foc doar pe ocoalele silvice care poate au prețuri apropiate de această plafonare".

Plafonarea prețurilor, valabilă până la finalul lunii martie a anului viitor

Plafonarea prețurilor va fi valabilă până la finele lunii martie, anul viitor, adică toată iarna. Criza energetică și apropierea sezonului rece au dus prețurile de pe piață și la peste 800 de lei metrul cub, în vreme ce compania de stat Romsilva a vândut anul acesta lemn de foc sub 200 de lei. Romsilva estimează acum că va livra 2 milioane de metri cubi de lemn de foc, în 2022, mai mult față de acum o lună, când făcea calcule pentru 1,6 milioane. Mai bine de jumătate din cantitatea totală e vândută deja.

Cele mai mari prețuri le practică revânzătorii și magazinele de bricolaj , unde lemnele costă dublu.

Prețul depinde de sortiment și locul de livrare. Lemnul vândut de stat, prin Romsilva, costă - la cea mai bună calitate - între 280 de lei metrul cub - la Brașov - și 632 de lei - la Galați. 22 de direcții silvice aveau prețuri mai mari de 400 de lei. Până și lemnul de slabă calitate ajunge la 200 de lei.

Comercianții care nu vor respecta limitele de preț stabilite de autorități riscă amenzi între 3.000 și 5.000 de lei pentru fiecare vânzare.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
Lemnele pentru sobă s-au scumpit drastic. Soluția la care recurg mulți români ca să se încălzească
Lemnele pentru sobă s-au scumpit drastic. Soluția la care recurg mulți români ca să se încălzească

Pentru că lemnul de foc s-a scumpit foarte mult anul acesta, iar o căruță plină costă cel puțin 800 de lei, oamenii de la țară sunt forțați să găsească soluții.

S-au scumpit lemnele de foc și sunt din ce în ce mai greu de găsit. La magazine s-au făcut liste de așteptare
S-au scumpit lemnele de foc și sunt din ce în ce mai greu de găsit. La magazine s-au făcut liste de așteptare

Oamenii au toate motivele să fie speriaţi de iarna ce vine, mai ales că şi lemnul de foc s-a scumpit, şi abia se mai găseşte. La magazinele de bricolaj s-au făcut liste de aşteptare, pentru că stocurile sunt epuizate.

Lemnul de foc, marfă rară în prag de iarnă. Prețurile s-au dublat
Lemnul de foc, marfă rară în prag de iarnă. Prețurile s-au dublat

Lemnul de foc a devenit o marfă rară în prag de iarnă şi, în consecinţă, şi-a dublat preţul. Cel mai rău este în zonele lipsite de păduri, unde metrul cub costă peste 500 de lei. Abia de anul viitor cei de la Romsilva promit că vor mări cotele.

Artiștii care transformă lemnul vechi în obiecte de mobilier unice
Artiștii care transformă lemnul vechi în obiecte de mobilier unice

Deşi pare numai bun de pus pe foc, sunt oameni care reuşesc să-i dea o viaţă nouă. Este vorba despre lemnul vechi, crăpat, mâncat de ploaie şi de carii.

Recomandări
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”

Limitat și strict simbolic, așa califică experții răspunsul Israelului la atacul iranian de sâmbătă. Acțiunea a vizat o bază militară de lângă Isfahan. în vecinătatea unor instalații nucleare.

Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni
Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a negat informaţiile că liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, i-au cerut să se retragă din cursă, dar a precizat că va avea o discuţie cu aceştia, probabil luni.

Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă
Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă

Un nou episod de vreme rea, cu grindină și polei, îi pune în dificultate pe șoferi. Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident produs în județul Sibiu.