Fosta nora a lui Virgil Magureanu, noi dezvaluiri. Cat ar fi platit Crin Antonescu pentru un apartament de 500.000 de euro

×
Codul embed a fost copiat

Fosta nora a celui care a stat in fruntea SRI in anii 90 continua seria dezvaluirilor. Ea sustine ca Virgil Magureanu ar fi obtinut credite de la banci, ajutat de guvernatorul BNR, Mugur Isarescu.

"Nu comentam lucruri care nu sunt finalizate", spune consilierul sau, Adrian Vasilescu. Pe de alta parte, fosta nora a lui Virgil Magureanu, Alina Petre, spune ca se fac presiuni asupra ei ca sa taca. Virgil Magureanu a transmis Stirilor PRO TV ca subiectul nu este de interes national, astfel incat sa merite comentarii.

"Mie imi este foarte frica pentru viata mea, stiu ca poate ar fi trebuit sa tac. Deja am primit amenintari, ca mi se vor face niste dosare, niste inscenari, nu vreau sa ma victimizez, dar chiar avem de-a face cu niste oameni rai. Nu mi se pare normal ca aceasta familie sa ma terorizeze pe mine de atata timp”, spune Alina Petre.

Fosta nora a lui Virgil Magureanu, seful SRI in anii 90, Alina Petre spune ca a tacut de frica doi ani. Acum vrea sa spuna tot si a postat pe pagina ei de Facebook detalii despre presupuse abuzuri si amenintari primite din partea familiei din care a facut parte.

Citește și
andreea marta
Andreea Marta a fost miercuri la DNA pentru a lamuri disparitia sotului sau. Procurorii nu confirma ipoteza unui asasinat
De ce „urăște” Donald Trump Ucraina. În 2019 i-a spui lui Zelenski: „Ucraina știe multe despre asta”

"Dau doar un exemplu prin care mi-au arătat ce putere au încă: Actele firmei mele au ajuns în seiful lui Virgil Măgureanu, iar când le-am cerut, dânsul mi-a transmis că: dacă vin, voi face cunoștință cu asfaltul, de la etajul 3".

Fostul sef al SRI ne-a declarat ca nu il intereseaza aceste vorbe goale si ca tot ceea ce se intampla priveste doar familia, nu este un subiect de interes national.

Alina insa a depus o plangere la politie referitor la aceste amenintari, iar la DNA a formulat trei denunturi in care acuza alaturi de Virgil Magureanu si alte persoane importante din romania de abuzuri si coruptie. Unul dintre acestea se refera la constructia unui bloc.

Alina sustine ca imobilul a fost ridicat intr-o zona verde, din cartierul Floreasca, unde nu putea fi ridicata o casa, daramite un bloc. Dar a fost totusi posibil in urma unor interventii la primarii. Primaria sectorului 1, cea care a emis autorizatia, spune: În condițiile în care solicitantul s-a prezentat cu documentația completă, Primăria Sectorului 1 era obligată să elibereze autorizație de construire în conformitate cu indicatorii urbanistici aprobați de Municipalitate.

Nicusor Dan, un luptator pentru protejarea Bucurestiului, crede ca legea nu a fost respectata. „Aici e clar o ilegalitate. Trebuia construit pe 50% din suprafata terenului si se vede clar ca e pe 90%. Sunt sute de astfel de ilegalitati in Bucuresti.

Femeia mai sustine ca blocul a fost ridicat dupa ce Magureanu l-ar fi convins pe Crin Antonescu sa intervina in ajutorul lui. Ar fi existat chiar si o rasplata.

In blocul ridicat de Virgil Magureanu, Crin Antonescu detine un apartament de peste 200 de metri patrati. Alina Petre sustine ca valoreaza jumatate de milion de euro, dar ca ar fi fost achizitionat de politician cu jumatate de pret.

„In realitate era 500 de mii, iar pe hartie apare cu 242 mii. Dansii nu puteau justifica pretul acelui apartament. „

„Reactia mea este pur si simplu de stupefactie. L-am cumparat in cele mai legale conditii comerciale. Am facut imprumut, am achitat apartamentul si apoi nu am avut nicio alfel de relatie vreodata. Tot felul de absurditati legate de Chiliman, de Oprescu, nu au niciun temei in realitate", raspunde Crin Antonescu.

Celalalta jumatate din pretul apartamentului ar fi fost achitata de Romprest, firma de salubritate care are contract de curatenie cu Primaria sectorului 1 si care la vremea respectiva avea ca actionar pe fiul lui Virgil Magureanu. Compania nu comenteaza afirmatiile.

Acuzatiile Alinei Petre nu se opresc aici. Ea il acuza si pe Mugur Isarescu de trafic de influenta dupa ce ar fi intervenit pentru acelasi Virgil Magureanu pe langa presedintii unor banci ca sa se asigure ca va primi un credit. Banii i-ar fi folosit ca sa construiasca imobilul dar si ca sa-si ridice o fabrica de procesare a fructelor in Giurtelecul Hododului, Satu Mare.

Mugur Isarescu, ca guvernator al BNR, ar fi avut parghiile necesare ca sa intervina atat pe langa bancile romanesti cat si unele din straintate pentru a sprijini obtinerea unor credite.

"Magureanu Virgil si-a exprimat satisfactia privind rezultatul interventiilor, explicandu-ne mie si sotului meu ca Isarescu Mugur Constantin i-a sunat personal pe presedintii a doua bancii si ca in cateva zile i s-a rezolvat favorabil solicitarea de credite. Nu am cunostinta despre vreo suma de bani sau alte cadouri pe care Magureanu Virgil le-ar fi dat lui Isarescu Mugur in schimbul acestor interventii."

„Daca e implicat DNA-ul, daca e ceva de comentat, o va face acolo nu comentam in public lucruri care nu sunt finalizate. Cand banca este reclamata la alte organe, raspunsul nu poate fi dat decat la acele organe”, a spus Adrian Vasilescu, purtatorul de cuvant al BNR.

Toate aceste acuzatii deosebit de grave sunt acum investigate de DNA.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
Citește și...
Fosta nora a lui Virgil Magureanu le-a a spus anchetatorilor cine l-ar fi ucis pe Codrut Marta:
Fosta nora a lui Virgil Magureanu le-a a spus anchetatorilor cine l-ar fi ucis pe Codrut Marta: "L-au ingropat in padure"

Scenariu incredibil in cazul disparitiei lui Codrut Marta, sef de cabinet al fostului presedinte ANAF, Sorin Blejnar.

Andreea Marta a fost miercuri la DNA pentru a lamuri disparitia sotului sau. Procurorii nu confirma ipoteza unui asasinat
Andreea Marta a fost miercuri la DNA pentru a lamuri disparitia sotului sau. Procurorii nu confirma ipoteza unui asasinat

Condamnata recent la trei ani de inchisoare cu suspendare pentru proxenetism, Andreea Marta a aparut miercuri la DNA, pentru a aduce documente ce pot lamuri misterul disparitiei sotului ei, Codrut Marta.

Sorin Blejnar, audiat la DNA: E posibil ca Marta sa fi fost rapit sau ucis
Sorin Blejnar, audiat la DNA: E posibil ca Marta sa fi fost rapit sau ucis

Fostul sef al ANAF Sorin Blejnar a fost audiat, miercuri, de procurorii DNA in dosarul in care este cercetat, alaturi de Codrut Marta si Viorel Comanita, pentru ca ar fi sprijinit un grup infractional. 

Recomandări
Întâlnire de taină la Damasc. Presa din Siria: Șeful Serviciului Secret din România, față în față cu Bashar al-Assad
Întâlnire de taină la Damasc. Presa din Siria: Șeful Serviciului Secret din România, față în față cu Bashar al-Assad

Un diplomat european a dezvăluit, miercuri, pentru Syria TV, că Serviciului Secret din România a vizitat Siria și s-a întâlnit cu președintele Bashar al-Assad și cu directorul serviciilor de informații siriene, Hossam Luke.

Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA
Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA

Israelul și Statele Unite au folosit pentru prima oară într-o situație reală interceptoarele de rachete balistice împotriva proiectilelor lansate de Iran.

România, mamă vitregă pentru elevi. „Masa caldă” e, de fapt, rece în peste 60% din cazuri. Nu toți copiii o primesc
România, mamă vitregă pentru elevi. „Masa caldă” e, de fapt, rece în peste 60% din cazuri. Nu toți copiii o primesc

"Masa caldă" în școli este în peste 60% din cazuri un sendviș sau un pachet cu hrană rece. Programul național funcționează doar într-o treime dintre școlile alese de Ministerul Educației, care dă vina pe incompetența autorităților locale.