Forma in care a ajuns in Parlament legea gratierii. Alesii ar putea sa o modifice substantial la dezbateri

×
Codul embed a fost copiat

Guvernul a trimis la Parlament proiectul de lege pentru gratierea unor pedepse. Potrivit textului, vor fi gratiate in intregime pedepsele cu inchisoarea de pana la 5 ani, insa numai dupa plata unui eventual prejudiciu.

De asemenea, scapa de jumatate din anii de puscarie, gravidele, si persoanele care au in intretinere copii mai mici de 14 ani. Fata de forma initiala, a documentului nu mai sunt favorizati cei care au peste 60 de ani.

Ministrul Justitiei spune ca a ascultat vocea societatii civile si a modificat proiectul privind gratierea. Acesta s-ar aplica doar in cazul celor condamnati la 5 ani de inchisoare cu executare si nu ca in prima faza si celor care au primit pedepse cu suspendare. Daca gratierea ramane asa la acest punct, cei condamnati, precum Liviu Dragnea, la pedepse cu suspendare nu beneficiaza de gratiere.

Se vor bucura insa 1.625 de detinuti cu pedepse mai mici de 5 ani. O alta modificare importanta este cea prin care lista celor gratiati partial se reduce. Dispar persoanele cu varste peste 60 de ani si bolnavii in faze terminale. In schimb, cei care au in intretinere minori pana-n 14 ani beneficiaza de reducerea pedepsei. initial, doar cei care au copii pana in 5 ani primeau gratiere.

De asemenea, cei care pot beneficia de gratiere nu pleca din inchisoare pana nu platesc prejudiciul. Sorin Ovidiu Vantu si Dan Voiculescu sunt doar cateva nume cunoscute din spatele gratiilor care au peste 60 de ani si care inca spera sa plece mai repede acasa.

Citește și
augustin lazar
Procurorul general: OUG privind codurile penale este o ofensa adusa autoritatii judecatoresti. Trebuie atacata la CCR
Arma care-i sperie pe ruși ar putea ajunge în Ucraina. Moscova amenință că va extinde „zona-tampon”

La fel ca in forma initiala a Ordonantei, proiectul gratierii nu se refere la detinutii condamnati pentru crima, viol., trafic de droguri, de persoane, luare sau dare de mita, trafic de influenta sau spalare de bani. Zilele urmatoare, actul normativ va intra in dezbaterea Senatului, iar deputatii vor avea ultimul cuvant. Cum fiecare ales poate depune amendamente, legea gratierii poate suferi modificari substantiale.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
Citește și...
USA Today:
USA Today: "Ce este putina coruptie in Romania?". Pentru tineri, aceasta lupta este despre viitorul lor

Masurile luate de Guvernul de la Bucuresti, care au scos in strada mii de oameni, legalizeaza unele tipuri de coruptie, afirma cotidianului american USA Today, intr-un articol intitulat „Ce este putina coruptie in Romania?”.

Procurorul general: OUG privind codurile penale este o ofensa adusa autoritatii judecatoresti. Trebuie atacata la CCR
Procurorul general: OUG privind codurile penale este o ofensa adusa autoritatii judecatoresti. Trebuie atacata la CCR

Procurorul general al Romaniei, Augustin Lazar, a afirmat ca ordonanta de urgenta prin care sunt modificate Codul Penal si Codul de Procedura Penala sunt ofensatoare pentru autoritatea judecatoreasca si ca este nevoie ca ordonanta sa fie atacata la CCR.

CTP, pentru Stirile Pro TV:
CTP, pentru Stirile Pro TV: "Daca gestul Guvernului e inghitit de populatie, dupa el nu mai urmeaza decat dictatura"

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat dur adoptarea ordonantelor de gratiere si modificare a Codului Penal.

Recomandări
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie

Românii au în conturile personale de pensii Pilon 2 o sumă record. Peste 160.000 de pensii Pilon 2 au fost deja plătite către cei ieșiți din activitate, jumătate din sumă numai anul trecut.

Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune
Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune

În ultimele săptămâni, Statele Unite au trimis în secret rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei pentru a fi folosite în lupta împotriva invadatorilor ruși, iar Ucraina le-a folosit deja de două ori.

Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați
Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu, după ce un medic ginecolog a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o operație de cezariană, acoperită de asigurarea medicală.