Explozii in lant pe sosea. Doua TIR-uri incarcate cu substante inflamabile au fost cuprinse de flacari in urma unui accident

×
Codul embed a fost copiat

Pericol de moarte luni noaptea, pe sosea, in localitatea Cristian, de langa Brasov.

Doua TIR-uri au fost curinse de flacari uriase, in urma unui accident. Una dintre masini era incarcata cu zeci de butoaie cu substante inflamabile care au explodat. Treziti din somn, localnicii au privit neputinciosi valvataia care le ameninta casele, iar interventia pompierilor a fost foarte dificila.

Coliziunea intre cele doua tiruri a avut loc putin inainte de miezul noptii. Unul dintre ele avea o defectiune si stationa pe partea dreapta, iar celalalt, care venea din spate, a intrat in depasire fara sa se asigure. Cand a observat ca din sens opus se apropie o masina, soferul a virat brusc catre dreapta si a agatat vehiculul aflat pe marginea drumului.

Acesta era incarcat cu zeci de butoaie cu ulei, dar si cu plastic, textile si lemne, care in urma impactului s-au aprins imediat. Focul s-a extins rapid si la celalalt tir, iar butoaiele cu uleiuri au explodat rand pe rand. Suflul deflagratiilor a spart geamurile unui case aflate in apropiere.

Din fericire nimeni nu a fost ranit, iar soferii au reusit sa iasa singuri din cabine. Mai multe echipaje de pompieri au luptat mai bine de doua ore cu flacarile, iar soseaua a fost blocata aproape trei ore.

Citește și
Accident TIR
Accident dramatic in Tulcea. O femeie a murit si fata ei a fost ranita, dupa ce au intrat cu masina intr-un TIR
„Păpușa de fier a lui Putin” explică propaganda Kremlinului: „Nu contează ce se întâmplă cu adevărat”
Articol recomandat de sport.ro
Bye, Rangers! Ianis Hagi nu revine în Scoția. "Acord total" cu noul club
Bye, Rangers! Ianis Hagi nu revine în Scoția. "Acord total" cu noul club
Citește și...
ANIMATIE GRAFICA. Un roman a murit si alti doi au fost raniti intr-un cumplit carambol petrecut pe o autostrada din Franta
ANIMATIE GRAFICA. Un roman a murit si alti doi au fost raniti intr-un cumplit carambol petrecut pe o autostrada din Franta

Un roman a murit si alti doi au fost raniti intr-un cumplit accident produs pe o sosea din Franta. Un tanar din Bistrita a pierit carbonizat in cabina unui TIR, dupa ce masina s-a ciocnit violent de un camion condus tot de un roman, din Maramures.

Accident dramatic in Tulcea. O femeie a murit si fata ei a fost ranita, dupa ce au intrat cu masina intr-un TIR
Accident dramatic in Tulcea. O femeie a murit si fata ei a fost ranita, dupa ce au intrat cu masina intr-un TIR

O femeie si-a pierdut viata, iar fata ei, in varsta de 10 ani, a fost transportata in stare grava la spital, dupa ce masina in care se aflau a fost lovita in plin de un TIR.

Recomandări
Împreună, dar despărțiți. Alianța PSD-PNL îi aruncă în lupta pentru Primăria Capitalei pe Firea și Burduja
Împreună, dar despărțiți. Alianța PSD-PNL îi aruncă în lupta pentru Primăria Capitalei pe Firea și Burduja

Medicul Cătălin Cîrstoiu nu va mai fi candidatul PSD-PNL pentru Primăria Capitalei. Decizia a fost luată de Coaliție după o ședință maraton, care a durat peste 14 ore. 

Sondaj INSCOP: Alianța PSD-PNL conduce detajat în intenţii de vot la alegerile europarlamentare. Cine ocupă locul secund
Sondaj INSCOP: Alianța PSD-PNL conduce detajat în intenţii de vot la alegerile europarlamentare. Cine ocupă locul secund

Alianţa PSD-PNL este creditată că 46,6% din intenţiile de vot la alegerile europarlamentare, AUR cu 16,7%, iar Alianţa Dreapta Unită cu 13,8%, conform unui sondaj realizat de INSCOP în luna aprilie, la comanda News.ro.

Procesul istoric al lui Donald Trump. Fostul președinte, acuzat că a încercat să
Procesul istoric al lui Donald Trump. Fostul președinte, acuzat că a încercat să "corupă" alegerile din 2016. Cum se apără

La New York a început, sâmbătă, procesul istoric în care Donald Trump e acuzat că a făcut plăți ilegale ca să ascundă o aventură amoroasă cu o vedetă din filmele pentru adulți.