Explicațiile Guvernatorului BNR pentru valul de scumpiri: Situaţia din România este unicat în Europa

×
Codul embed a fost copiat

După creşterile de preţuri record din ultima vreme, plus anunţurile de scumpiri, şi mai ample de-acum înainte, guvernatorul BNR Mugur Isărescu a fost chemat în Parlament să dea explicaţii.

Şeful Băncii s-a întâlnit doar cu trei senatori, toţi din Opoziţie, asta după ce aleşii de la PSD, ALDE, UDMR şi USR au lipsit de la şedinţa Comisiei de Finanţe.

Isărescu a declarat că aceste creşteri generalizate de preţuri au fost provocate şi de factori externi, dar şi de politica fiscală a Guvernului.

Inflaţia în România este la niveluri record de 6 luni încoace, niveluri care sunt depăşite de la o lună la alta. Asta arată datele Institutului Naţional de Statistică. Apogeul a fost atins în februarie, iar Guvernatorul Mugur Isărescu susţine că în martie va fi cel puţin la fel, în condiţiile în care prognoza BNR pentru luna Paştelui arată creşteri generale de preţuri de 5 procente.

În ultimul an alimentele au apăsat cel mai tare pe bugetul românului - fructele, ouăle, untul, laptele şi carnea s-au scumpit între 5 şi aproape 34%. Apoi preţurile decise de stat au explodat: cele la energie, gaze, încălzire - transformând întreţinerea într-o corvoadă pentru mulţi. Au urcat şi cele la tutun şi combustibili - crescute indirect tot de stat, prin majorarea accizelor.

Citește și
Mugur Isarescu
BNR a revizuit în creștere prognoza de inflaţie. Isărescu avertizează din nou în privința prețurilor: “Cifrele nu arată bine”
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

Guvernatorul a venit la Parlament cu toţi membrii Consiliului de Administraţie din Banca Centrală. O imagine istorică pentru că până acum aceştia nu au fost niciodată văzuţi în formaţie completă, în public. Situaţia din România este unicat în Europa, a spus Guvernatorul - nicio altă ţară comparabilă cu noi nu are un asemenea val de scumpiri.

Mugur Isărescu: "Rata anuală a inflaţiei e în prezent la 1,8% în Cehia, 1,4% în Polonia, 1,9% în Ungaria. În plus, în aceste state se manifestă presiuni de apreciere a monedelor naţionale spre deosebire de România unde, pe fondul unei creşteri semnificative a deficitului de cont curent, există presiune de depreciere a leului."

Guvernatorul le-a explicat celor 3 senatori care au venit să-i asculte, doi de la PNL şi unul de la PMP, că BNR a fost nevoită să majoreze dobânda cheie în primele două luni din an, ca să tempereze creşterea preţurilor.

Mugur Isărescu: "Dacă politica monetară nu va fi ajutată de către politica fiscală, Banca Naţională nu are altă soluţie decât să majoreze şi mai mult ratele de dobândă."

Simplificat, mesajul Guvernatorului sună cam aşa: dacă Guvernul continuă să arunce cu bani în piaţă prin majorări de pensii şi salarii sau ajutoare sociale, BNR nu are altceva de făcut decât să crească şi ea dobânzile. Asta pentru că majorând dobânzile firmele şi populaţia se împrumută mai scump şi încetează cumva să ia credite. Oamenii care au deja credite se vor simţi şi ei mai împovăraţi, cu mai multe datorii şi atunci nu mai dau surplusul de bani pe alte cumpărături. Necumpărând produse, acestea nu se mai scumpesc.

Şedinţa Comisiei de finanţe din Senat, unde a fost invitat Isărescu să explice de ce cresc preţurile, a fost boicotata de Putere. De altfel, mai mulţi lideri PSD şi-au arătat nemulţumirea faţă de BNR, iar Liviu Dragnea i-a transmis de curând o scrisoare guvernatorului BNR în care îi cerea detalii despre inflaţie.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
Citește și...
Dragnea îi răspunde lui Isărescu: ”Suntem dispuși să dezbatem de ce s-a mărit inflația”
Dragnea îi răspunde lui Isărescu: ”Suntem dispuși să dezbatem de ce s-a mărit inflația”

Liviu Dragnea a declarat că politica monetară trebuie realizată în urma unui dialog constant atât cu Parlamentul, cât şi cu Guvernul, şi că este dispus să dezbată motivul pentru care s-a mărit inflaţia şi cum influenţează politica de refinanţare.

BNR a revizuit în creștere prognoza de inflaţie. Isărescu avertizează din nou în privința prețurilor: “Cifrele nu arată bine”
BNR a revizuit în creștere prognoza de inflaţie. Isărescu avertizează din nou în privința prețurilor: “Cifrele nu arată bine”

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, de la 3,2% la 3,5%, prognoza privind inflaţia pentru finalul acestui an şi a estimat un nivel de 3,1% pentru decembrie 2019, a anunţat, vineri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Recomandări
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare
Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare

Este alertă în Slănic Prahova, după ce o stradă din centrul orașului a început să se surpe. Zeci de oameni din blocurile din apropiere au fost evacuați, iar circulația în zonă este oprită.

STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră
STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră

Un instructor de yoga din București, considerat discipol al lui Gregorian Bivolaru, este acuzat fapte grave.