Șofer violent, imobilizat după ce a făcut prăpăd în două benzinării. Reacția martorilor

×
Codul embed a fost copiat

Desfăşurare de forţe sâmbătă seara pe Autostrada Soarelui. Un șofer violent a fost imobilizat de mai mulți bărbați, într-o benzinărie, în timp ce încerca să scape de polițiști.

Martorii povestesc că individul ar fi provocat un scandal într-o altă benzinărie, unde ar fi spart mai multe geamuri cu un scaun, iar când a văzut că se apropie oamenii legii, s-a urcat în maşină şi a fugit.

După puțin timp, a intrat în plin, cu autoturismul, în ușile celei de a doua benzinării, dar cei aflaţi acolo l-au imobilizat până la sosirea polițiștilor. Martorii povestesc că bărbatul s-ar fi aflat sub influența drogurilor. El a fost încătușat și dus la secție pentru a da explicații.

Duminică dimineață Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus ”reținerea unui bărbat de 42 de ani, din București, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la omor calificat, tâlhărie și distrugere.

Cercetările au fost preluate, împreună cu Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei, după ce, în jurul orei 22.30 (14.09.) Secția 11 Poliție a fost sesizată prin apel 112 că la o benzinărie, de pe raza sa de competență, un bărbat, după ce a alimentat, ar fi refuzat să plătească, ba mai mult a cerut, sub amenințare ca angajata să-i remită o sumă de bani. Aceasta a fugit în căutare de ajutor, încercând sa se adăpostească în interiorul unei spălătorii auto aflată în apropiere.

Citește și
Şofer turc, prins cu 20 kg de mărgele maronii ascunse pe corp, sub haine. Ce erau de fapt
Şofer turc, prins cu 20 kg de mărgele maronii ascunse pe corp, sub haine. Ce erau de fapt
De ce Rusia va pierde în războiul din Ucraina. Un expert chinez în geopolitică explică care sunt cei patru factori principali

Bărbatul a urmărit-o, cu masina, ar fi încercat să o lovească, după care ar fi accelerat și s-a îndreptat spre un grup de persoane care stăteau la o masă, în fața spălătoriei. Acestea au reușit să se ferească, bărbatul lovind o masă și rupând o conductă de alimentare cu gaze, după care a fugit.

La fața locului au ajuns de urgență echipaje ale Secției 11, care au demarat verificările. De asemenea a fost sesizat Serviciul Omoruri și Parchetul de pe lângă Tribunalul București care au preluat cercetările.

În urmă activităților desfășurate, bărbatul a fost identificat, fiind depistat pe raza județului Călărași, pe autostradă, fiind adus pentru audieri la Poliția Capitalei.

Procurorul criminalist a dispus reținerea sa urmând să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.”

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
Doi oameni care circulau regulamentar au murit după ce un șofer a intrat pe contrasens
Doi oameni care circulau regulamentar au murit după ce un șofer a intrat pe contrasens

Doi oameni au murit într-un accident produs, sâmbătă, pe raza localităţii Holt din comuna Letea Veche, Bacău, în urma coliziunii dintre două autoturisme.

Şofer turc, prins cu 20 kg de mărgele maronii ascunse pe corp, sub haine. Ce erau de fapt
Şofer turc, prins cu 20 kg de mărgele maronii ascunse pe corp, sub haine. Ce erau de fapt

La Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au fost descoperit peste 20 de kilograme de bijuterii susceptibile a fi din chihlimbar, ascunse în bagajele personale şi pe corpul unui cetăţean turc.

S-a izbit puternic de mașina pe care a încercat să o depășească. Trei persoane, la spital
S-a izbit puternic de mașina pe care a încercat să o depășească. Trei persoane, la spital

Impact violent joi pe o șosea din Buzău. Un șofer de 22 de ani a izbit cu putere mașina aflată în fața lui, pe care încerca să o depășească.

Recomandări
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”

Limitat și strict simbolic, așa califică experții răspunsul Israelului la atacul iranian de sâmbătă. Acțiunea a vizat o bază militară de lângă Isfahan. în vecinătatea unor instalații nucleare.

Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni
Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a negat informaţiile că liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, i-au cerut să se retragă din cursă, dar a precizat că va avea o discuţie cu aceştia, probabil luni.

Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă
Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă

Un nou episod de vreme rea, cu grindină și polei, îi pune în dificultate pe șoferi. Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident produs în județul Sibiu.