Magistratii au RESPINS cererea de stramutare a dosarului ICA depusa de Voiculescu. Cazul ramane la Curtea de Apel Bucuresti

×
Codul embed a fost copiat

Cererea de stramutare a procesului lui Voiculescu a fost respinsa de judecatorii Curtii Supreme. Dosarul privatizarii Institutului de Cercetari Alimentare, in care omul de afaceri este acuzat de spalare de bani, va fi judecat tot de Curtea de Apel.

UPDATE: Asta dupa ce instanta suprema a respins, vineri, cererea lui Dan Voiculescu de stramutare a procesului la o alta instanta. Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie este definitiva, astfel ca dosarul ICA va fi judecat in continuare la Curtea de Apel Bucuresti.

Avocatul lui Dan Voiculescu, Gheorghita Mateut, arata in fata instantei ca exista suspiciunea ca impartialitatea judecatorilor Curtii de Apel Bucuresti (CAB) ar putea sa fie infranta de "presiunea mediatica fara precedent" care se face in acest caz. Avocatul a precizat ca nu sustine ca cei doi magistrati de la Curtea de Apel Bucuresti desemnati sa judece dosarul ICA ar fi lipsiti de impartialitate, dar ca pe parcursul judecarii ar putea sa-si modifice opiniile, din cauza acestei presiuni. Mateut a depus, inainte de inceperea dezbaterilor din acest dosar, aproximativ 300 de pagini cu articole de presa referitoare la judecata din dosarul ICA.

Dan Voiculescu a aratat in fata judecatorilor ca, "intr-un stat de drept, institutiile trebuie respectate". "Din pacate, institutiile sunt confundate cu persoane, iar asta este motivul pentru care las la aprecierea dumneavoastra decizia ce o veti lua in acest dosar", a aratat Voiculescu.

Procurorul DNA prezent la sedinta de judecata a aratat ca mediatizarea excesiva nu este un motiv intemeiat, pentru ca dosarul ICA este unul vechi, procesul fiind judecat de ani de zile. Magistratul a precizat ca Voiculescu a determinat judecarea cazului la Tribunal si ulterior la Curtea de Apel Bucuresti, prin demisiile sale din Parlament.

Citește și
Voiculescu
"Te-a trimis Basescu?" Reactia lui Dan Voiculescu dupa ce un barbat i-a aruncat bani la picioare in fata Tribunalului
De ce „urăște” Donald Trump Ucraina. În 2019 i-a spui lui Zelenski: „Ucraina știe multe despre asta”

ICCJ judeca cererea de stramutare a dosarului ICA

ICCJ judeca vineri cererea de stramutare a dosarului privatizarii Institutului de Cercetarii Alimentare, in care este inculpat si Dan Voiculescu.

Vineri, 11 iulie, Dan Voiculescu da o noua batalie in dosarul privatizarii ICA, deschis in 2008. Inalta Curte de Casatie si Justitie trebuie sa judece cererea de stramutare a dosarului formulata de avocatii omului de afaceri, care spun ca presedintele completului de judecata de la Curtea de Apel nu este impartial.

Daca cererea de stramutare va fi admisa, Dan Voiculescu ar putea obtine o noua amanare. Omul de afaceri s-a prezentat deja la ICCJ in aceasta dimineata impreuna cu avocatii sai. Instanta suprema a judecata cererea este acum in pronuntare.

- Pledoaria avocatilor
- Istoricul cererii de stramutare
 

Pledoaria avocatilor
Avocatul lui Dan Voiculescu, Gheorghita Mateut, a depus, inainte de inceperea dezbaterilor din acest dosar, aproximativ 300 de pagini cu articole de presa referitoare la judecata din dosarul ICA. Potrivit Mediafax, el a aratat ca exista suspiciunea ca impartialitatea judecatorilor Curtii de Apel Bucuresti (CAB) ar putea sa fie infranta de "presiunea mediatica fara precedent" care se face in acest caz. Avocatul a precizat ca nu sustine ca cei doi magistrati de la Curtea de Apel Bucuresti desemnati sa judece dosarul ICA ar fi lipsiti de impartialitate, dar ca pe parcursul judecarii ar putea sa-si modifice opiniile, din cauza acestei presiuni.

Gheorghita Mateut a adaugat ca, prin intermediul presei, "a fost inoculata ideea falsa ca Voiculescu este implicat in faptele de coruptiei ale unui judecator arestat". Avocatul a mentionat ca este falsa ipoteza ca acuzatiile din dosarul ICA ar urma sa se prescrie, precizand ca aceasta informatie a aparut pentru ca magistratii sa urgenteze judecarea cazului.

Mateut a contestat si modul in care a fost constituit ultimul complet de judecata din dosarul ICA, precizand ca la Curtea de Apel Bucuresti s-au decis in 26 iunie noii membri ai completului, desi acestia erau atunci judecatori la Tribunalul Bucuresti si au venit la CAB din 1 iulie, cand au si inceput judecarea cauzei. Avocatul a adaugat ca decizia de vineri a instantei supreme implica toti judecatorii de la Curtea de Apel Bucuresti, pentru ca hotararea de infiintarea a ultimului complet de judecata din dosarul ICA a fost luata de Colegiul de conducere al CAB.

Judecatorii, "vadit ostili"
Avocatul a mai aratat ca judecatorii desemnati in noul complet nu aveau timpul necesar sa analizeze toate actele dosarului ICA si a precizat ca acestia au avut o atitudine "vadit ostila", pentru ca imediat dupa preluarea judecarii au luat o masura exagerata, respectiv instituirea sechestrului asigurator. Mateut a adaugat ca cei doi judecatori din completul de la CAB au respins toate cererile facute de apararea lui Dan Voiculescu, ceea ce ar denota lipsa de impartialitate a acestora.

In finalul pledoariei, Mateut a spus ca doreste ca prin decizia ICCJ de vineri sa fie pastrate doar audierile din dosarul ICA si sa se respinga masura instituirii sechestrului. Dan Voiculescu a aratat in fata judecatorilor ca, "intr-un stat de drept, institutiile trebuie respectate". "Din pacate, institutiile sunt confundate cu persoane, iar asta este motivul pentru care las la aprecierea dumneavoastra decizia ce o veti lua in acest dosar", a aratat Voiculescu.

Procurorul DNA prezent la sedinta de judecata a aratat ca mediatizarea excesiva nu este un motiv intemeiat, pentru ca dosarul ICA este unul vechi, procesul fiind judecat de ani de zile. Magistratul a precizat ca Voiculescu a determinat judecarea cazului la Tribunal si ulterior la Curtea de Apel Bucuresti, prin demisiile sale din Parlament.

Judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie au ramas in pronuntare si urmeaza sa stabileasca daca admit cererea de stramutare si trimit cauza la o alta instanta a unei Curti de Apel din tara sau dosarul se judeca in continuare la CAB. 

Cererea de stramutare
Marti, 8 iulie, avocatii lui Dan Voiculescu au depus la Curtea Suprema, o cerere pentru ca stramutarea dosarului privatizarii ICA sa fie decisa mai rapid. Initial, decizia in acest sens fusese stabilita pentru data de 24 septembrie, insa aparatorii lui Dan Voiculescu au solicitat ca ICCJ sa ia o hotarare mai repede. Motivul invocat de avocati: dosarul ICA, judecat la Curtea de Apel Bucuresti, s-ar putea incheia pana la data stabilita pentru judecarea cererii de stramutare.

Curtea de Apel trebuie sa decida asupra sentintei data de Tribunalul Bucuresti, care in septembrie anul trecut l-a condamnat pe Voiculescu in dosarul ICA la 5 ani si jumatate de inchisoare cu executare si interzicerea drepturilor civile.

Aici gasiti istoricul dosarului ICA

Cererea de stramutare a fost depusa de avocatul lui Voiculescu, Gheorghita Mateut, care a si facut anuntul pe acest subiect. Avocatii lui Dan Voiculescu spun ca au inaintat solicitarea de stramutare dupa ce la termenul din 1 iulie al procesului au sesizat faptul ca noul presedinte al completului de judecata de la Curtea de Apel Bucuresti nu este impartial. De altfel, tot la termenul din 1 iulie avocatii au incercat – fara succes – sa recuze completul de judecata.

In cazul in care judecatorii Curtii Supreme admit cererea de stramutare a dosarului, cauza se va muta la o alta instanta egala in grad cu cea a Curtii de Apel Bucuresti. Daca stramutarea are loc dupa ce Voiculescu a primit o decizie in dosar, sentinta va fi casata si se va rejudeca in alta parte. Daca respunsul va fi negativ, decizia Curtii de Apel Bucuresti va ramane definitiva si irevocabila.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
Citește și...
Dan Voiculescu NU a scapat de drumurile zilnice la politie. Tribunalul Bucuresti i-a respins cererea
Dan Voiculescu NU a scapat de drumurile zilnice la politie. Tribunalul Bucuresti i-a respins cererea

A fost o zi cu ghinion pentru Dan Voiculescu. Tribunalul i-a raspins cererea, asa ca va fi cercetat in continuare sub control judiciar in dosarul in care este acuzat de santaj

"Te-a trimis Basescu?" Reactia lui Dan Voiculescu dupa ce un barbat i-a aruncat bani la picioare in fata Tribunalului

Pentru a sasea zi consecutiv, Dan Voiculescu s-a prezentat la Inspectoratul de Politie Judetean Ilfov, de vreme ce se afla sub control judiciar in dosarul in care este acuzat de santaj. Un protestatar l-a asteptat in fata portii.

Dan Voiculescu spune ca este urmarit din cauza situatiei lui Mircea Basescu.
Dan Voiculescu spune ca este urmarit din cauza situatiei lui Mircea Basescu. "Dupa dezvaluiri, unii oameni au rabufnit"

StirilePROTV.ro au transmis LIVE conferinta de presa pe care a sustinut-o presedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, in cadrul careia a promis ca va face dezvaluiri incendiare despre privatizarea ICA.

Recomandări
Întâlnire de taină la Damasc. Presa din Siria: Șeful Serviciului Secret din România, față în față cu Bashar al-Assad
Întâlnire de taină la Damasc. Presa din Siria: Șeful Serviciului Secret din România, față în față cu Bashar al-Assad

Un diplomat european a dezvăluit, miercuri, pentru Syria TV, că Serviciului Secret din România a vizitat Siria și s-a întâlnit cu președintele Bashar al-Assad și cu directorul serviciilor de informații siriene, Hossam Luke.

Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA
Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA

Israelul și Statele Unite au folosit pentru prima oară într-o situație reală interceptoarele de rachete balistice împotriva proiectilelor lansate de Iran.

România, mamă vitregă pentru elevi. „Masa caldă” e, de fapt, rece în peste 60% din cazuri. Nu toți copiii o primesc
România, mamă vitregă pentru elevi. „Masa caldă” e, de fapt, rece în peste 60% din cazuri. Nu toți copiii o primesc

"Masa caldă" în școli este în peste 60% din cazuri un sendviș sau un pachet cu hrană rece. Programul național funcționează doar într-o treime dintre școlile alese de Ministerul Educației, care dă vina pe incompetența autorităților locale.