Donatii prin SMS pentru "Cumintenia Pamantului". Ce se intampla cu banii romanilor daca nu se strange toata suma

Cumintenia Pamantului

Donatiile in campania de subscriptie publica pentru achizitionarea "Cuminteniei Pamantului" de Constantin Brancusi se vor putea face si prin SMS, dar si prin campanii de tip teledon, a declarat Dan Suciu.

Anuntul a fost facut de purtatorul de cuvant al Guvernului, vineri, intr-un briefing la Palatul Victoria. In acest sens, Guvernul a adoptat vineri o ordonanta de urgenta pentru completarea OUG nr. 10 din 30 martie 2016 privind stabilirea masurilor necesare in vederea asigurarii resurselor financiare pentru achizitionarea unui bun apartinand patrimoniului cultural national mobil clasat in categoria tezaurul patrimoniului cultural national mobil, relateaza Agerpres.

"In ordonanta pe care Guvernul a aprobat-o astazi (n. r. – vineri) cream mecanismele de colectare si de colaborare cu persoane juridice interesate pentru a sprijini aceasta actiune. Conform modificarilor pe care le-am aprobat astazi, Guvernul, prin Ministerul Culturii, poate incheia contracte cu persoane juridice de drept privat, cu sau fara scop lucrativ, pentru a sprijini colectarea de fonduri, poate stabili in mod expres modalitati de colectare a fondurilor si termenele pana la care banii pot fi virati in conturile ministerului si, de asemenea, in baza acelorasi contracte, aceste persoane juridice de drept privat vor suporta integral, din fonduri proprii, toate cheltuielile necesare pentru colectarea donatiilor, avand responsabilitatea integrala pentru gestionarea sumelor pana la virarea acestora. Pe scurt, este vorba de crearea mecanismelor pentru ca procesul de donatie sa poata avea loc si prin SMS-uri si prin campanii de donatie de tip teledon. Nu avem acest cadru legal in momentul acesta, pentru o institutie a statului. L-am creat in acest moment", a explicat Dan Suciu.

Purtatorul de cuvant al Guvernului a invitat televiziunile sa sprijine campania pentru "Cumintenia Pamantului". "Ma adresez televiziunilor, daca pot, sa sprijine aceasta campanie si (...) sa organizeze teledonuri. Le vom asigura sigur tot sprijinul necesar, atat cat putem si cat putem contribui si noi la aceasta campanie. Dar suntem desigur interesati de o coparticipare si de sprijinul pe care fiecare televiziune in parte il poate asigura pentru o campanie de teledon, de exemplu acestui proces care tine pana la urma de consolidarea patrimoniului national", a afirmat Suciu.

Acesta a precizat ca urmeaza sa fie incheiate acorduri cu toti operatorii de telefonie mobila, pentru a putea fi facute donatii prin SMS.

Citește și
Cumintenia Pamantului
"Brancusi e al meu": cum puteti dona pentru Cumintenia Pamantului. Pana acum, s-au strans doar 50.000 de euro
Prețul eliberării Alinei Apostol din „gulagul” chinezesc. Fost deținut al regimului de la Beijing: „Cu chinezii trebuie să negociezi direct!”. Răspunsul Ministerului Justiției din România

"Nu s-au incheiat acordurile pentru simplul motiv ca nu aveam cadrul legal. Am incercat sa gasim o formula de a avea aceste acorduri si intentia (...) era de a avea cu toti operatorii de SMS acest acord, dar ne trebuia acest cadru legal pentru donatiile pe SMS, de aceea am adoptat ordonanta de urgenta", a spus Dan Suciu.

Potrivit acestuia, numerele de telefon la care se vor putea face donatii vor fi anuntate intr-o saptamana. "Probabil intr-o saptamana, incercam sa o facem cat mai repede pentru ca e in interesul nostru sa facem cat mai repede acest anunt. In momentul respectiv afisam si la campania propriu-zisa care a inceput, campania de publicitate, si numerele respective, le vom promova intens", a mentionat Suciu.

Acesta a precizat ca, cel mai probabil, in cazul sumelor donate prin SMS se va merge pe practica traditionala.

"In acest moment, site-ul (campaniei - n.r.) este functional, se poate dona orice suma pe (...) www.brancusiealmeu.ro (...) printr-o procedura simpla (...). Pe SMS vor fi sume probabil traditionale, pentru ca deja exista o practica pe metodologia respectiva de donatie si cred ca vom merge si noi pe aceasta practica de donatie (...) 2-4-8 sau 10 euro", a explicat Dan Suciu.

Intrebat cum vor fi returnati banii donati prin SMS, daca in urma campaniei nu se vor strange sumele necesare pentru achizitionarea operei "Cumintenia Pamantului", Suciu a raspuns: "Noi plecam de la premisa ca strangem banii respectivi, de aceea facem toate mecanismele si stabilim toate motoarele de strangere a fondurilor. (...) Sa plecam de la premisa ca strangem banii - de aceea facem aceasta campanie - si sa aratam aceasta solidaritate nationala fata de un bun public care intra in patrimoniul cultural al Romaniei si (...) al nimanui altcuiva".

Dan Suciu nu a dat detalii despre sumele colectate pana in prezent in cadrul campaniei, precizand ca urmeaza sa fie facute publice saptamana viitoare.

"Luni avem o conferinta de presa prin care avem o lansare (...) formala a campaniei. (...) Incercam sa avem si participarea premierului", a adaugat Suciu.

Guvernul Romaniei si Ministerul Culturii au lansat saptamana trecuta campania nationala pentru achizitionarea operei lui Brancusi prin subscriptie publica. Mai multe personalitatati ale lumii culturale, printre care Andrei Plesu, Victor Rebengiuc sau Oana Pellea, dar si sportivi sau cantareti, apar in videoclipuri de promovare a campaniei si le transmit romanilor sa doneze. Pe langa cele 5.000.000 de euro pe care le pune la dispozitie, Guvernul trebuie sa adune 6.000.000 din donatii pana pe 30 septembrie. In urma cu o saptamana, donatiile se ridicau la suma de 50.000 de euro.

Totodata, Ciolosi a anuntat duminica pe pagina sa de Facebook ca isi va dona tot salariul pe luna aprilie, in valoare de 16.000 de lei, acestei cauze: "A inceput campania pentru 'Cumintenia Pamantului' a lui Brancusi. In ce ma priveste, am decis sa donez salariul din luna aprilie pentru acest proiect. Va indemn si pe voi, pe fiecare, sa faceti dupa cum va indeamna constiinta si dupa posibilitatile pe care le aveti. Eu unul am decis sa fac acest lucru pentru ca Brancusi este si al meu."

Potrivit Secretariatului General al Guvernului, venitul prim-ministrului pe luna ianuarie, cand a avut loc ultima actualizare, a fost de 15.825 de lei net.

Detalii despre cum puteti dona, gasiti pe site-ul brancusiealmeu.ro.
 

Articol recomandat de sport.ro
Ce mesaj a transmis fotbalistul eliminat de Istvan Kovacs în Barcelona - PSG
Ce mesaj a transmis fotbalistul eliminat de Istvan Kovacs în Barcelona - PSG
Citește și...
Dacian Ciolos si-a donat tot salariul pe luna aprilie.
Dacian Ciolos si-a donat tot salariul pe luna aprilie. "Va indemn si pe voi sa faceti cum va indeamna constiinta"

Premierul Romaniei a anunta duminica seara ca si-a donat tot salariul, de aproape 16.000 de lei.

"Brancusi e al meu": cum puteti dona pentru Cumintenia Pamantului. Pana acum, s-au strans doar 50.000 de euro

Guvernul Romaniei si Ministerul Culturii au lansat joi campania nationala pentru achizitionarea Cuminteniei Pamantului prin subscriptie publica.

Romanii nu se inghesuie sa doneze pentru
Romanii nu se inghesuie sa doneze pentru "Cumintenia Pamantului". Solutia Guvernului in cazul in care nu se vor strange banii

Cum strangerea de donatii pentru "Cumintenia Pamantului" nu prea are succes, alesii au gasit o varianta ca Statul sa nu piarda renumita sculptura a lui Brancusi.

Recomandări
FMI: Riscul de recesiune a economiei mondiale este minim, în ciuda incertitudinilor geopolitice
FMI: Riscul de recesiune a economiei mondiale este minim, în ciuda incertitudinilor geopolitice

Unul dintre cei mai importanţi economişti ai Fondului Monetar Internaţional a semnalat un risc redus de recesiune globală, în ciuda zgomotelor continue de incertitudine geopolitică, relatează CNBC.

Pompierii continuă căutările sub dărâmături în urma exploziei din Craiova. Momentul deflagrației violente a fost filmat
Pompierii continuă căutările sub dărâmături în urma exploziei din Craiova. Momentul deflagrației violente a fost filmat

O explozie puternică a transformat miercuri noapte într-o ruină o clădire pentru nefamiliști din Craiova. O femeie a murit, iar alte trei persoane au ajuns la spital, după ce o parte din primul etaj s-a prăbușit.

WSJ: Liderii de război ai Israelului nu au încredere unii în alţii. Există păreri radicale și o rivalitate veche
WSJ: Liderii de război ai Israelului nu au încredere unii în alţii. Există păreri radicale și o rivalitate veche

După şase luni de conflict împotriva Hamas, publicul israelian este profund divizat în ceea ce priveşte modul în care se poate câştiga războiul din Fâşia Gaza.