Cum opera gruparea din România care a furat cinci milioane de euro prin fonduri europene. Avea peste 150 de firme fictive

×
Codul embed a fost copiat

Marți, au avut loc peste 160 de percheziții, simultan în România și în Austria, într-un dosar instrumentat de Parchetul European, condus de Laura Codruța Kovesi.

Ancheta la care au fost mobilizați 400 de polițiști și de jandarmi vizează un grup infracțional specializat în fraudarea de fonduri europene și naționale și spălare de bani. Perchezițiile au avut loc inclusiv la locuințele unor funcționari publici și la sediile unor instituții de stat. Prejudiciul în acest caz, depășește cinci milioane de euro. Verificările au început în vestul țării, la Timișoara.

Echipajele anchetatorilor au pornit în zorii zilei de 28 iunie spre mai multe adrese din Timișoara. Potrivit anchetei Parchetului European, condus de Codruța Kovesi, gruparea opera din 2017. De atunci, indivizii au reușit să înființeze cel puțin 150 de firme - toate fictive. Le foloseau ca să se poată înscrie pentru finanțare europeană.

Practic, firmele primeau bani din fonduri europene și naționale pe baza unor dosare incomplete. Achizițiile solicitate pentru o așa zisă activitate a unor întreprinderi, fie în domeniul agricol, fie în alte zone de activitate, erau, de fapt, doar pe hârtie.

Cu documente false sau incomplete, suspecții întocmeau facturi care dovedeau, chipurile, că ar fi cumpărat utilaje sau diverse bunuri, așa cum prevedeau proiectele pe baza cărora primeau banii europeni. În realitate, acestea nu au fost niciodată achiziționate, iar tranzacţiile erau fictive.

Citește și
De ce Rusia va pierde în războiul din Ucraina. Un expert chinez în geopolitică explică care sunt cei patru factori principali

Potrivit unor surse apropiate anchetei, liderii grupării din România ar fi controlat o firmă austriacă, pe care ar fi folosit-o pentru obținerea documentelor false. Această firmă ar apărea în cel puțin 35 de proiecte finanțate cu bani europeni, susțin procurorii de la Bruxelles.

Pentru implementarea proiectelor şi obţinerea fondurilor, persoanele bănuite ar fi folosit documente false de la societăţi care nu ar fi desfăşurat niciun fel de activitate şi pe care tot ele le-ar fi controlat.

Odată ce banii europeni erau viraţi în conturile suspecţilor, indivizi din anturajul grupării scoateau sumele, în numerar, din ATM-uri. Apoi banii erau investiţi în numele unor terţi, aşa încât să nu poată fi urmărită sursa lor.

Liderii grupării cheltuiau banii pe case și mașini, liniștiți că li s-a pierdut urma. De altfel, în imaginile făcute publice de Parchetul European apar mașini scumpe și teancuri de bancnote de 100 și 200 de euro.

Anchetatorii au anunțat că sunt verificate inclusiv sediile unor instituții publice, dar și locuințele unor funcționari publici. La Timișoara, au controlat sediul Agenției de Dezvoltare Regională, dar și Centrul Regional de Afaceri.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
Der Spiegel: Kövesi, alungată în România, apreciată la Bruxelles. „Va trebui să își facă dușmani în aproape 24 de țări”
Der Spiegel: Kövesi, alungată în România, apreciată la Bruxelles. „Va trebui să își facă dușmani în aproape 24 de țări”

Publicația germană Der Spiegel i-a dedicat un articol președintei Parchetului European (EPPO), Laura Codruța Kövesi.

Recomandări
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”

Limitat și strict simbolic, așa califică experții răspunsul Israelului la atacul iranian de sâmbătă. Acțiunea a vizat o bază militară de lângă Isfahan. în vecinătatea unor instalații nucleare.

Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni
Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a negat informaţiile că liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, i-au cerut să se retragă din cursă, dar a precizat că va avea o discuţie cu aceştia, probabil luni.

Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă
Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă

Un nou episod de vreme rea, cu grindină și polei, îi pune în dificultate pe șoferi. Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident produs în județul Sibiu.