Cum arata ''Lord of the Seas'', un faimos vas de lux, care a ajuns in Constanta. Turistii au platit 25.000 de euro de om

×
Codul embed a fost copiat

''Lord of the Seas'', un faimos vas de lux, a acostat la Constanta, pentru a prelua turisti straini. Acestia au achitat, cate 25.000 de euro de persoana, pentru o saptamana pe mare.

In paralel, litoralul nostru este fortat sa se dezvolte, ca sa poata sa primeasca ambarcatiuni de agrement.

In prezent, nu putem sa ne comparam cu Bulgaria sau Grecia. Nu avem nici benzinarii in porturi, iar proprietarii de barci sunt obligati sa isi care combustibilul in canistre.

'Lord of the Seas'' are 58 de metri lungime si poate gazdui, pe langa cei 11 membri ai echipajului, inca 12 persoane. Pasagerii sunt cazati in 6 apartamente de lux, iar la bord au un restaurant, bar, sala de fitness si piscina.

De la Constanta, strainii vor pleca spre Burgas, iar de acolo vor naviga in Marea Mediterana.

Citește și
petrecere iaht
Distractie pe iaht, in Marea Neagra, cu dansatori si bufet suedez. Cat costa o petrecere de o zi in largul marii
Hanul cu Tei se vinde cu 1,6 milioane€. Clădirea, cumpărată de Ilie Dumitrescu în 2004

Patru porturi pentru ambarcatiuni de agrement - numite marine - functioneaza si pe litoralul romanesc, la Limanu, Mangalia, Eforie Nord si Portul Tomis din Constanta.

Multi romani si-au cumparat in leasing vile plutitoare de sute de mii de euro, care au ajuns insa inapoi la constructori din cauza neplatii ratelor.

Haralambie Beizadea, producator ambarcatiuni: "Am incercat sa dezvoltam un segment de piata pentru oameni care isi doresc sa iasa pe mare, dar care nu isi permit sau poate nu vor sa investeasca prea mult in ambarcatiuni. Atunci cand ambarcatiunile devin scumpe, incep sa fie comparate cu masinile si atunci ei prefera masina ca o folosesc tot anul."

Dupa zece ani de pauza, oamenii fac iar investitii. Acum insa fiecare mie de euro este calculata cu masura.

Constructorul ii explica unui client: "Deci daca sunt 20 de cai, avem motor de 2500, sistemul de transmisie este de ordinul a 2-3 sute de euro, volanul 100 spre 3000, ar fi echiparea si barca, vreo 2.500-3.000 de euro."

Acum sunt cautate barci de pana in 50.000 de euro, iar in momentul achizitionarii sunt luate in calcul si taxele portuare. In cele patru marine, o nava care acosteaza o singura zi plateste in medie 15 euro.

Abonamentul anual pentru o ambarcatiune de 10 metri, care include paza, electricitate si apa, poate ajunge si la 1.200 de euro.

Insa, din pacate, desi s-au aliniat la preturile internationale, porturile noastre pentru iahturi mai au de lucru la capitolul oferte: infrastructura si facilitati.

Ovidiu Rebegel, importator barci: Suntem singura tara din lume unde intr-o marina nu este o benzinarie.
Reporter: Si cum fac cei care au iahturi? Cu canistrele?
Ovidiu Rebegel: "Da, isi iau 4-5 oameni, se duc si cara 3-4 sute de liri, poate o tona."

Cine vrea sa simta briza marii in larg si nu are mii de euro, poate sa inchirieze un iaht. Costa 600 de lei de persoana.

Cristian Barhalescu, presedinte Asociatia Litoral: "O plimbare cu barca este un segment pe care ne dorim sa il dezvoltam din ce in ce mai mult."

Potrivit autoritatilor, prima marina in care se va construi si o benzinarie speciala pentru ambarcatiuni va fi amplasata in Portul Tomis.

Articol recomandat de sport.ro
Presa din Spania a reacționat imediat după ce Simona Halep a aflat că joacă cu Paula Badosa în primul meci de la revenire
Presa din Spania a reacționat imediat după ce Simona Halep a aflat că joacă cu Paula Badosa în primul meci de la revenire
Citește și...
La un targ de ambarcatiuni din Capitala au fost expuse barci cu aer conditionat si bucatarie. Cum arata cea de 70.000 de euro
La un targ de ambarcatiuni din Capitala au fost expuse barci cu aer conditionat si bucatarie. Cum arata cea de 70.000 de euro

Cei care iubesc marea gasesc la un targ deschis in Capitala barci de la cateva mii de euro, pana la ambarcatiuni cu aer conditionat si bucatarie.

Distractie pe iaht, in Marea Neagra, cu dansatori si bufet suedez. Cat costa o petrecere de o zi in largul marii
Distractie pe iaht, in Marea Neagra, cu dansatori si bufet suedez. Cat costa o petrecere de o zi in largul marii

Petreceri pe iaht, in Marea Neagra, cu dansatori si bufet suedez. Cat costa o petrecere de o zi in largul marii

Turismul de iahting, tot mai popular pe litoralul romanesc. Suma la care se ridica o zi de vacanta in larg
Turismul de iahting, tot mai popular pe litoralul romanesc. Suma la care se ridica o zi de vacanta in larg

Turismul de iahting este tot mai vizibil pe litoralul romanesc. Oameni cu adevarat indragostiti de mare, dar si de linistea din larg, dau camera de hotel pe o cabina dintr-o barca.

"7 zile pe barca trec altfel decat 7 zile intr-un hotel". Cum aleg tot mai multi romani sa-si petreaca vacanta

O noua pasiune ia avant in randul oamenilor activi, care iubesc marea.

Recomandări
Opoziția austriacă, despre Schengen: Poziția guvernului austriac faţă de extinderea Schengen este ruşinoasă
Opoziția austriacă, despre Schengen: Poziția guvernului austriac faţă de extinderea Schengen este ruşinoasă

Opoziţia guvernului Austriei faţă de extinderea spaţiului Schengen prin includerea României şi a Bulgariei este ruşinoasă, incorectă şi ineficientă, a declarat Walter Baier, cap de listă al Partidului Stângii Europene. 

Putin, despre alegerile din Rusia: „O campanie electorală civilizată și în deplină concordanță cu legile”
Putin, despre alegerile din Rusia: „O campanie electorală civilizată și în deplină concordanță cu legile”

Vladimir Putin și-a sărbătorit luni seară victoria electorală în Piața Roșie, înțesată de ruși. Liderul de la Kremlin a marcat cu o baie de mulțime și împlinirea a zece ani de la anexarea ilegală a Crimeei.

Bani europeni pentru înființarea centrelor de colectare, refuzați de primării. Câmpurile au devenit „magnet” pentru deșeuri
Bani europeni pentru înființarea centrelor de colectare, refuzați de primării. Câmpurile au devenit „magnet” pentru deșeuri

Peste 1.900 de primării ar fi putut să ia bani europeni prin PNRR pentru înființarea așa-numitelor centre de colectare cu aport voluntar.