Coronavirus România, LIVE UPDATE 5 aprilie. 151 de decese, 3.864 de persoane infectate

×
Codul embed a fost copiat

Coronavirus România, LIVE UPDATE 5 aprilie. Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, sâmbătă, că numărul deceselor a ajuns la 151.

 

Coronavirus România, LIVE UPDATE 5 aprilie:

 

UPDATE 18:43 Încă un deces de coronavirus la Centrul privat de Îngrijiri Bătrâni "Sf. Ilie", aflat în carantină 

 

Încă un deces cauzat de noul coronavirus, al unui bărbat în vârstă de 74 de ani, a fost înregistrat duminică, la Centrul privat de Îngrijiri Bătrâni "Sf. Ilie" din Galaţi, locaţie plasată sâmbătă în carantină după decesul altui vârstnic şi de unde alte patru persoane pozitive la Covid-19 sunt internate la Spitalul de Boli Infecţioase din localitate.

Citește și
Țăndărei a intrat în carantină. Joc de-a șoarecele și pisica între locuitori și polițiști
Țăndărei a intrat în carantină. Joc de-a șoarecele și pisica între locuitori și polițiști
„Păpușa de fier a lui Putin” explică propaganda Kremlinului: „Nu contează ce se întâmplă cu adevărat”

Bărbatul de 74 ani era internat la Spitalul de Boli Infecţioase, unde a murit sâmbătă, iar duminică a fost confirmată infectarea cu Covid-19. Bărbatul a fost contact cu bătrânul de 82 ani decedat anterior.

Toate cele 140 de persoane internate la Centrul privat de Îngrijiri Bătrâni "Sf. Ilie", plasat în caratină, sunt testate în cadrul unei anchete epidemiologice, demarată încă de sâmbătă.

Tot la acest cămin este instituţionalizată femeia de 82 ani, care iniţial a fost declarată cazul 137 de deces, dar de fapt este tratată de coronavirus la Spitalul de Boli Infecţioase.

Potrivit managerului Spitalului de Boli Infecţioase din Galaţi, Mihaela Debita, patru persoane din acest cămin sunt internate cu coronavirus, iar la finalizarea anchetei epidemiologice se va face dezinfecţia locaţiei.

UPDATE 18:00 Încă trei persoane infectate cu noul coronavirus au murit

 

Încă trei persoane infectate cu noul tip de coronavirus au murit, numărul total de persoane decedate ridicându-se la 151, a informat duminică Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Este vorba despre trei bărbaţi în vârstă de 68, 56 şi respectiv 74 de ani, din judeţele Ilfov, Suceava şi Galaţi.

Bărbatul 68 ani din judeţul Ilfov, dializat la clinică privată Bucureşti, a intrat în contact caz confirmat, fiind ulterior internat la Spitalul Clinic de Nefrologie "Carol Davila" din Bucureşti. El a murit pe 26 martie, fiind confirmat pozitiv cu două zile mai devreme. Decesul a fost raportat de Spitalul Clinic de Nefrologie "Carol Davila" la DSP Ilfov în data de 2 aprilie, iar DSP Ilfov a făcut raportarea în cursul zilei de duminică.

Bărbatului de 56 ani din judeţul Suceava, cu boală renală în stadiu final, i-a fost recoltată proba la Spitalul Câmpulung Moldovenesc pe 27 martie, iar decesul a survenit la SJU Suceava pe 30 martie, confirmarea infectării venind pe 4 aprilie.

Bărbatul de 74 ani din judeţul Galaţi, aflat în Centrul de Îngrijiri Bătrâni Galaţi, a avut contact cu cazuri confirmate. Recoltarea a fost făcută pe 4 aprilie, când a survenit şi decesul, iar confirmarea a venit în cursul zilei de duminică.

UPDATE 17:44 Primul deces de coronavirus la căminul de bătrâni din Galați aflat în carantină

 

Primul deces de coronavirus, un bărbat în vârstă de 82 de ani, a fost înregistrat la Căminul privat pentru persoane vârstnice "Sf. Ilie" din Galaţi, locaţie plasată sâmbătă în carantină, şi de unde alte patru persoane pozitive la Covid-19 sunt internate la Spitalul de Boli Infecţioase din localitate.

Bărbatul a fost internat iniţial pe 3 aprilie la Spitalul de Boli Infecţioase, dar starea lui s-a înrăutăţit şi a fost transferat pe secţia de terapie intensivă la Spitalul Judeţean de Urgenţă, unde a decedat pe 4 aprilie.

Conform datelor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică, bărbatul avea multiple comorbidităţi - demenţă, cardiopatie ischemică, fibrilaţie atrială şi insuficienţă cardiacă.

Bărbatul era internat la Căminul privat de îngrijire a bătrânilor "Sf. Ilie", plasat în carantină, unde sunt internate aproximativ 140 de persoane, care sunt testate în cadrul unei anchete epidemiologice, demarată încă sâmbătă.

Tot la acest cămin este instituţionalizată femeia de 82 ani, care iniţial a fost declarată cazul 137 de deces, dar de fapt este tratată de coronavirus la Spitalul de Boli Infecţioase.

Potrivit managerului Spitalului de Boli Infecţioase din Galaţi, Mihaela Debita, patru persoane din acest cămin sunt internate cu coronavirus, iar la finalizarea anchetei epidemiologice se va face dezinfecţia locaţiei.

UPDATE 15:12 Mureş: 51 de angajaţi ai Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, în izolare la domiciliu

 

Un număr de 51 de angajaţi ai Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş sunt în izolare la domiciliu, după confirmarea infectării cu coronavirus la un cadru medical.

”Urmare a confirmării pozitive COVID-19 a unui cadru medical din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, începând din data de 04.04.2020, 51 de persoane din rândul personalului medico-sanitar şi auxiliar au intrat în autoizolare la domiciliu, pentru siguranţa tuturor”, a transmis, duminică, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.

Sursa citată a precizat că, potrivit Metodologiei de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19), actualizată în data de 03.04.2020, contacţii asimptomatici ai cazurilor confirmate, inclusiv personal medico-sanitar, nu fac obiectul testarii.

În acest caz, se recomandă auto-izolare la domiciliu 14 zile de la ultimul contact, aceştia testându-se la apariţia simptomatologiei, în decurs de 14 zile de la ultimul contact.

UPDATE 15:00 Timiş: Maternitatea Odobescu îşi restrânge activitatea, 25 de persoane au fost depistate COVID pozitiv

 

Activitatea secţiilor de obstetrică-ginecologie şi neonatologie ale Clinicii "Dr. Dumitru Popescu" (maternitatea Odobescu) a Spitalului Municipal Timişoara va fi restrânsă, fiind asigurate doar urgenţele, după ce 25 de persoane - cadre medicale, lehuze şi o gravidă - au fost confirmate cu COVID-19, potrivit informaţiilor furnizate, duminică, de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Timiş.

"Având în vedere faptul că în secţiile de obstetrică-ginecologie şi neonatologie ale Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara au fost confirmate 25 de cazuri COVID-19 pozitive (13 cadre medicale, 11 lehuze şi o gravidă), urmare a reevaluării situaţiei, DSP Timiş a transmis mai multe recomandări, între care restrângerea activităţii unităţii sanitare, astfel încât să fie asigurate doar urgenţele", a afirmat purtătorul de cuvânt al DSP Timiş, Cornelia Bubatu.

Potrivit acesteia, alte recomandări vizează externarea pacientelor a căror stare de sănătate permite acest lucru, în urma unei evaluări individuale; izolarea personalului medical şi auxiliar care a avut contact direct cu caz confirmat COVID-19, timp de 14 zile de la ultimul contact.

UPDATE 13:00 Buletinul de presă ora 13:00, de la Grupul de Comunicare Strategică

 

Până astăzi, 5 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 3.864 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 374 au fost declarate vindecate și externate.

Totodată, până acum, 148 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș și Mehedinți, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 251 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 141 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 15.980 de persoane. Alte 108.810 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 401 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 129 în Spania, 236 în Italia, 15 în Franța, 8 în Germania, 4 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în Indonezia și câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Belgia și SUA. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 27 de cetățeni români aflați în străinătate, 9 în Italia, 7 în Franța, 4 în Marea Britanie, 6 în Spania și unul în Germania, au decedat.

UPDATE 12.30 Ministrul Sănătății continuă verificările în teritoriu

 

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății se află în județul Constanța, unde a vizitat deja Spitalul de Boli Infecțioase. Ministrul Sănătății va vizita și spațiile de carantină și Spitalul Județean din Constanța.

Ministrul Sănătății discută la fața locului cu autoritățile locale medicale și administrative, dar mai ales cu personalul medical implicat direct în actul medical.

Sunt verificate circuitele, stocul de echipamente și medicamente, realizându-se o analiză a nevoilor pentru a se putea interveni operativ pentru limitarea oricăror riscuri.

Ministrul discută cu echipele medicale și cele de management despre proceduri și respectarea lor.

UPDATE 12:27 Încă doi pacienți cu coronavirus au murit

 

Deces 147

Bărbat de 82 ani din Căminul de bătrâni, județul Galați.

Data confirmării: 03.04.2020.
Data internării: 03.04.2020 - BoIi Infecțioase -ATI.
Data deces: 04.04.2020.
Comorbidități: demență, cardiopatie ischiemica, fibrilatie atrială, insuficiență cardiacă.

Deces 148

Femeiede 70 ani din județul Giurgiu. Internată și izolată în SUUB în 03.04.2020.
Data recoltarii: 03.04.2020.
Data confirmării: 04.04.2020.
Data deces: 04.04.2020.
Comorbidități: Insuficiență renală cronică dializată

 

UPDATE 10:35  Autorităţile din Vaslui se confruntă cu lipsa spaţiilor pentru carantină


Autorităţile atrag atenţia asupra faptului că locurile pentru carantinarea persoanelor care se întorc din străinătate sunt insuficiente la nivelul judeţului Vaslui.

Prefectul judeţului, Mircea Gologan, a declarat că cea mai dificilă situaţie cu care s-a confruntat a fost în cursul zilei de sâmbătă, când zeci de persoane venite din străinătate au stat mai multe ore pe Stadionul Municipal din Vaslui, deoarece nu existau spaţii în care să fie cazate.

"A fost un moment delicat, facem eforturi pentru găsirea de soluţii şi sperăm să nu mai avem astfel de situaţii. Dacă cetăţenii continuă să vină în acelaşi ritm, lucrurile vor deveni complicate. Ieri (sâmbătă - n.r.) au venit 100 de oameni, cu o zi înainte am carantinat 67 de persoane; depăşim capacitatea de cazare a judeţului în câteva zile", a declarat, duminică, pentru Agerpres, prefectul judeţului Vaslui.

Autorităţile au reuşit să cazeze toţi cetăţenii veniţi în ultimele zile, la acest moment fiind ocupate spaţiile disponibile din municipiile Vaslui şi Bârlad.

La nivelul judeţului există şi hoteluri care nu pot fi utilizate deoarece nu au aviz din partea Direcţiei de Sănătate Publică pentru a primi persoane în carantină.

Conform ultimei raportări, în judeţul Vaslui sunt 12 persoane cu confirmate cu COVID-19, 371 de persoane în carantină instituţionalizată, iar în ultimele 24 de ore 21 de cetăţeni au părăsit centrele de carantină. În izolare la domiciliu sunt la această dată 2.967 de persoane, cu 86 mai puţine faţă de ziua precedentă.

UPDATE 10:00 CJSU Vaslui: Cetăţenii din judeţ vor putea ieşi din case doar cu faţa acoperită
 

Cetăţenii din judeţul Vaslui vor avea obligativitatea să iasă din case doar dacă vor avea nasul şi gura acoperite cu măşti de protecţie sau alte materiale textile, au decis membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU).

Potrivit prefectului judeţului Vaslui, Mircea Gologan, măsura va intra în vigoare începând cu data de 6 aprilie.

"Am decis obligativitatea utilizării de măşti sau alte mijloace de protecţie, fulare, eşarfe, pentru acoperirea zonei feţei în locurile publice şi în spaţiile comerciale. Nasul şi gura trebuie să fie acoperite, astfel încât dacă persoanele tuşesc sau strănută să nu îi afecteze pe ceilalţi", a declarat duminică, pentru AGERPRES, prefectul Mircea Gologan.

Totodată, potrivit deciziei luate în cadrul CJSU Vaslui, administratorii de magazine, şantiere sau alte spaţii în care populaţia are acces, dar şi cei care îşi desfăşoară activitatea în instituţiile publice pot fi sancţionaţi dacă permit accesul cetăţenilor care nu sunt protejaţi.

15.252 de persoane în carantină instituționalizată

 

Persoanele decedate diagnosticate cu COVID-19 erau internate în spitale din Dolj, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Arad, Bacău, Timiş, Cluj, Neamţ, Hunedoara, Constanţa, Satu Mare, Sibiu, Ialomiţa, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Dâmboviţa, Vrancea, Galaţi, Caraş-Severin, Mureş şi Mehedinţi.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 15.252 de persoane. Alte 113.449 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 36.092 de teste.

Poliţiştii şi jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 7.824 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 15.917.600 de lei.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, potrivit informaţiilor obţinute de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 317 cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 129 în Spania, 152 în Italia, 15 în Franţa, 8 în Germania, 4 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în Indonezia şi câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Belgia şi SUA. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 26 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 9 în Italia, 7 în Franţa, 4 în Marea Britanie, 5 în Spania şi unul în Germania, au decedat.

Țăndărei, al doilea oraș pus sub carantină după Suceava


După cele două zile de apeluri disperate, din partea edililor locali, orașul Țăndărei a fost pus sub carantină.

Șapte oameni au murit acolo până acum, răpuși de noul virus. Cauza pare să fie faptul că sute de locanici s-au întors în Țăndărei din Italia, Spania, Anglia ori Germania, de teama coronavirusului. Dar l-au adus cu ei. Chiar atunci când în Capitală se decidea intrarea oraşului în carantină, colegul nostru Paul Angelescu se afla la faţa locului, pentru a vedea cum respectă localnicii regulile. Ei bine, NU le respectă absolut deloc...

Numai la Țăndărei, românii s-au întors cu sutele acasă, speriați de noul coronavirus. Și vor mai veni: este așteptat un nou val!

Articol recomandat de sport.ro
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Citește și...
America se pregătește pentru ce e mai rău:
America se pregătește pentru ce e mai rău: "Va fi multă moarte în următoarele două săptămâni”

"Va fi multă moarte în următoarele 2 săptămâni!". Este avertismentul dur, dat de președintele Donald Trump compatrioților săi. 

Țăndărei a intrat în carantină. Joc de-a șoarecele și pisica între locuitori și polițiști
Țăndărei a intrat în carantină. Joc de-a șoarecele și pisica între locuitori și polițiști

Cu excepții precise, nimeni nu intră și nu iese din Țăndărei, Ialomița, oraș în carantină.

Ordonanţa Militară nr 7, publicată în Monitorul Oficial. Textul integral
Ordonanţa Militară nr 7, publicată în Monitorul Oficial. Textul integral

Ordonanţa Militară nr 7, emisă sâmbătă de către ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a fost publicată în Monitorul Oficial partea I de sâmbătă, 4 aprilie.

Recomandări
Ce a cerut vehement Cătălin Cîrstoiu în ședința coaliției care l-a „descalificat” din cursă. Informații din culise
Ce a cerut vehement Cătălin Cîrstoiu în ședința coaliției care l-a „descalificat” din cursă. Informații din culise

După 15 ore de discuții, liderii PNL și PSD au renunțat la candidatul comun Cătălin Cîrstoiu pentru Primăria Generală a Capitalei. Cătălin Cîrstoiu nu a vrut să renunțe, ba chiar a cerut și garanții.

Prima reacție a lui Cîrstoiu, după ce a fost retras din cursă: „Un medic nu abandonează niciodată”
Prima reacție a lui Cîrstoiu, după ce a fost retras din cursă: „Un medic nu abandonează niciodată”

Cătălin Cîrstoiu susține că nu a luat decizia de face un pas înapoi „pentru că un medic nu abandonează niciodată” şi că, „în fond, decizia politică trebuie să revină liderilor politici”.

Ploi în majoritatea regiunilor ţării, până miercuri dimineaţă. Zonele care se află sub Cod galben | HARTĂ
Ploi în majoritatea regiunilor ţării, până miercuri dimineaţă. Zonele care se află sub Cod galben | HARTĂ

Meteorologii anunţă ploi în majoritatea regiunilor ţării, până miercuri dimineaţă, dar şi precipitaţii mixte la munte.