Comportament șocant al unui medic din Arad: „Îți pierzi degetul, e problema ta”. Reacția spitalului în care lucrează acesta

medic
Shutterstock

Nemulțumit de felul în care i-a vorbit un medic care urma să-l opereze, un pacient care a suferit un accident grav a plecat de la Arad la Timișoara pentru a-și rezolva problema.

 

Este vorba despre un pacient în vârstă de 34 de ani care în data de 13 august a ajuns la unitatea de primiri urgențe de la Spitalul Județean Arad din cauza unui accident casnic.

Acesta și-a tăiat trei degete de la o mână cu flexul, suferind leziuni majore. Pacientul a fost transportat la spital, unde i s-a făcut o radiografie, fiindu-i recomandată internarea.

Bărbatul a refuzat ,invocând motive personale, însă a fost de acord să se prezinte la spital a doua zi dimineața pentru a fi operat.

Conversație hilară între medic și pacient

A doua zi, duminică, bărbatul a revenit la spital pentru a se consulta cu medicul chirurg cu privire la intervenție. Acesta se plânge de atitudinea doctorului Cecilia Coadă, chirurg plastician în Spitalul Județean Arad.

Citește și
Arma care-i sperie pe ruși ar putea ajunge în Ucraina. Moscova amenință că va extinde „zona-tampon”

Pacientul a semnalat echipei Știrile ProTV situația hilară prin care a trecut. Acesta povestește că a auzit cum medicul a strigat după asistentă spunându-i: „Hai bagă câte doi că n-am timp de ei”.

„Hai treci odată înăuntru și stai jos” – ar fi spus medicul, conform spuselor pacientului.

Pacient: „La intrarea în cabinet, aceasta nu m-a întrebat ce am pățit ci doar a afirmat pe un ton ridicat: <<Tu ești ăla care nu s-a internat? Ți-am văzut radiografia, îi incredibil de grav, tot e praf>>”.

Pacientul mai povestește că a încercat să afle mai multe detalii despre operația la care urmează să fie supus, însă s-a lovit de atitudinea irascibilă a medicului.

Pacient: „Reacția doamnei doctor la întrebarea <<Nu știu cu ce v-am supărat, doamnă, dar n-am mai avut nicio operație până acuma, și aș vrea doar să știu ce urmează>> a fost una deosebit de acidă și de o violență verbală absolut inacceptabilă”.

„Doamnă e la piață, aici e doamna doctor și n-am timp să-ți explic ție sau la toți ce vă fac. Dacă vrei, vii în blocul operator și vezi.(...)Da, că nu am ce face mai bun în timpul liber, decât să mi-l pierd cu toți…*insultă*(...) Toți vreți să știți ce se întâmplă, la tine am de lucru ore întregi, ai oase fracturate, sparte, tendoane și ligamente rupte, n-am timp să-ți explic, dacă vii în blocul operator îți zic, dacă nu, îți pierzi degetul, e problema ta, nu mă interesează”, ar fi rărspuns medicul, conform reclamației făcută de pacient.

Pacientul a plecat de la SJU Arad la UPU Timișoara, unde i-a fost efectuată o nouă radiografie. Acesta susține că medicii de la Timișoara i-au transmis că prima radiografie, făcută la Arad, este greșită.

Radiografie greșită

Pacientul a mai menționat că medicul nici măcar nu a dat jos bandajul aplicat de cei de la UPU în ziua precedentă.

„La ora 11:50 am intrat în UPU Timișoara unde am fost preluat și mi s-a făcut o radiografie nouă, unde spre stupoarea mea, am aflat de fapt că degetul trei nu era amputat parțial, precum mi s-a spus la Arad, ci era doar dislocat, iar o bucată de os trebuia eliminată, împreună cu reatașarea tendonului extensor. Radiografia din Arad a fost mecanic, biologic și practic greșită, nu coincidea cu rana și cu modul în care aceasta a fost făcută, nici cu unghiul de incidență a discului circular”, povestește pacientul care în final a fost operat la Timișoara, conform criticarad.ro

Bărbatul a formulat și transmis o plângere către conducerea spitalului semnalând comportamentul lipsit de profesionalism al medicului Cecilia Coadă, care acum riscă să fie cercetat disciplinar.

Reacția spitalului

Contactat de Știrile ProTv, purtătorul de cuvânt de la Spitalul Județean de Urgență Arad a confirmat că sesizarea pacientului este analizată de Comisia de disciplină a unității medicale.

„Am primit joi sesizare de la pacient. Conducerea spitalului a trimis-o mai departe către comisiile de reclamații, de etică, către Comisia de disciplină, pentru că ei sunt cei în măsură, conform legislației, să analizeze ce s-a întâmplat, să ceară puncte de vedere de la medicii implicați. (...)Medicul nu a mai primit și alte sesizari până în prezent”, a declarat purtătorul de cuvânt de la SJU Arad.

Referitor la prima radiografie efectuată la Arad, cea care ar fi greșită, purtătorul de cuvânt al spitalului precizează că a fost un punct de vedere la medicul șef al laboratorului de radiologie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
Citește și...
Un studiu al Parlamentului European arată că România este pe ultimul loc din UE în susţinerea sectorului privat prin PNRR
Un studiu al Parlamentului European arată că România este pe ultimul loc din UE în susţinerea sectorului privat prin PNRR

Parlamentul European a vrut transparență în ceea ce privește cheltuirea fondurilor europene și a făcut un studiu să vadă cine sunt primii 100 de mari beneficiari ai PNRR din țările membre.

ANIMAȚIE GRAFICĂ cu accidentul de pe A1, în care șoferul unui BMW a murit străpuns de glisiera parapetului
ANIMAȚIE GRAFICĂ cu accidentul de pe A1, în care șoferul unui BMW a murit străpuns de glisiera parapetului

Un accident înfiorător s-a petrecut pe autostrada A1, între București și Pitești! Un șofer care nu şi-a mai stăpânit maşina pe șoseaua umedă a intrat violent în separatorul de sensuri.

Poșta Română scoate la închiriere sute de spații poziționate în zone centrale. Numai în București sunt peste 25 de imobile
Poșta Română scoate la închiriere sute de spații poziționate în zone centrale. Numai în București sunt peste 25 de imobile

Peste tot în România, Poșta scoate la închiriere sute de spații poziționate în zone centrale. Responsabilii companiei au lansat și un site de specialitate cu întreaga ofertă unde o să găsiţi de la apartamente, la terenuri, și spații comerciale.

Recomandări
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie

Românii au în conturile personale de pensii Pilon 2 o sumă record. Peste 160.000 de pensii Pilon 2 au fost deja plătite către cei ieșiți din activitate, jumătate din sumă numai anul trecut.

Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune
Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune

În ultimele săptămâni, Statele Unite au trimis în secret rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei pentru a fi folosite în lupta împotriva invadatorilor ruși, iar Ucraina le-a folosit deja de două ori.

Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați
Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu, după ce un medic ginecolog a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o operație de cezariană, acoperită de asigurarea medicală.