Cel mai mare exercitiu NATO de parasutare din ultimii 25 de ani a avut loc la Galati. Aceeasi operatiune, in alte trei tari

×
Codul embed a fost copiat

Cel mai mare exercitiu NATO de parasutare din ultimii 25 de ani a inceput miercuri la Galati, in Poligonul Smardan. Aproape 250 de militari - americani, italieni si spanioli - au sarit cu parasuta din 6 avioane, in timp ce la sol ii astepta lupta.

Aceeasi operatiune s-a desfasurat simultan si in Germania, Italia si Bulgaria. Cu ocazia actiunii din Romania, a fost anuntata si inaugurarea primului comandament NATO operational in tara noastra.

Exercitiul a fost organizat de Fortele terestre ale Statelor Unite ale Americii in Europa. Conform scenariului, militarii americani, italieni si spanioli, care s-au lansat din avioane, au fost asteptati la sol de 60 de militari romani - din Batalionul 300 infanterie. Ei au fost cei care au intruchipat fortele inamice.

"Scopul exercitiului este de a ne imbunatati pregatirea, de a ne ascuti cutitele. In al doilea rand, ne demonstram capabilitatile", a declarat generalul Stephen J. Townsend, comandantul Corpului XVIII.

Aceeasi desfasurare de forte a avut loc miercuri in alte 3 tari membre NATO, in cadrul aceluiasi exercitiu. In total, peste 4.800 de militari s-au antrenat simultan.

Citește și
accident colaj
Cum s-a produs accidentul de la showul aviatic din Anglia soldat cu 7 morti. Marturiile spectatorilor care au filmat momentul
Ce au păţit poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat

"Suntem pregatiti, cunoastem foarte bine procedurile NATO si le aplicam in campul tactic. Acesta este locul unde se vede foarte clar interoperabilitatea", a declarat general maior Dumitru Scarlat, seful Statului Major al Fortelor Terestre Romane.

Comandamentul NATO va fi operational din data de 3 septembrie si va functiona la Bucuresti.
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
Citește și...
Masacru intr-o baza militara din Rusia. Un soldat a deschis focul asupra colegilor sai
Masacru intr-o baza militara din Rusia. Un soldat a deschis focul asupra colegilor sai

Incident cu final tragic intr-o cazarma din regiunea ruseasca Kostroma.

Cum s-a produs accidentul de la showul aviatic din Anglia soldat cu 7 morti. Marturiile spectatorilor care au filmat momentul
Cum s-a produs accidentul de la showul aviatic din Anglia soldat cu 7 morti. Marturiile spectatorilor care au filmat momentul

Sunt cel putin sapte morti si un ranit in stare critica, dupa ce un avion militar de epoca s-a prabusit in cursul unui show aerian, in sudul Angliei.

Intors din Afganistan, un soldat ii invata pe romani tehnici de supravietuire. Cum va poate salva viata un sac de gunoi
Intors din Afganistan, un soldat ii invata pe romani tehnici de supravietuire. Cum va poate salva viata un sac de gunoi

Sfaturi pretioase pentru cei care iubesc drumetiile si le place sa traiasca periculos. Folosit cum trebuie, un sac de gunoi, de pilda, ii poate salva de hipotermie.

Recomandări
Crescătorii de păsări vin cu precizări despre culorile puilor și controalele efectuate de autorități
Crescătorii de păsări vin cu precizări despre culorile puilor și controalele efectuate de autorități

Uniunea Crescătorilor de Păsări din România, din care fac parte aproximativ 150 de crescători, asigură consumatorii că puii din magazine sunt siguri pentru consum.

Primele roșii românești costă de două ori mai mult decât carnea: ”Exagerat! Nu se poate!”. Ce prețuri vor fi de Paște
Primele roșii românești costă de două ori mai mult decât carnea: ”Exagerat! Nu se poate!”. Ce prețuri vor fi de Paște

Primele roșii românești au apărut în piețe, însă puțini clienți le pot cumpăra pentru că un kilogram ajunge și la 50 de lei. Dublu față de pieptul de pui, de exemplu.  

Pedeapsa primită de paramedicul SMURD care a agresat sexual o pacientă, în ambulanță, în drum spre Spitalul Elias
Pedeapsa primită de paramedicul SMURD care a agresat sexual o pacientă, în ambulanță, în drum spre Spitalul Elias

Un paramedic SMURD, acuzat că a agresat sexual o pacientă pe care trebuia să o transporte în siguranță, la spital, a fost condamnat la 5 ani și 5 luni de închisoare.