Ce cred soldații ruși care au luptat pe front în Ucraina despre mobilizarea parțială a lui Putin. „Sincer, toți vor muri”

soldati rusi
Shutterstock

Campania de mobilizare parțială a lui Putin se desfășoară deja de aproximativ o săptămână. Unii recruți noi au fost deja trimiși pe front fără niciun fel de pregătire, alții dorm pe jos în barăci care arată mai mult ca niște celule de închisoare.

Mulți au fost forțați să cumpere suplimente de bază și echipament pe banii lor și, în unele cazuri, recruților li s-au dat arme acoperite cu rugină, conform Meduza.

Kirill, soldat pe bază de contract: Dacă e să fiu sincer, toți vor muri acolo. Vor fi mutilați și uciși. Aceasta nu este o armată instruită! Eu, de exemplu, am slujit [ca soldat pe bază de contract] pentru o lungă perioadă de timp, apoi am ales să merg eu însumi [pe frontul din Ucraina] și m-am trezit nepregătit. Din prima zi, mi-am dat seama că am făcut cea mai mare greșeală din viața mea. Când am decis să plec în Ucraina, eram un patriot convins. Am crezut că acolo sunt formațiuni naziste, cum ar fi Sectorul de Dreapta, Aidar, Azov. Toate canalele de Telegram și TV au fost concepute pentru a ne pompa [chestiile astea] în creier. Dar chiar și când eram conduși peste graniță în Ural, mi-am dat seama că noi suntem ocupanții, noi eram fasciștii. Eu [...] stăteam pe bancheta camionului și mă uitam la scenele care treceau prin fața ochilor mei, la ceea ce lăsam în urmă, toate acele sate distruse din Harkov. Mi-am dat seama că, de fap,t distrugeam o țară, împreună cu populația sa de civili”.

„Nu sunt doar o monedă de schimb! Sunt soldat pentru armata rusă”

Kirill, soldat pe bază de contract:Treceai printr-un sat și copiii alergau pe drum și făceau gesturi după tine. Lumea era cu susul în jos. Mă simțeam gol pe dinăuntru. Îți dai seama că toată viața ta de până acum a fost ficțiune. Un balon de săpun. Am călătorit așa până la Izium. Am petrecut trei zile în prima linie și am primit un alt semnal de alarmă când „ai noștri” ne-au atacat. Apoi, au început acele comenzi stupide... Am servit de mai multe ori și îmi dau seama când sunt trimis la masacru. Și i-am spus imediat acelui tip cu epoleți mari să se ducă dracului: „Nu sunt doar o monedă de schimb! Sunt soldat rus! Nu poți să mă arunci sub autobuz așa, pur și simplu!”. El mi-a răspuns: „Toți sunteți doar carne de tun. Sunteți al treilea grup de oameni care formează acest batalion. Știți unde au murit primele două grupuri? Aici veți muri și voi”. Apoi i-a spus comandantului meu: „Trimiteți carnea”. Ei încercau să avanseze și ne-au aruncat într-o fortăreață ucraineană, unde operau tancuri, artilerie și mitraliere, iar ucrainenii aveau sute de trupe de soldați, în timp ce noi aveam doar 40. Te trezești o persoană și, până seara, ai devenit altcineva. Treci prin metamorfoze atât de intense încât te sperie. Te sperie cât de orb erai. Și surd”.

Citește și
Vladimir Putin
Directorul CIA, despre mobilizarea parțială a lui Putin: „Armata lui nu are forță de muncă. Asta e numai una dintre probleme”
Mesaj către Zelenski: „OK, am reuşit. Acum du-te şi câştigă lupta”


Soldatul rus mai povestește și cum încerca să le explice oamenilor cum stau lucrurile acolo, însă nimeni nu l-a ascultat


Kirill, soldat pe bază de contract:Am zăcut în șanț două sau trei zile și am plecat cu primul vehicul pe care l-am văzut. Am sărit în primul vehicul care a părăsit pozițiile noastre pentru a lua mâncare și muniție. La început, ei mi-au spus: „Nu primim refugiați”, dar le-am spus: „Am o armă, așa că mă veți lua într-un fel sau altul”. Este o perioadă înfricoșătoare: 1922–1939 revine, doar că 100 de ani mai târziu. Și chiar vreau să le spun [noilor recruți] că ar trebui să se întoarcă cu toții, oricât de mulți ar fi, să se întoarcă spre Moscova. Chiar și atunci când am încercat să le explic lucruri oamenilor, ei nu m-au ascultat. Nimeni nu crede, înțelegeți? Și eu eram așa, și a fost o vreme când oamenii care fuseseră deja în Ucraina au încercat să mă convingă să renunț. M-au sunat chiar din prima linie și mi-au spus să nu mă gândesc la asta”.

Anatoly, un mercenar din grupul Wagner, despre noii recruți 

Anatoly, mercenar din grupul Wagner: Am primit o citație zilele trecute. L-am sunat imediat pe comisarul militar și i-am spus unde poate merge. S-a simțit jignit: „De ce îmi vorbești așa?”. Ei bine, cum ar trebui să vorbesc cu tine, tovarășe colonel? Am făcut șase luni acolo [în Ucraina, ca parte a PMC Wagner]. „Glumești pe seama mea cu asta? Nu știam că tocmai te-ai întors de acolo!”. Ei bine, desigur [Wagner] nu a împărtășit aceste informații oficial, era ca și cum nici nu am fi fost acolo. Iar comisarul militar știe perfect cu cine a vorbit. El a spus: „Ei bine, haideți, o vom rezolva.” Nu am cum să merg acolo, înțeleg că mă vor încătușa, mă vor băga într-un tren și mă vor trimite departe. M-au sunat deja o grămadă de băieți proaspăt mobilizați să mă întrebe: „Ce fac? Unde ar trebui să merg?”. Continuați, le spun eu, serviți. Le-am spus ce cizme să-și cumpere și cum să se comporte acolo. Unii dintre prietenii mei au avut recent copii, teoretic, acești oameni nu pot fi recrutați. Dar ei îi recrutează oricum. Oamenii iau cu mâinile de cap, nu știu ce sa facă. Mulți oameni au împrumuturi și credite ipotecare. Cine le va plăti acum? Nu înțeleg ce va realiza această mulțime de oameni. Dacă noi, profesioniștii, am luat „bătaie” acolo, ce cred ei că vor face? Cel mai bun scenariu este ca ei să rămână în rezerve [în Donbas]. Cel mai rău este că mor ca niște eroi. Mai ales dacă sunt aruncați acolo după o săptămână de antrenament. O săptămână, asta nu este absolut nimic! Unitățile de luptă au nevoie de cel puțin o lună până la o lună și jumătate pentru coeziunea unității”.

„Mobilizarea este dovada că armata a fost învinsă”

Chingiz, soldat pe bază de contract: Această [mobilizare] este dovada că armata a fost învinsă. Și ei recrutează pe oricine și pe toată lumea. Mulți oameni nu înțeleg, dar așa stau lucrurile: armata profesionistă a Rusiei a fost distrusă în ultimele șase luni, iar acum recrutează întreaga rezervă. Chiar și noi am avut pierderi uriașe. Și acum este doar o mulțime de oameni cărora li s-a dat un formular. [...] Ce diferență vor face [în prima linie]? Pur și simplu vor muri degeaba. Aceștia sunt doar civili care și-au făcut serviciul militar [obligatoriu] la un moment dat”.

 

Articol recomandat de sport.ro
”O echipă maghiară poate ajunge în Liga 1 din România. Anti-maghiarismul, tipic la București”. Reacție deplasată a fotbalistului ungur legitimat în România
”O echipă maghiară poate ajunge în Liga 1 din România. Anti-maghiarismul, tipic la București”. Reacție deplasată a fotbalistului ungur legitimat în România
Articolul face parte din:

Război în Ucraina, ziua 218. Zelenski: „Repet, pentru cei care înţeleg doar rusă: Dacă vrei să trăieşti, fugi”

Zelenski ar putea merge la New York pentru a participa la Adunarea Generală a ONU. Ar fi prima ieșire din țară de la invazie
Zelenski: "Ucraina nu acceptă preluările de teritorii. Repet, pentru cei care înţeleg doar rusă: Dacă vrei să trăieşti, fugi"

"Ucraina nu poate şi nu va suporta nicio încercare a Rusiei de a pune mâna pe vreo parte a pământului nostru", a spus preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în discursul său zilnic, potrivit site-ului preşedinţiei, scrie News.ro. 

arestare FSB
Putin bagă "poezia" în închisoare. Trei poeți ruși au fost arestați, după ce au citit un text împotriva mobilizării parțiale

Un tribunal rus a dispus, miercuri, arestarea a trei tineri poeţi care au participat la o lectură literară împotriva mobilizării anunţate de autorităţi pentru războiul din Ucraina, unul dintre ei susţinând că a fost violat de poliţie în timpul arestării.

Rusia recunoaște ”erori” în mobilizarea dictată de Putin. Bătrâni bolnavi, moașe și studenți, chemați să meargă la război
Moscova se pregătește de anexare. În Piața Roșie sunt instalate scene și tribune pentru presupuse celebrări populare

În timp ce armata ucraineană aproape a încercuit orașul Lyman, ocupat din luna mai de ruși, Moscova se pregătește să anexeze regiunile Donețk, Luhansk, Herson și Zaporojie.

gazoduct nord stream
Nord Stream: A fost descoperită o a patra scurgere la conductă

Garda de Coastă suedeză a găsit o a patra scurgere pe conducta Nord Stream. Două dintre scurgeri au fost descoperite în zona suedeză, iar două în regiunea daneză.  

nord stream
Polonia, Norvegia și Danemarca au inaugurat un gazoduct strategic a doua zi după exploziile de la Nord Stream 1 și 2

Statele nordice și Germania investighează scurgerile majore de gaz din conductele Nord Stream 1 și 2, din Marea Baltică.

Vladimir Putin
Directorul CIA, despre mobilizarea parțială a lui Putin: „Armata lui nu are forță de muncă. Asta e numai una dintre probleme”

Directorul CIA, William Burns, a susținut că „mobilizarea militară parțială” a președintelui rus, Vladimir Putin, nu va îmbunătăți substanțial poziția Rusiei în război.

Zece ani de închisoare pentru dezertorii armatei ruse. Vladimir Putin a promulgat legea
Soldat rus înregistrat în timp ce spunea că a primit ordin să ucidă „pe toți cei pe care îi vede”, inclusiv civili ucraineni

Un soldat rus a fost înregistrat în timp ce spunea că a primit ordin să-i ucidă „pe toți cei pe care îi vede”, chiar dacă este vorba despre civili.

 

mobilizare rusia
Fuga de mobilizarea lui Putin are un preț mare. Cât costă un loc în mașinile care îi trec pe bărbații ruși granița cu Georgia

De la începutul lunii septembrie, mii de cetățeni ruși au trecut granița Rusiei cu Georgia. Dar din 21 septembrie, când a fost Putin a anunțat mobilizarea militară parțială, aproximativ 10.000 de persoane au trecut zilnic frontiera.

Putin acordă compensații de câte 75.000 de euro familiilor soldaților uciși în războiul din Ucraina
”Putin este un prost.” ”Nu am văzut nici măcar un fascist”. Înregistrări cu discuțiile soldaților ruși din Ucraina

Jurnaliștii de la New York Times au publicat înregistrările audio și traducerile apelurilor telefonice ale soldaților ruși aflați pe teritoriul Ucrainei, care se plângeau - în luna martie - către familiile și prietenii lor.  

nord stream
MAE rus: Avariile de la conductele Nord Stream s-au produs într-o zonă controlată de serviciile de informaţii americane

Ministerul de Externe rus a afirmat joi că avariile de la conductele Nord Stream care au determinat scurgeri de gaz în largul coastelor daneze şi suedeze s-au produs într-o zonă "aflată sub controlul" agenţiilor de informaţii americane, scrie Reuters.

referendum
Liderii a patru regiuni separatiste s-au deplasat la Moscova pentru a finaliza anexarea teritoriilor la Federația Rusă

Liderii a patru regiuni separatiste controlate de Rusia în Ucraina s-au deplasat la Moscova pentru a finaliza anexarea acestor teritorii după „referendumuri” considerate nişte „simulacre” de Kiev şi Occident.

Zelenski și Putin
Rusia a anunțat oficial că va anexa patru teritorii ale Ucrainei, după așa-zisele referendumuri

Rusia este gata să anexeze în mod oficial o porțiune din Ucraina, după o așa-zisă numărătoare a voturilor care arată sprijinul covârșitor din patru provincii pentru această decizie.  

nord stream
CNN: Oficialii europeni de securitate au observat nave rusești în apropierea scurgerilor de gaze de la conductele Nord Stream

Oficialii europeni de securitate au observat, luni și marți, nave militare rusești în apropierea scurgerilor de gaze de la conductele Nord Stream, potrivit unor surse al CNN.

vladimir putin
Cine l-ar putea înlocui pe Vladimir Putin. „Super Spionul”, în fruntea listei publicației Politico

„Aventura” militară dezastruoasă a lui Vladimir Putin în Ucraina a ridicat o nouă perspectivă, aceea că guvernarea lui, de 22 de ani, s-ar putea apropia de sfârșit.

Papa Francisc
Papa Francisc a fost implicat în organizarea unui schimb de prizonieri în Ucraina

Papa Francisc a declarat că a fost implicat în organizarea unui schimb de prizonieri în Ucraina, deşi nu este clar rolul jucat de suveranul pontif.

 

prizoniere
Şase ucraineni au fost eliberaţi într-un nou schimb de prizonieri cu Rusia. „Negocierile sunt o muncă dificilă”

Şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene, Andrii Iermak, a declarat că şase ucraineni au fost eliberaţi într-un nou schimb de prizonieri cu Rusia.

vladimir putin
Vladimir Putin: Conflictul din Ucraina este unul dintre rezultatele prăbuşirii Uniunii Sovietice

Conflictele din fosta URSS, între care şi cel în desfăşurare dintre Rusia şi Ucraina, sunt, "bineînţeles", rezultatul "prăbuşirii Uniunii Sovietice", a declarat joi preşedintele rus Vladimir Putin, care a acuzat Occidentul că seamănă discordie.

soldati ucraina
Forţele ucrainene recuceresc oraşul Kupiansk şi alungă trupele ruse de pe malul estic al râului Oskil

Forţele ucrainene au cucerit întreg teritoriul oraşului Kupiansk şi au alungat trupele ruse din poziţiile de pe malul estic al râului Oskil, care desparte oraşul din nord-estul Ucrainei.

Citește și...
Fuga de mobilizarea lui Putin are un preț mare. Cât costă un loc în mașinile care îi trec pe bărbații ruși granița cu Georgia
Fuga de mobilizarea lui Putin are un preț mare. Cât costă un loc în mașinile care îi trec pe bărbații ruși granița cu Georgia

De la începutul lunii septembrie, mii de cetățeni ruși au trecut granița Rusiei cu Georgia. Dar din 21 septembrie, când a fost Putin a anunțat mobilizarea militară parțială, aproximativ 10.000 de persoane au trecut zilnic frontiera.

Directorul CIA, despre mobilizarea parțială a lui Putin: „Armata lui nu are forță de muncă. Asta e numai una dintre probleme”
Directorul CIA, despre mobilizarea parțială a lui Putin: „Armata lui nu are forță de muncă. Asta e numai una dintre probleme”

Directorul CIA, William Burns, a susținut că „mobilizarea militară parțială” a președintelui rus, Vladimir Putin, nu va îmbunătăți substanțial poziția Rusiei în război.

The Guardian a aranjat cele 32 de participante la Cupa Mondială de fotbal în ordinea șanselor la trofeu | GALERIE FOTO
The Guardian a aranjat cele 32 de participante la Cupa Mondială de fotbal în ordinea șanselor la trofeu | GALERIE FOTO

Ce echipă națională are cele mai mari șanse să câștige Cupa Mondială? Aceasta este întrebarea pe care și-o pun fanii fotbalului cu mai puțin de două luni înainte de startul turneului final găzduit de Qatar.

Putin bagă
Putin bagă "poezia" în închisoare. Trei poeți ruși au fost arestați, după ce au citit un text împotriva mobilizării parțiale

Un tribunal rus a dispus, miercuri, arestarea a trei tineri poeţi care au participat la o lectură literară împotriva mobilizării anunţate de autorităţi pentru războiul din Ucraina, unul dintre ei susţinând că a fost violat de poliţie în timpul arestării.

Un fost mare fotbalist rus a fost chemat la război. Ce spune tatăl său despre ordinul de mobilizare
Un fost mare fotbalist rus a fost chemat la război. Ce spune tatăl său despre ordinul de mobilizare

Fostul fobalist internațional rus Diniyar Bilyaletdinov a primit documente de încorporare în armată, după ce Vladimir Putin a ordonat „mobilizarea parțială” pentru războiul din Ucraina, deși nu se încadrează în criteriile stabilite de lege.

Recomandări
INTERVIU. Cum a urmărit Nicușor Dan seara în care Cîrstoiu a fost eliminat de PSD-PNL: ”M-am jucat cu copiii și m-am culcat”
INTERVIU. Cum a urmărit Nicușor Dan seara în care Cîrstoiu a fost eliminat de PSD-PNL: ”M-am jucat cu copiii și m-am culcat”

Primarul general Nicușor Dan nu a mai avut răbdare să stea până la finalul negocierilor PSD-PNL în seara zilei de luni, în care Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au decis soarta candidatului Cătălin Cîrstoiu, așa că s-a jucat cu copiii și ... s-a culcat.

Schimbarea la față a Rusiei. Cinci scenarii despre cum ar putea arăta această țară după Vladimir Putin
Schimbarea la față a Rusiei. Cinci scenarii despre cum ar putea arăta această țară după Vladimir Putin

"Ce se va întâmpla pe termen lung cu Rusia?" este marea întrebarea pe care foarte multă lume și-o pune, mai ales că nici măcar "Țarul de la Kremlin", Vladimir Putin, nu poate scăpa de moarte.

Cum răspunde Nicușor Dan la acuzațiile lui Piedone, că face ”blat politic” cu PSD-PNL: ”E o prostie. Nu e niciun blat”
Cum răspunde Nicușor Dan la acuzațiile lui Piedone, că face ”blat politic” cu PSD-PNL: ”E o prostie. Nu e niciun blat”

Nicușor Dan - candidat independent la Primăria Capitalei, susținut de Alianța Dreapta Unită (USR, PMP, Forța Dreptei) - nu exclude faptul ca Popescu Piedone, principalul său contracandidat, după cum crede chiar el, să se retragă din cursa electorală.