Avocatul Poporului face anchetă în cazul angajaţilor de la Rahova acuzaţi de maltratarea unor deţinuţi

Celula penitenciar rahova
Pro TV

Sorin Dumitraşcu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, a declarat vineri că mare parte din ancheta în care sunt implicaţi angajaţi de la Penitenciarul Spital Rahova, se bazează pe declaraţia unui singur marto

Angajații sunt acuzaţi de violenţe la adresa deţinuţilor şi falsificare de documente, dar Dumitrașcu spune că ancheta se bazează pe declaraţia unui singur martor, afirmând că pare fi vorba despre "o vendetă personală" la nivel local.

"Sunt cazuri care trebuie luate în serios şi aşteptăm ca justiţia să se pronunţe. În această situaţie, din informaţiile pe care le avem noi, şi sunt destul de recente, se pare că este vorba despre o vendetă personală, acolo, la nivel local, iar cea mai mare parte din această anchetă se bazează pe declaraţiile unui singur martor, care se pare că era într-un conflict de vreo doi-trei ani de zile întâmplător cu colegii noştri care au fost arestaţi", a declarat Sorin Dumitraşcu la Ministerul Justiţiei.

El a adăugat că în acest caz s-ar fi exagerat anumite detalii, putându-se discuta despre o formă a răspunderii disciplinare.

CITEȘTE ȘI: Deţinuţi de la Rahova, torturaţi prin metode folosite împotriva teroriştilor, la Guantanamo

Citește și
gardieni Rahova arestați
Patru gardieni de la Rahova, arestați. Au bâtut și umilit deținuți, iar medicii au ”șters urmele”
Lovitură pentru Serghei Șoigu. În Rusia e scandal uriaș, a fost arestată o a treia persoană anchetată în dosarul viceministrului rus al Apărării

"Toate aceste acuzaţii pleacă de la incidente care au un suport, anume ar putea exista discuţii dacă îmbracă o formă a răspunderii disciplinare, pe baza cărora s-a dezvoltat o întreagă poveste şi s-au exagerat o serie de detalii", a spus Dumitraşcu.

Potrivit lui Dumitraşcu, în această situaţie ar putea fi vorba despre un denunţător de profesie, descoperindu-se că martorul din acest dosar ar avea anumite interese.

Avocatul Poporului face anchetă

Avocatul Poporului anunţă, vineri, că s-a sesizat din oficiu şi face o anchetă în cazul angajaţilor de la Penitenciarul Spital Bucureşti Rahova care ar fi maltratat deţinuţi. Patru angajaţi ai spitalului penitanciar au fost arestaţi preventiv, iar alţi patru au fost plasaţi în arest la domiciliu, fiind acuzaţi că au bătut mai mulţi deţinuţi, iar apoi au falsificat actele medicale pentru a ascunde violenţele.

Cincisprezece angajaţi ai Spitalului Penitenciar Rahova, între care şi directorul unităţii, Călin Florea, sunt urmăriţi penal pentru rele tratamente, lovire sau alte violenţe, fals intelectual, favorizarea făptuitorului şi influenţarea declaraţiilor, dosarul fiind instrumentat de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.

Patru dintre angajaţii reţinuţi au fost arestaţi preventiv de către magistraţii Judecătoriei Sectorului 5, iar alţi patru au primit arest la domiciliu.

Ancheta a fost declanşată după denunţurile a patru deţinuţi, iar agresiunile ar fi avut loc începând cu anul 2015.

Potrivit procurorilor, deţinuţii erau loviţi cu pumnii, picioarele sau cu ciocane de cauciuc. În plus, gardienii ar fi încercat să îi sufoce sau să îi înece pe unii dintre ei, care erau udaţi cu apă rece şi lăsaţi dezbrăcaţi în frig.

Procurorii spun că faptele acestora erau cunoscute de către conducerea unităţii, care nu a sesizat organele abilitate, ci a încercat să ascundă infracţiunile. Pentru amânarea transferului deţinuţilor, dar şi pentru ascunderea faptelor, agenţii supraveghetori apelau la medicii de gardă sau la medicii curanţi ai deţinuţilor, care consemnau în fişele medicale ale deţinuţilor, fără nicio examinare, că aceştia nu au leziuni traumatice.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a anunţat că atribuţiile directorului Spitalului Penitenciar Rahova, Călin Florea, au fost preluate de comisarul Vasile Georgescu.

"Având în vedere activităţile de cercetare desfăşurate de organele judiciare, cu privire la săvârşirea de posibile infracţiuni de către angajaţi ai Penitenciarului-Spital Bucureşti-Rahova, în scopul sprijinirii activităţii judiciare, Administraţia Naţională a Penitenciarelor a dispus ca, începând cu data de 06.02.2018, atribuţiile funcţiei de director al Penitenciarului-Spital Bucureşti-Rahova să fie exercitate de către domnul comisar şef de penitenciare GEORGESCU Vasile. În desfăşurarea activităţilor de cercetare penală, Administraţia Naţională a Penitenciarelor asigură suportul necesar organelor judiciare", a transmis ANP.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
Citește și...
Deţinuţi de la Rahova, torturaţi prin metode folosite împotriva teroriştilor, la Guantanamo
Deţinuţi de la Rahova, torturaţi prin metode folosite împotriva teroriştilor, la Guantanamo

Mai mulţi angajaţi ai Spitalului Penitenciar Rahova sunt acuzaţi că au torturat patru deţinuţi. I-au bătut crunt şi i-au supus unor umilinţe oribile, spun anchetatorii.

Patru gardieni de la Rahova, arestați. Au bâtut și umilit deținuți, iar medicii au ”șters urmele”
Patru gardieni de la Rahova, arestați. Au bâtut și umilit deținuți, iar medicii au ”șters urmele”

Patru angajaţi ai Penitenciarului Rahova au fost arestaţi preventiv şi alţi patru au fost plasaţi în arest la domiciliu, bănuiţi că au bătut şi au chinuit mai mulţi deţinuţi.

Cazul Rahova. Un ofițer și 7 subofițeri, reținuți pentru că ar fi bătut mai mulți deținuți
Cazul Rahova. Un ofițer și 7 subofițeri, reținuți pentru că ar fi bătut mai mulți deținuți

Un ofițer și 7 subofițeri au fost reținuți de procurorii bucureșteni, care îi acuză că au bătut și chinuit mai mulți deținuți.

Recomandări
Petre Roman, în fața procurorilor. Este informat oficial despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1990
Petre Roman, în fața procurorilor. Este informat oficial despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1990

Petre Roman a ajuns joi la sediul Parchetului General, ca să ia la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990. Roman a fost premierul României între 1989-1991.

Pun capăt războiului și acceptă pacea, cu o condiție. Ce a cerut Hamas ca să oprească luptele cu Israelul
Pun capăt războiului și acceptă pacea, cu o condiție. Ce a cerut Hamas ca să oprească luptele cu Israelul

Un oficial de rang înalt din Hamas a declarat pentru AP că grupul islamist militant este dispus să accepte un armistițiu de cinci ani sau mai mult cu Israelul.

 

Banca Transilvania, OTP Bank și Exim Banca Românească, procese câștigate cu ANPC. Nu plătesc amenzi și nu oferă rate egale
Banca Transilvania, OTP Bank și Exim Banca Românească, procese câștigate cu ANPC. Nu plătesc amenzi și nu oferă rate egale

Alte trei bănci au câștigat procesele cu Autoritatea Națională a Consumatorilor, care le obligase să emită scandețare cu rate egale la credite pentru toși clienții. La acest moment sunt cinci instituții bancare care au avut căștig de cauză.