Carantina în România la nivel național nu este discutată la Guvern. Premierul așteaptă să vadă eficiența restricțiilor

Ludovic Orban
Agerpres

Carantina în România la nivel național nu este o opțiune a Guvernului în momentul de față, a dat asigurări premierul Ludovic Orban.

Ludovic Orban susține că măsurile pe care le ia Executivul pentru combaterea răspândirii coronavirusului au în vedere afectarea într-o cât mai mică măsură a economiei.

Premierul a explicat că s-au luat mai multe măsuri până acum şi se aşteaptă eficienţa acestora, iar cu cât mai multă lume respectă regulile, cu atât viaţa se poate apropia de normal. Ludovic Orban se află într-o vizită oficială în Franța, relatează news.ro.

„Nu avem în discuţii o astfel de eventualitate în momentul de faţă (carantina totală, n.r.). Noi am adoptat un set de măsuri care ţin cont de modul de transmitere a virusului şi aşteptăm să vedem eficienţa. Din punctul nostru de vedere, cu cât mai mulţi români respectă normele de protecţie sanitară, cu atât viaţa poate fi mai normală” a spus Orban.

Premierul a precizat că obiectivul este ca economia să rămână funcțională, de aceea restricţiile care se impun ţin de rata de infectare din fiecare localitate.

Citește și
Întâlnire între premierul Ludovic Orban, ministrul Nelu Tătaru și Raed Arafat, de la ora 16.00, la Palatul Victoria
Orban, despre noi restricții în România: Evaluăm o decizie privind restricţionarea liberei circulaţii pe timp de noapte
De ce „urăște” Donald Trump Ucraina. În 2019 i-a spui lui Zelenski: „Ucraina știe multe despre asta”

„Obiectivul nostru este să nu afectăm economia în niciun fel, să asigurăm funcţionarea economiei, să luăm cât mai puţine măsuri de restricţionare şi ne dorim ca oamenii să aibă o viaţă cât mai aproape de normal. Repet, cu condiţia respectării normelor de protecţie, care nu sunt complicate”, a mai afirmat Orban.

„Dacă oamenii respectă regulile, riscul de transmiere se diminuează drastic şi nu este nevoie să luăm alte măsuri de restricţii” a concluzionat Orban.

Articol recomandat de sport.ro
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
Citește și...
Premierul Ludovic Orban a ajuns în Franța. Care este scopul oficial al vizitei
Premierul Ludovic Orban a ajuns în Franța. Care este scopul oficial al vizitei

Premierul Ludovic Orban se află timp de 2 zile, luni şi marţi, într-o vizită oficială în Franţa, unde va avea convorbiri cu omologul francez, Jean Castex.

Orban, despre noi restricții în România: Evaluăm o decizie privind restricţionarea liberei circulaţii pe timp de noapte
Orban, despre noi restricții în România: Evaluăm o decizie privind restricţionarea liberei circulaţii pe timp de noapte

Ludovic Orban a declarat sâmbătă că evaluează o eventuală decizie privind restricționarea circulației pe timp de noapte, din cauza pandemiei, în condițiile în care tot mai multe localități au trecut pragul de 3 cazuri de îmbolnăviri la mia de locuitori.

Ludovic Orban, despre explozia cazurilor de Covid-19: Îmbolnăvirea elevilor nu se produce în şcoală
Ludovic Orban, despre explozia cazurilor de Covid-19: Îmbolnăvirea elevilor nu se produce în şcoală

Premierul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă la Timişoara, că îmbolnăvirea elevilor cu noul coronavirus nu se produce în şcoli, deoarece în instituţiile de învăţământ aceştia sunt supravegheaţi de către cadrele didactice şi poartă mască de protecţie.

Recomandări
Israelul a atacat Iranul. Explozii puternice și în sudul Siriei
Israelul a atacat Iranul. Explozii puternice și în sudul Siriei

Israelul a lansat joi noapte un atac asupra Iranului, după acțiunea din weekend asupra teritoriului său. Explozii puternice s-au auzit în centrul țării, în orașul Isfahan, în apropierea unei baze militare.

Nicolae Ciucă, despre introducerea serviciului militar obligatoriu: Nu avem pregătită infrastructura necesară
Nicolae Ciucă, despre introducerea serviciului militar obligatoriu: Nu avem pregătită infrastructura necesară

Nicolae Ciucă, a declarat, joi, că România nu are pregătită infrastructura necesară pentru introducerea serviciului militar obligatoriu în următorii doi ani, el menţionând şi că "s-au dus vremurile" în care oamenii să fie aduşi cu arcanul la armată.

SUA au împiedicat prin veto aderarea la ONU a Palestinei ca stat membru cu drepturi depline
SUA au împiedicat prin veto aderarea la ONU a Palestinei ca stat membru cu drepturi depline

SUA au pus capăt joi speranţei firave a palestinienilor de a deveni membri cu drepturi depline la ONU, impunând, în mod deloc surprinzător, un veto în Consiliul de Securitate cererii palestiniene, criticată de Israel.