Capacitatea de vaccinare anti-Covid în România a ajuns la 115.000 de persoane pe zi

vaccin

Capacitatea de vaccinare în România a ajuns la 115.000 de persoane pe zi, a anunțat premierul Florin Cîțu.

„De astăzi capacitatea de vaccinare a ajuns la 115.000 de persoane pe zi. Vă încurajez pe toți să vă vaccinați. Este singura care de a scăpa de pandemie. Pentru revenirea cât mai rapidă la normalitate este nevoie de un efort comun. Doar dacă ne implicăm cu toții, dacă suntem responsabili și respectăm în continuare măsurile sanitare, este posibil să ne reluăm viețile de dinainte de pandemie”, a mai scris Florin Cîțu pe Facebook.

Preşedintele CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că, din 13 aprilie, vor fi operaţionalizate încă 144 de cabinete noi de vaccinare unde se va aloca vaccin de la compania Pfizer şi a început deja notificarea persoanelor din listele de aşteptare pentru a se putea programa.

Potrivit datelor transmise de autorităţi, odată cu deschiderea celor 144 de noi centre, numărul de fluxuri pentru vaccinarea cu Pfizer ajunge la 948. 86 de centre, cu 103 fluxuri în total, folosesc ser de la Moderna, iar peste 240 de centre folosesc ser AstraZeneca.

Ulterior, din data de 20 aprilie, vor fi deschise încă 41 de cabinete noi de vaccinare, unde se va aloca de asemenea vaccin de la compania Pfizer.

Citește și
astrazeneca
O nouă tranşă de vaccin AstraZeneca, de 57.600 de doze, va ajunge în România marţi
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

Până luni seară, în total, au fost vaccinate 2.326.484 persoane, dintre care 1.435.730 au primit ambele doze de vaccin.

Campania de vaccinare a început în 27 decembrie, cu personalul medical şi angajaţii din centrele medico-sociale.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
Citește și...
Emil Boc s-a vaccinat cu a doua doză de ser AstraZeneca: ”Vom învinge pandemia”
Emil Boc s-a vaccinat cu a doua doză de ser AstraZeneca: ”Vom învinge pandemia”

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunţat, luni, că s-a vaccinat și cu a doua doză de ser de la AstraZeneca.

O nouă tranşă de vaccin AstraZeneca, de 57.600 de doze, va ajunge în România marţi
O nouă tranşă de vaccin AstraZeneca, de 57.600 de doze, va ajunge în România marţi

Un număr de 57.600 de doze de vaccin AstraZeneca vor ajunge marţi la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino".

Câte persoane s-au infectat cu coronavirus, în România, după cea de-a doua doză de vaccin
Câte persoane s-au infectat cu coronavirus, în România, după cea de-a doua doză de vaccin

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a declarat că după cea de-a doua doză s-au infectat cu noul coronavirus 1.080 de persoane.

O nouă tranșă de vaccin anti-Covid de la Pfizer sosește luni în România
O nouă tranșă de vaccin anti-Covid de la Pfizer sosește luni în România

Luni, 12 aprilie, va sosi în România o nouă tranșă de vaccin anti-Covid de la Pfizer BioNTech, care constă în 511.290 doze.

Recomandări
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare
Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare

Este alertă în Slănic Prahova, după ce o stradă din centrul orașului a început să se surpe. Zeci de oameni din blocurile din apropiere au fost evacuați, iar circulația în zonă este oprită.

STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră
STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră

Un instructor de yoga din București, considerat discipol al lui Gregorian Bivolaru, este acuzat fapte grave.