Bellu, nehotarat daca va mai antrena nationala de gimnastica dupa alegerile de la COSR: Sunt dezamagit

Octavian Bellu

Octavian Bellu a declarat, joi, dupa a fost invins de Alin Petrache la scrutinul pentru presedintia COSR, ca este dezamagit si ca se astepa ca alegerile pentru conducerea forului sa fie o intrecere fair-play, in spiritul valorilor olimpismului.

Octavian Bellu a declarat ca se gandeste daca va continua sa antreneze lotul de gimnastica, precizand ca daca este prea batran pentru a ocupa functia de presedinte al COSR atunci este prea batran si pentru a mai munci in sala.

"Nu sunt suparat, stiam rezultatul dinainte. Lucrurile erau transate, victoria s-a anuntat de ieri. Ii urez succes presedintelui, nu-i va fi usor, dar eu imi pastrez dreptul de a ma gandi daca ma mai implic in aceasta miscare olimpica prin lotul feminin de gimnastica. Nu cred ca doare pe nimeni ca as putea renunta la lotul de gimnastica. Imi dau seama ca am pierdut 30 de ani prin sala si am fost la sapte Olimpiade, dar nu conteaza. Se pare ca ce am facut 30 de ani nu conteaza. Se pare ca sunt in alt timp si nu vreau sa incurc pe nimeni. Nu inseamna ca imi voi schimba felul de a fi si nici nu voi face compromisuri. Vreau sa stau in picioare si sa fiu mandru de ce am facut. Se pare ca a venit timpul sa-mi vad de problemele si de viata mea. Daca tot sunt prea in varsta pentru functia de presedinte COSR sau nu am facut destul pentru olimpism, va dati seama cat sunt de batran sa stau si in sala, sa incerc sa castigam medalii de carton, cum au spus unii. Am valoare, iau medalie, eu in asta cred, nu am valoare, nu iau medalie. Asa am fost educat si cred ca este valabil si pentru COSR", a spus Bellu, pentru Mediafax.

"Sunt dezamagit in general pentru ca eu credeam ca va fi o intrecere fair-play, mai ales ca vorbim despre promovarea valorilor olimpismului, dar se pare ca eu sunt mai putin dispus sa discut problemele sportului in alte medii decat cele institutionale, federatii si altele. Varsta si experienta ma fac sa interactionez atunci cand este cazul si cu cine este cazul", a declarat Bellu, care a primit 33 de voturi, fata de 143 cate a avut presedintele FR de Rugby.

Bellu a acuzat jocuri de culise la alegerile de joi si a afirmat ca ramane la parerea ca "medaliile si victoriile nu se cumpara": "Asta este hotararea, nu trebuie sa facem o tragedie, este o competitie. Eu nu m-am dat la o parte din fata americanilor, rusilor, chinezilor la concursuri importante si unde era greu sa castigi. Raman la parerea ca in avantajul sportului ca imagine am gandit asa: medaliile si victoriile nu se cumpara. Odata terminate aceste alegeri, cu toate intoxicarile, speculatiile si lucrurile murdare care s-au petrecut prin culise, eu zic ca trebuie respectata decizia Adunarii Generale si luate lucrurile asa cum sunt. Fiecare acum are de dus mai departe un proiect pe care si l-a propus si pe care trebuie sa-l finalizeze intr-un fel, tot cu performanta, desi performanta pare ca a trecut pe locul doi, iar olimpismul are inca multe de precizat din punctul de vedere al Romaniei".

Citește și
Larisa Iordache
Larisa Iordache si Octavian Bellu, la Stirile ProTV. Secretul din spatele medaliilor de la Europene si planul pentru majorat
Cum a ajuns Petre Roman inculpat în Dosarul Mineriadei din 1990: „în subsolul Universității s-au găsit 22 de arme cu glonț; la sediul PNȚCD, substanțe halucinogene și materiale legionare”

Antrenorul a evitat sa spuna daca a fost sau nu un vot politic, precizand doar ca se astepta ca Alin Petrache sa castige alegerile. "Asa au hotarat federatiile, asa au hotarat electorii, stiu mai bine, nu am de ce sa ma plang de aceasta hotarare luata de un colectiv de oameni din sport care isi gandesc viitorul. Ma asteptam la acest rezultat, iar diferenta putea fi si mai mare. Nu stiu daca a fost vot politic, nu vreau sa ma implic in speculatii, dar daca ne uitam la presa de ieri rezultatul era dat. Probabil ca asa au gandit federatiile ca este bine pentru ele si trebuie sa le respectam hotararea", a spus el.

Sustinerea lui Octavian Morariu de care a beneficiat Alin Petrache "a contat enorm" in rezultatul alegerilor, este de parere Octavian Bellu. "A contat enorm faptul ca Alin Petrache a fost sustinut de fostul presedintele COSR. Nu mi se pare normal ca un statut sa se plieze pe imaginea sau profilul unui candidat. Normal ar fi ca statutul sa provoace o evaluare conform principiilor olimpice, deci nu schimbam legea sau statutul pentru o persoana. Si nu e vorba despre o strategie castigatoare pentru ca, din ce am vazut, strategiile se aseamana. Deci nu vad mari diferente. Eu raman la parerea mea ca presedintele trebuie sa fie o persoana reprezentativa si chiar nu ma includeam in aceasta categorie, pentru ca si la alte tari sunt sportivi medaliati olimpici ca si presedintele Comitetului Olimpic International care este un campion olimpic. Dar fiecare tara, fiecare comitet national isi hotaraste unde isi indreapta atentia: catre partea de cariera in olimpism, de rezultate in interiorul miscarii olimpice sau catre acest management de nu are un contur foarte precis nici in alte domenii de activitate", a mentionat antrenorul.

El a adaugat ca a facut o gluma in cadrul Adunarii Generale, conform careia unul dintre candidati a furat startul, care a fost apreciata de membrii COSR. "Chiar am facut o gluma, care a fost apreciata, pentru ca eu sunt un om spiritual si nu pot sa ma increcenez decat in sala, am spus ca de la inceput s-a stiut ca cineva va fura startul si va avea vant din spate numai pe culoarul lui. Dar asta este o gluma, eu nu zic ca trebuie luata ca atare, este o competitie pe care cineva a castigat-o. Ii respect pozitia pe care o are acum pentru ca eu am respectat aceasta postura de presedinte al COSR indiferent cine a fost acolo, si ii urez succes in misiunea grea pe care o are, pentru ca probleme din sport sunt mult mai complexe decat par la prima vedere", a precizat el.

Intrebat cum va colabora de acum inainte cu Alin Petrache, el a raspuns: "Deocamdata suntem in situatia in care a fost ales, eu nu astept oferte de la COSR si nici nu le-am avut dupa JO de la Londra. S-a mai speculat ca nu stiu cate mii de euro am avut indemnizatie... asta face parte din intoxicarea de care am vorbit. Daca ar fi sa spunem lucrurilor pe nume, am refuzat acei bani oferiti la momentul respectiv pentru ca nu vedeam ca acea suma era acoperitoare pentru ceea ce faceam. Cineva daca e mai atent la detalii va vedea ca nu pot sa am o indemnizatie de 3.000 cand pe tot anul daca aduni ies vreo 11.000. Dar probabil a vrut sa ma puna intr-o situatie neplacuta si fata de antrenori... si aici a fost cel mai deranjant pentru mine, sa ma apropie intr-un fel de zona politica, desi eu nu am cerut ajutorul politicului in niciun fel, datorita unei intamplari pe care nu am putut sa o controlez in asa fel incat sa nu dau nastere la speculatii. Dar neplacut este ca aceasta speculatie privind apropierea mea de politic venea dintr-o parte care era implicata politic cu acte in regula. Deci mi se pare ca lucrurile nu sunt in regula. Sportul romanesc trebuie sa se insanatoseasca, bugetul sa fie transparent si totul sa fie facut in interesul federatiilor, a lotulurilor, a antrenorilor si a sportivilor. Eu asa vedea lucrurile, dar daca altcineva le vede la un nivel, eu stiu, teoretic altfel puse, este problema domniei sale si eu nu vreau decat sa plec de la COSR cu capul sus pentru ca nu imi ia nimeni nici cariera, nici rezultatele. Eu raman tot ala care am fost si inainte de alegeri. Eu nu vad o infrangere, daca vreti este o competitie".

La finalul Adunarii Generale, Bellu nu era hotarat daca se va mai intoarce in sala de antrenament. "Acum voi vedea si eu... Am spus si eu in incheierea discursului meu ca sunt liber sa decid daca voi mai cautiona o persoana sau o institutie in care nu mai am incredere si ale carei principii le-am aparat 30 de ani si de care incep sa ma indoiesc", a spus antrenorul.

Octavian Bellu a mai intentionat sa isi depuna candidatura la cea mai inalta functie in cadrul COSR la algerile din 2008, dar a renuntat in cele din urma deoarece a considerat ca forul olimpic are nevoie de continuitate pentru a reusi finalizarea proiectelor incepute de Octavian Morariu in mandatul precedent.
Alin Petrache este noul presedinte al Comitetului Olimpic si Sportiv Roman (COSR), el fiind ales cu 143 de voturi la Adunarea Generala de joi, in locul lui Octavian Morariu, care a demisionat la 15 aprilie.

Petrache, care a fost sustinut de fostul presedinte al COSR, Octavian Morariu, a castigat din primul tur in fata contracandidatilor Octavian Bellu, care a primit 33 de voturi, si Elisabeta Lipa - 21 de voturi. Cinci voturi au fost invalidate. Mandatul lui Alin Petrache, 37 de ani, actualul conducator al Federatiei Romane de Rugby, va fi pana in 2016, an in care ar fi expirat cel al fostului presedinte Octavian Morariu, care a decis sa renunte la sefia COSR pentru a se dedica activitatii din cadrul Comitetului International Olimpic.
La Adunarea Generala de joi au participat 109 membri dintr-un total de 123, reprezentand un total cumulat de 202 voturi.

Adunarea Generala a COSR are 123 membri, insa numarul de voturi ce revine fiecaruia este stabilit in urma performantelor inregistrate la Jocurile Olimpice de federatiile nationale sau de recunoasterea din partea Comitetului International Olimpic.
Federatiile care au obtinut performante la Jocurile Olimpice vor avea cate patru voturi, cele care sunt incluse in programul olimpic, dar nu au obtinut rezultate notabile, vor avea cate trei voturi, forurile recunoscute de catre Comitetul International Olimpic vor avea cate doua, in timp ce federatiile nationale recunoscute de COSR si precum si personalitatile vor avea cate un vot.

Trei pozitii de membri afiliati au fost suspendate: Federatia Romana de Ciclism, trezorierul COSR, Misu Negritoiu, care s-a retras, si pozitia de personalitate a Gabrielei Szabo, care va putea vota doar in calitate de ministru al Tineretului si Sportului.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
Citește și...
Octavian Bellu si Elisabeta Lipa au fost invinsi la sefia Comitetului Olimpic de Alin Petrache
Octavian Bellu si Elisabeta Lipa au fost invinsi la sefia Comitetului Olimpic de Alin Petrache

Alin Petrache este noul presedinte al Comitetului Olimpic si Sportiv Roman (COSR), el fiind ales cu 143 de voturi la Adunarea Generala de joi, in locul lui Octavian Morariu, care a demisionat la 15 aprilie.

Larisa Iordache si Octavian Bellu, la Stirile ProTV. Secretul din spatele medaliilor de la Europene si planul pentru majorat
Larisa Iordache si Octavian Bellu, la Stirile ProTV. Secretul din spatele medaliilor de la Europene si planul pentru majorat

Campioana europeana Larisa Iordache, care a adus trei medalii pentru Romania la Campionatul european de gimnastica de la Sofia, si antrenorul ei, Octavian Bellu, s-au aflat, luni seara, in calitate de invitati in platoul Stirilor PROTV.

Recomandări
Petre Roman, în fața procurorilor. Este informat oficial despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1991
Petre Roman, în fața procurorilor. Este informat oficial despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1991

Petre Roman a ajuns joi la sediul Parchetului General, ca să ia la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990. Roman a fost premierul României între 1989-1991.

„Acțiune ofensivă” pornită de Israel în sudul Libanului: „Trupele sunt desfăşurate în număr mare de-a lungul frontierei”
„Acțiune ofensivă” pornită de Israel în sudul Libanului: „Trupele sunt desfăşurate în număr mare de-a lungul frontierei”

Sudul Libanului este vizat de „o acțiune ofensivă” pornită de Israel, miercuri, în paralele cu pregătirile pentru o operațiune terestră în Rafah.

Peste 60% dintre români ar fi de acord cu votul obligatoriu, cu 20% mai mulți decât în 2014. Care este motivul. Sondaj INSCOP
Peste 60% dintre români ar fi de acord cu votul obligatoriu, cu 20% mai mulți decât în 2014. Care este motivul. Sondaj INSCOP

Peste 60% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu, argumentând că o prezenţă mai mare la vot poate schimba lucrurile în bine, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro.