Bătaie filmată într-un centru de plasament, în Vâlcea. Poliția a declanșat o anchetă. VIDEO

bătaie Vâlcea
Vocea Vâlcii

Poliţiştii vâlceni au început miercuri cercetări într-o cauză privind infracţiuni de lovire sau alte violenţe, după ce în presa locală au apărut imagini cu adolescenţi care se lovesc într-un centru de plasament din Râmnicu Vâlcea.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, Loredana Sandu, Poliţia s-a sesizat din oficiu, nefiind depusă anterior vreo sesizare de către minorii implicaţi în incident sau de către reprezentanţi ai centrului de plasament.

"În legătură cu filmarea apărută în media locală, legată de o bătaie ce ar fi avut loc la un centru de plasament, poliţia s-a sesizat din oficiu şi efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Precizez faptul că poliţia nu a fost sesizată anterior despre incident nici de către minorii implicaţi, nici de vreun reprezentant al centrului", a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea.

Înregistrări cu adolescenţi implicaţi într-o bătaie ce ar fi avut loc într-un centru de plasament din Râmnicu Vâlcea (un băiat loveşte alţi doi băieţi) au apărut miercuri pe internet şi în presă.

Citește și
Scandal tren
Scandal într-un tren. Un controlor a fost surprins în timp ce lovește un bărbat. VIDEO
Lovitură pentru Serghei Șoigu. În Rusia e scandal uriaș, a fost arestată o a treia persoană anchetată în dosarul viceministrului rus al Apărării
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
Citește și...
Bebeluș de 18 luni, bătut cu bestialitate. Motivul pentru care agresorul a filmat întreaga scenă
Bebeluș de 18 luni, bătut cu bestialitate. Motivul pentru care agresorul a filmat întreaga scenă

Un bărbat care s-a filmat în timp ce lovea un bebeluș și a trimis clipul bunicilor fetiței, prin care le cerea bani, a fost condamnat la 17 ani de închisoare.

Scandal într-un tren. Un controlor a fost surprins în timp ce lovește un bărbat. VIDEO
Scandal într-un tren. Un controlor a fost surprins în timp ce lovește un bărbat. VIDEO

Imagini șocante filmate de un călător al unui tren cu destinația Arad-Simeria. Un controlor este surprins în timp ce lovește un bărbat, care fusese dat jos din tren.

Recomandări
Petre Roman, în fața procurorilor. Este informat oficial despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1990
Petre Roman, în fața procurorilor. Este informat oficial despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1990

Petre Roman a ajuns joi la sediul Parchetului General, ca să ia la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990. Roman a fost premierul României între 1989-1991.

Pun capăt războiului și acceptă pacea, cu o condiție. Ce a cerut Hamas ca să oprească luptele cu Israelul
Pun capăt războiului și acceptă pacea, cu o condiție. Ce a cerut Hamas ca să oprească luptele cu Israelul

Un oficial de rang înalt din Hamas a declarat pentru AP că grupul islamist militant este dispus să accepte un armistițiu de cinci ani sau mai mult cu Israelul.

 

Banca Transilvania, OTP Bank și Exim Banca Românească, procese câștigate cu ANPC. Nu plătesc amenzi și nu oferă rate egale
Banca Transilvania, OTP Bank și Exim Banca Românească, procese câștigate cu ANPC. Nu plătesc amenzi și nu oferă rate egale

Alte trei bănci au câștigat procesele cu Autoritatea Națională a Consumatorilor, care le obligase să emită scandețare cu rate egale la credite pentru toși clienții. La acest moment sunt cinci instituții bancare care au avut căștig de cauză.