Băsescu, despre organizarea Târgului din Piața Victoriei: "Decizia este una ticăloasă"

traian basescu
Inquam

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a solicitat primarului general Gabriela Firea să anuleze decizia de a organiza un târg în Piaţa Victoriei, susţinând că aceasta este "ilegală" şi "ticăloasă".

"Doamnă Primar General Gabriela Vrânceanu Firea, decizia ilegală de a organiza un târg în Piaţa Victoriei este una ticăloasă şi vreau să cred că ticăloşia nu este principala dumneavoastră coordonată în modul de a vă exercita mandatul de Primar General. Anulaţi imediat decizia evident ilegală şi lăsaţi cetăţenii să se manifeste, dacă vor dori să facă acest lucru, într-un spaţiu care anul acesta a devenit un loc obişnuit al protestelor paşnice", a scris Traian Băsescu pe Facebook.

O parte dintre protestatarii aflaţi în Piaţa Victoriei au intrat în conflict sâmbătă cu angajaţii Primăriei Capitalei care amenajează târgul de sărbători, au împins gardurile de protecţie şi au încercat să intre pe partea carosabilă.

Primăria Capitalei va organiza, în Piaţa Victoriei, în perioada 5-17 decembrie, evenimentul cultural dedicat copiilor "Târg de sărbători - Festival de colinde şi obiceiuri de iarnă", urmând ca pe 31 decembrie, în acelaşi loc, să se desfăşoare concertul de Revelion

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
Citește și...
Proteste în Germania, în timpul Congresului AfD pentru alegerea noii conduceri
Proteste în Germania, în timpul Congresului AfD pentru alegerea noii conduceri

Partidul Alternativa pentru Germania se reuneşte sâmbătă şi duminică la Hanovra, în nordul ţării, pentru un congres care va alege noua conducere, pe fondul luptei pentru putere între naţionaliştii radicali şi aripa mai moderată din interiorul formaţiunii

Stare de urgenţă în Honduras, după ce oamenii au ieşit în stradă acuzând fraudarea alegerilor
Stare de urgenţă în Honduras, după ce oamenii au ieşit în stradă acuzând fraudarea alegerilor

Criză gravă în statul din America Centrală.

Iohannis, la recepția de la Cotroceni: După proteste, am văzut o Românie trează și determinată. Este marele câștig din 2017
Iohannis, la recepția de la Cotroceni: După proteste, am văzut o Românie trează și determinată. Este marele câștig din 2017

Președintele Klaus Iohannis a susținut, vineri, un discurs la Palatul Cotroceni, cu prilejul recepției oferite de Ziua Națională a României. Astfel, el a lăudat românii care s-au mobilizat și au ieșit în stradă în număr mare, în acest an.

CTP, despre târgul Primăriei Capitalei în Piața Victoriei:
CTP, despre târgul Primăriei Capitalei în Piața Victoriei: "Oricând se poate produce o busculadă"

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a criticat ideea primarului general al Bucureștiului Gabriela Firea de a organiza un târg de sărbători în Piața Victoriei, adică exact în locul în care au fost anunțate deja mișcări de protest la adresa Guvernului.

Recomandări
Emmanuel Macron: Europa ar putea muri. Trebuie să arate că nu este niciodată vasală Statelor Unite
Emmanuel Macron: Europa ar putea muri. Trebuie să arate că nu este niciodată vasală Statelor Unite

Preşedintele francez Emmanuel Macron a pledat joi pentru o apărare europeană mai puternică şi mai integrată.

Clotilde Armand a fost trimisă în judecată exact în ziua în care şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la Sectorul 1
Clotilde Armand a fost trimisă în judecată exact în ziua în care şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la Sectorul 1

Potrivit News.ro, procurorii au decis, joi, trimiterea în judecată a primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, care este acuză de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.

Șeful Finanțelor anunță dublarea încasărilor la Fisc în primul trimestru, de la 55,7 miliarde de lei la 97,1 miliarde
Șeful Finanțelor anunță dublarea încasărilor la Fisc în primul trimestru, de la 55,7 miliarde de lei la 97,1 miliarde

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a avut încasări de 97,1 miliarde lei în primul trimestru al acestui an, în creştere cu 41,8 miliarde de lei faţă de perioada similară a anului trecut, a anunţat ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.