Angajați ai Centrului Social ”Sfântul Andrei” din Ploiești, plasați în arest la domiciliu

justitie judecator
iStock

Opt angajaţi ai Centrului Social "Sfântul Andrei" din Ploieşti, acuzaţi de rele tratamente aplicate minorului, au fost plasaţi în arest la domiciliu pentru 30 de zile.

Magistraţii Tribunalului Prahova au dispus măsura arestului la domiciliu pentru opt dintre cei 11 angajaţi ai Centrului de Servicii Sociale "Sfântul Andrei" din Ploieşti, cercetaţi pentru rele tratamente aplicate minorului, decizia fiind definitivă, transmite news.ro.

Iniţial, Judecătoria Ploieşti a admis propunerea de arestare preventivă pe numele a şase dintre cei opt angajaţi pentru care procurorii propuseseră arestarea, alţi doi fiind lăsaţi în libertate. Alţi trei angajaţi ai centrului sunt anchetaţi în dosar, fără ca faţă de ei procurorii să fi cerut arestarea.

Directorul general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Prahova, Călin Viorel, a declarat pentru News.ro că instituţia a suspendat contractele de muncă ale angajaţilor aflaţi în arest, în condiţiile în care centrul se află în subordinea DGASPC.

Săptămâna trecută, 11 angajaţi ai acestui centru de servicii sociale, în care trăiesc 70 de copii cu dizabilităţi, au fost ridicaţi şi duşi la audieri după ce au fost filmaţi în timp ce agresau fizic copii din centru. Una dintre femeile pentru care s-a emis mandat de arest la domiciliu este acuzată de agresiuni faţă de opt copii, în timp ce colegi ai acesteia sunt acuzaţi de fapte similare faţă de cinci, patru sau doi copii din centru.

Citește și
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile
Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
Citește și...
Cine este pakistanezul stabilit în Brașov care a făcut avere din traficul de migranţi împreună cu soția sa româncă
Cine este pakistanezul stabilit în Brașov care a făcut avere din traficul de migranţi împreună cu soția sa româncă

12 indivizi care au făcut o avere colosală din traficul de migranți au fost capturați în urma unei anchete spectaculoase, realizată în comun de DIICOT, carabinierii italieni și de polițiștii austrieci.

Guvernul a aprobat construirea Institutului de Oncologie Timişoara şi ridicarea unui nou stadion de fotbal
Guvernul a aprobat construirea Institutului de Oncologie Timişoara şi ridicarea unui nou stadion de fotbal

Două proiecte importante de investiţii din Timişoara au o șansă în plus să se materializeze.

Ce se întâmplă dacă nu plătești amenzile auto primite în străinătate. Parlamentul European a mărit lista sancțiunilor
Ce se întâmplă dacă nu plătești amenzile auto primite în străinătate. Parlamentul European a mărit lista sancțiunilor

Se apropie sezonul vacanțelor în străinătate, așa că fiți atenți în trafic pentru că vă puteți trezi cu mai multe amenzi dacă nu respectați normele.

Recomandări
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare
Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare

Este alertă în Slănic Prahova, după ce o stradă din centrul orașului a început să se surpe. Zeci de oameni din blocurile din apropiere au fost evacuați, iar circulația în zonă este oprită.

STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră
STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră

Un instructor de yoga din București, considerat discipol al lui Gregorian Bivolaru, este acuzat fapte grave.